2012-03-06 16:47:20

Celebrarea mileniului Sihăstriei de la Camaldoli la mănăstirea "San Gregorio al Celio” din Roma, sâmbătă 10 şi duminică 11 martie 2012


(RV - 6 martie 2012) 1. Celebrarea Vesperelor prezidată de către Sfântul Părinte. Sfântul Părinte a acceptat invitaţia de a se duce sâmbătă 10 martie, la Mănăstirea „San Gregorio al Celio: "În coincidenţă cu împlinirea unui mileniu de la întemeierea Casei Mame a Camaldolezilor şi cu vizita arhiepiscopului de Canterbury Dr. Rowan Williams...comemorând de asemenea Tranzitul (moartea) Sfântului Grigorie cel Mare şi legăturilor istorice care unesc comunitatea monastică şi Comuniunea Anglicană "(Cf Scrisoarea Secretariatului de stat din 12 ianuarie 2012).

2. Mileniul de la fondarea Sfintei Sihăstrii de la Camaldoli.

Mileniul de la fondarea Sfintei Sihăstrii de la Camaldoli, Casa Mamă a Camaldolezilor, întemeiată de Sfântul Romuald în 1012, este un prilej de profundă recunoştinţă faţă de Domnul de partea tuturor camaldolezilor. Datortă fidelităţii şi bunăvoinţei Domnului Congregaţia Monahilor Camaldolezi din Ordinul Sfântului Benedict a putut traversa o mie de ani de istorie, cu toate situaţiile complexe şi vicisitudinile sale, alimentându-se zilnic din Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum îl învăţase Sfântul Romuald în mica sa deschisă la „privilegium amoris” care a continuat să se extindă, apoi, în bonum> al carismei camaldoleze: de singurătate, viaţă de obşte şi de evanghelizare.

Figuri exemplare de bărbaţi şi femei ai lui Dumnezeu, ca Sfântul Petru Damiani, Graziano, autorul renumitului „Decretum”, Sfântul Bruno din Querfurt şi Cei Cinci Fraţi martiri, Rudolf I şi II, Fericita Gherardesca, Fericita Ioana din Bagno şi Fericitul Paul Giustiniani; oameni de ştiinţă şi artă ca Fratele Mauro Cosmograful, Lorenzo Monaco, Ambrogio Traversari, Pietro Delfino şi Guido Grandi; mari istorici precum cronicarii camaldolezi, Giovanni Benedetto şi Anselmo Costadoni Mittarelli; să nu uităm de cei mare devotament faţă de Bisericii, între care Papa Grigore al XVI-lea, care au arătat orizonturile şi marea rodnicie a tradiţiei Camaldoleze.

Fiecare etapă din lunga istorie a camaldolezilor a produs martori fideli ai Evangheliei nu numai în tăcerea izolării şi singurătăţii, şi în viaţa în comun împărtăşită cu fraţii săi, dar, chiar în serviciul umil şi de generos faţă de toţi.

Deosebit de fructuoasă a fost primirea asigurată de arhondarice (pensiuni pentru oaspeţi) camaldoleze. În timpul umanismului florentin zidurile de la Camaldoli au putut găzdui renumitele la care au participat mari umaniştii ca Marsilio Ficino şi Cristoforo Landino, în timp ce în anii dramatici ai celui de-al Doilea război mondial (1939-1945) aceleaşi ziduri de la Camaldoli au asistat la naşterea celebrului Camaldoli> considerat unul dintre cele mai importante izvoare ale Constituţiei <Republicii Italiene>.

Nu au fost ani mai puţin rodnici anii Conciliuliu Vatican II, în care au devenit monahi camaldolezi personalităţi ca Cipriano Vagaggini şi Bede Griffiths, în timp ce camaldolezii Anselmo Giabbani, Benedetto Calati şi maica Ildegarde Ghinassi deschid tradiţia, de acum milenară, de la Camaldoli la noi impulsuri şi aşezăminte de călugări şi călugăriţe camaldoleze în Statele Unite ale Americii, în Tanzania, în India şi în Brazilia.

Era, în toate acestea, garanţie de rodnicie încurajarea constantă din partea unor călugări, călugăriţe şi sihastri care însoţeau noile fundaţii cu rugăciune constantă experimentată în adâncul retragerii lor, trăită uneori până la eroism de suflete privilegiate ca Sora Nazarena Crotta.
În aceeaşi anim figuri foarte semnificative la nivel internaţional, ca cea a lui Thomas Merton şi Giuseppe Dossetti întâlneau şi apreciau spiritul de la Camaldoli în căutarea lor sinceră a lui Dumnezeu.

***

Vineri 17 septembrie 1993, Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, întâlnind călugării camaldolezi la Sfânta Sihăstrie de la Camaldoli, comenta tema iminentului lor Capitul General: "A alege speranţa, a alege viitorul", cu aceste cuvinte:
"A alege speranţa şi viitorul înseamnă, în cele din urmă, a-l alege pe Dumnezeu, viitor al istoriei şi universului, realităţi prezente în veşnicia sa şi călăuzite de Providenţa sa. Înseamnă a-l alege pe Cristos, speranţa fiecărui om”.

Apoi a continuat:
"Alegerea lui Dumnezeu înseamnă şi a cultiva cu umilinţă şi cu răbdare - acceptând, desigur, timpi lui Dumnezeu - dialogul ecumenic şi interreligios. Comunităţile Ordinului vostru, în special cele născute în California şi în India, sunt angajate de ani de zile în această căutare spirituală, întreţesută de rugăciune şi de dialog respectuos cu călugării budişti şi hinduişti. În Mănăstirea voastră, apoi, sunt organizate frecvent şi fructuos întâlniri ebraico-creştine, pe bază de prietenie şi stimă reciprocă, de cunoaştere treptată şi primirea cordială reciprocă".

