Celebrarea mileniului Sihăstriei de la Camaldoli la mănăstirea "San Gregorio al Celio”
din Roma, sâmbătă 10 şi duminică 11 martie 2012
(RV - 6 martie 2012) 1. Celebrarea Vesperelor prezidată de către Sfântul Părinte.
Sfântul Părinte a acceptat invitaţia de a se duce sâmbătă 10 martie, la Mănăstirea
„San Gregorio al Celio: "În coincidenţă cu împlinirea unui mileniu de la întemeierea
Casei Mame a Camaldolezilor şi cu vizita arhiepiscopului de Canterbury Dr. Rowan Williams...comemorând
de asemenea Tranzitul (moartea) Sfântului Grigorie cel Mare şi legăturilor istorice
care unesc comunitatea monastică şi Comuniunea Anglicană "(Cf Scrisoarea Secretariatului
de stat din 12 ianuarie 2012).
2. Mileniul de la fondarea Sfintei
Sihăstrii de la Camaldoli.
Mileniul de la fondarea Sfintei Sihăstrii
de la Camaldoli, Casa Mamă a Camaldolezilor, întemeiată de Sfântul Romuald în 1012,
este un prilej de profundă recunoştinţă faţă de Domnul de partea tuturor camaldolezilor.
Datortă fidelităţii şi bunăvoinţei Domnului Congregaţia Monahilor Camaldolezi din
Ordinul Sfântului Benedict a putut traversa o mie de ani de istorie, cu toate situaţiile
complexe şi vicisitudinile sale, alimentându-se zilnic din Cuvântul lui Dumnezeu,
aşa cum îl învăţase Sfântul Romuald în mica sa deschisă la „privilegium
amoris” care a continuat să se extindă, apoi, în bonum>
al carismei camaldoleze: de singurătate, viaţă de obşte şi de evanghelizare.
Figuri
exemplare de bărbaţi şi femei ai lui Dumnezeu, ca Sfântul Petru Damiani, Graziano,
autorul renumitului „Decretum”, Sfântul Bruno din Querfurt şi Cei Cinci Fraţi
martiri, Rudolf I şi II, Fericita Gherardesca, Fericita Ioana din Bagno şi Fericitul
Paul Giustiniani; oameni de ştiinţă şi artă ca Fratele Mauro Cosmograful, Lorenzo
Monaco, Ambrogio Traversari, Pietro Delfino şi Guido Grandi; mari istorici precum
cronicarii camaldolezi, Giovanni Benedetto şi Anselmo Costadoni Mittarelli; să nu
uităm de cei mare devotament faţă de Bisericii, între care Papa Grigore al XVI-lea,
care au arătat orizonturile şi marea rodnicie a tradiţiei Camaldoleze.
Fiecare
etapă din lunga istorie a camaldolezilor a produs martori fideli ai Evangheliei nu
numai în tăcerea izolării şi singurătăţii, şi în viaţa în comun împărtăşită cu fraţii
săi, dar, chiar în serviciul umil şi de generos faţă de toţi.
Deosebit de fructuoasă
a fost primirea asigurată de arhondarice (pensiuni pentru oaspeţi) camaldoleze. În
timpul umanismului florentin zidurile de la Camaldoli au putut găzdui renumitele la care au participat mari umaniştii ca Marsilio Ficino şi Cristoforo
Landino, în timp ce în anii dramatici ai celui de-al Doilea război mondial (1939-1945)
aceleaşi ziduri de la Camaldoli au asistat la naşterea celebrului
Camaldoli> considerat unul dintre cele mai importante izvoare ale Constituţiei
<Republicii Italiene>.
Nu au fost ani mai puţin rodnici anii
Conciliuliu Vatican II, în care au devenit monahi camaldolezi personalităţi ca Cipriano
Vagaggini şi Bede Griffiths, în timp ce camaldolezii Anselmo Giabbani, Benedetto Calati
şi maica Ildegarde Ghinassi deschid tradiţia, de acum milenară, de la Camaldoli la
noi impulsuri şi aşezăminte de călugări şi călugăriţe camaldoleze în Statele Unite
ale Americii, în Tanzania, în India şi în Brazilia.
Era, în toate acestea,
garanţie de rodnicie încurajarea constantă din partea unor călugări, călugăriţe şi
sihastri care însoţeau noile fundaţii cu rugăciune constantă experimentată în adâncul
retragerii lor, trăită uneori până la eroism de suflete privilegiate ca Sora Nazarena
Crotta. În aceeaşi anim figuri foarte semnificative la nivel internaţional, ca
cea a lui Thomas Merton şi Giuseppe Dossetti întâlneau şi apreciau spiritul de la
Camaldoli în căutarea lor sinceră a lui Dumnezeu.
***
Vineri 17 septembrie
1993, Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, întâlnind călugării camaldolezi la Sfânta
Sihăstrie de la Camaldoli, comenta tema iminentului lor Capitul General: "A alege
speranţa, a alege viitorul", cu aceste cuvinte: "A alege speranţa şi
viitorul înseamnă, în cele din urmă, a-l alege pe Dumnezeu, viitor al istoriei şi
universului, realităţi prezente în veşnicia sa şi călăuzite de Providenţa sa. Înseamnă
a-l alege pe Cristos, speranţa fiecărui om”.
Apoi a continuat: "Alegerea
lui Dumnezeu înseamnă şi a cultiva cu umilinţă şi cu răbdare - acceptând, desigur,
timpi lui Dumnezeu - dialogul ecumenic şi interreligios. Comunităţile Ordinului
vostru, în special cele născute în California şi în India, sunt angajate de ani de
zile în această căutare spirituală, întreţesută de rugăciune şi de dialog respectuos
cu călugării budişti şi hinduişti. În Mănăstirea voastră, apoi, sunt organizate frecvent
şi fructuos întâlniri ebraico-creştine, pe bază de prietenie şi stimă reciprocă, de
cunoaştere treptată şi primirea cordială reciprocă".
Şi încheia: "Iubiţi
fraţi şi surori, a alege speranţa şi viitorul înseamnăa alege Duhul lui
Dumnezeu în Cristos. Aceasta se întâmplă, în mod deosebit, în acea formă de viaţă
pe care Dumnezeu însuşi a suscitat-o în Biserică inspirându-l pe Sfântul Romuald
să fondeze Familia benedictină de la Camaldoli, cu caracteristica de complementaritate
tipică Sihăstriei şi Mănăstirii, viaţă singuratică şi viaţa de obşte coordonate între
ei.
Deci, valorizaţi apropiatul Capitul general ca un timp de aprofundare a
unei atari carisme originare, consemnată vouă printr-o tradiţie milenară şi multiformă,
care a căutat să păstreze în unitate diferitele aspecte ale unei intuiţii excepţionale
a Fondatorului vostru. Astfel veţi putea face şi mai transparentă şi semnificativă
viaţa monahală camaldoleză în contextul actual al Bisericii şi al recentei dimensiuni
internaţionale a Congregaţiei.
Şi voi, dragi monahii, fiice ale Sf. Romuald,
pe care vă salut şi vă mulţumesc pentru preţiosul serviciu prestat pentru Biserică,
continuaţi să oferiţi Congregaţiei contribuţia voastră specială de angajare ascetică,
de reflecţie şi de experienţă umană şi spirituală. "
***
După cuvintele
atât de înalte al Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea ştim că atât călugării cât
şi călugăriţele camaldoleze s-au simţit puternic încurajaţi să continue în direcţia
adoptată în timpul anilor Conciliului fără a neglija efortul de reinterpretare a fidelităţii
faţă de tradiţia lor milenară cu acea specială noutate de spirit.
Şi astfel
au deschis cu discreţie şi libertate sihăstriile lor la „evangelium paganorum”,
depşind riscul de a trăi propria carismă ca splendidă izolare, departe de evenimentele
din Biserică şi din lume, pentru a încerca să dobândească acea
pe care Sfântul Grigore cel Mare, o considera drept punctul de sosire al oricărei
manifestări a credinţei, un angajament care află confirmare în motto-ul stemei noastre:
Ego Vobis, Vos Mihi, un rezumat al formulei legământului dintre Dumnezeu
şi poporul său, şi izvor de vitalitate perenă a carismei noastre.
3. Mănăstirea
„San Gregorio al Celio” din Roma.
Mănăstirea „San Gregorio al Celio” este
contextul roman, în care celebrăm mileniul Casei Mame de la Camaldoli, împreună cu
arhiepiscopul prima de Canterbury care, împreună cu noi, recunoaşte această mănăstire
drept sursa şi originea legăturii Comuniunii Anglicane cu Biserica Romei .
A
celebra Mileniul mănăstirii de la Camaldoli chiar aici, pe colina Celio înseamnă
a marca profund însăşi celebrarea cu caracterele ecumenismului care, cum ştim, face
de acum parte integrantă din spiritul camaldolez contemporan.
Această mănăstire
camaldoleză romană a dezvoltat cu Canterbury şi Comuniunea Anglicană, mai ales după
Conciliul Vatican II, legături de acum tradiţionale. Aceasta este a treia oară că
Papa, episcopul Romei, îl întâlneşte pe arhiepiscopul de Canterbury şi Primat al Comuniunii
Anglicane, în casa lui Grigore cel Mare. Şi pe bună dreptate este aşa, pentru că tocmai
de la această mănăstire Papa Grigore a ales pe Augustin şi pe cei patruzeci de călugări
ai săi pentru a-i trimite să poarte evanghelia printre englezi cu puţin mai bine de
o mie patru sute de ani în urmă (anul 597). Prezenţa constantă a călugărilor, în acest
loc, şi pentru un timp atât de lung, este deja în sine un semn al fidelităţii lui
Dumnezeu faţă de Biserica sa, pe care noi suntem fericiţi să-l putem proclama împreună
întregii lumi.
Semnul pe care împreună îl vom pune în faţa altarului în care
Sfântul Grigore însuşi a celebrat jertfa sa euharistică (în Capela Sf. Grigore,
unde Papa şi Arhiepiscopul de Canterbury se vor duce la sfârşitul
Vesperelor pentru a aprinde o candela, se prevede să fie plasată
o cruce celtică de piatră provenind de la Canterbury şi poate şi o icoană), sperăm
să nu rămână doar ca o amintire constantă a reuniunii noastre frăţeşti, ci şi ca
un stimul pentru toţi credincioşii catolici şi anglicani, care, vizitând la Roma
mormintele glorioase ale Sfinţilor Apostoli şi Martirilor romani, să nu uite să-şi
întărească şi angajamentul lor de a demonstra, prin studiul şi împărtăşirea în caritate,
dorinţa lor de a ajunge la acel > pe care însuşi Isus îl cere
în mod constant de la Tatăl.
4. Sărbătoarea Tranzitului (morţii) Sfântului
Grigore cel Mare, sâmbătă 10 şi duminică 12 martie 2012.
Sărbătoarea
liturgică a Sf. Grigore se anticipează şi se celebrează duminică 11 martie, cu Primele
Vespere prezidate de Sfântul Părinte sâmbătă 10 martie la ora 17.30. Această celebrare
care are loc concomitent cu vizita arhiepiscopului de Canterbury Dr. Rowan
Williams (care va fi primit în audienţă de către Papa în Vatican, în aceeaşi sâmbătă
dimineaţă), şi, conştienţi şi de legăturile istorice care leagă comunitatea monastică
şi Comuniune anglicană, se înscrie în tradiţia, atât mai recentă, a două Întâlniri
de rugăciune ecumenică celebrate de Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea şi de succesivii
arhiepiscopi de Canterbury Robert Runcie (09.30.1989) şi George Carey (12.05.1996),
cu mari roade spirituale din de ambele părţi.
Duminica 11 martie la ora 16.00
va avea loc o conferinţă intitulată: Monahism şi ecumenism la care Arhiepiscopul
de Canterbury este oaspete de onoare şi va ţine un discurs intitulat: Virtuţi
monastice şi speranţe ecumenice. Părintele Robert Hale, priorul de la New
Camaldoli, va răspunde cu un discurs intitulat: Legăturile care unesc comunitatea
monastică de la San Gregorio al Celio cu Canterbury şi Comuniunea Anglicană.
(Prin grija priorului Mănăstirii San Gregorio al Celio)