Şi încheia:
"Iubiţi fraţi şi surori, a alege speranţa şi viitorul înseamnă a alege Duhul lui Dumnezeu în Cristos. Aceasta se întâmplă, în mod deosebit, în acea formă de viaţă pe care Dumnezeu însuşi a suscitat-o în Biserică inspirându-l pe Sfântul Romuald să fondeze Familia benedictină de la Camaldoli, cu caracteristica de complementaritate tipică Sihăstriei şi Mănăstirii, viaţă singuratică şi viaţa de obşte coordonate între ei.

Deci, valorizaţi apropiatul Capitul general ca un timp de aprofundare a unei atari carisme originare, consemnată vouă printr-o tradiţie milenară şi multiformă, care a căutat să păstreze în unitate diferitele aspecte ale unei intuiţii excepţionale a Fondatorului vostru. Astfel veţi putea face şi mai transparentă şi semnificativă viaţa monahală camaldoleză în contextul actual al Bisericii şi al recentei dimensiuni internaţionale a Congregaţiei.

Şi voi, dragi monahii, fiice ale Sf. Romuald, pe care vă salut şi vă mulţumesc pentru preţiosul serviciu prestat pentru Biserică, continuaţi să oferiţi Congregaţiei contribuţia voastră specială de angajare ascetică, de reflecţie şi de experienţă umană şi spirituală. "

***

După cuvintele atât de înalte al Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea ştim că atât călugării cât şi călugăriţele camaldoleze s-au simţit puternic încurajaţi să continue în direcţia adoptată în timpul anilor Conciliului fără a neglija efortul de reinterpretare a fidelităţii faţă de tradiţia lor milenară cu acea specială noutate de spirit.

Şi astfel au deschis cu discreţie şi libertate sihăstriile lor la evangelium paganorum, depşind riscul de a trăi propria carismă ca splendidă izolare, departe de evenimentele din Biserică şi din lume, pentru a încerca să dobândească acea pe care Sfântul Grigore cel Mare, o considera drept punctul de sosire al oricărei manifestări a credinţei, un angajament care află confirmare în motto-ul stemei noastre: Ego Vobis, Vos Mihi, un rezumat al formulei legământului dintre Dumnezeu şi poporul său, şi izvor de vitalitate perenă a carismei noastre.

3. Mănăstirea „San Gregorio al Celio” din Roma.

Mănăstirea „San Gregorio al Celio” este contextul roman, în care celebrăm mileniul Casei Mame de la Camaldoli, împreună cu arhiepiscopul prima de Canterbury care, împreună cu noi, recunoaşte această mănăstire drept sursa şi originea legăturii Comuniunii Anglicane cu Biserica Romei .

A celebra Mileniul mănăstirii de la Camaldoli chiar aici, pe colina Celio înseamnă a marca profund însăşi celebrarea cu caracterele ecumenismului care, cum ştim, face de acum parte integrantă din spiritul camaldolez contemporan.

Această mănăstire camaldoleză romană a dezvoltat cu Canterbury şi Comuniunea Anglicană, mai ales după Conciliul Vatican II, legături de acum tradiţionale. Aceasta este a treia oară că Papa, episcopul Romei, îl întâlneşte pe arhiepiscopul de Canterbury şi Primat al Comuniunii Anglicane, în casa lui Grigore cel Mare. Şi pe bună dreptate este aşa, pentru că tocmai de la această mănăstire Papa Grigore a ales pe Augustin şi pe cei patruzeci de călugări ai săi pentru a-i trimite să poarte evanghelia printre englezi cu puţin mai bine de o mie patru sute de ani în urmă (anul 597). Prezenţa constantă a călugărilor, în acest loc, şi pentru un timp atât de lung, este deja în sine un semn al fidelităţii lui Dumnezeu faţă de Biserica sa, pe care noi suntem fericiţi să-l putem proclama împreună întregii lumi.

Semnul pe care împreună îl vom pune în faţa altarului în care Sfântul Grigore însuşi a celebrat jertfa sa euharistică (în Capela Sf. Grigore, unde Papa şi Arhiepiscopul de Canterbury se vor duce la sfârşitul Vesperelor pentru a aprinde o candela, se prevede să fie plasată o cruce celtică de piatră provenind de la Canterbury şi poate şi o icoană), sperăm să nu rămână doar ca o amintire constantă a reuniunii noastre frăţeşti, ci şi ca un stimul pentru toţi credincioşii catolici şi anglicani, care, vizitând la Roma mormintele glorioase ale Sfinţilor Apostoli şi Martirilor romani, să nu uite să-şi întărească şi angajamentul lor de a demonstra, prin studiul şi împărtăşirea în caritate, dorinţa lor de a ajunge la acel > pe care însuşi Isus îl cere în mod constant de la Tatăl.

4. Sărbătoarea Tranzitului (morţii) Sfântului Grigore cel Mare, sâmbătă 10 şi duminică 12 martie 2012.

Sărbătoarea liturgică a Sf. Grigore se anticipează şi se celebrează duminică 11 martie, cu Primele Vespere prezidate de Sfântul Părinte sâmbătă 10 martie la ora 17.30. Această celebrare care are loc concomitent cu vizita arhiepiscopului de Canterbury Dr. Rowan Williams (care va fi primit în audienţă de către Papa în Vatican, în aceeaşi sâmbătă dimineaţă), şi, conştienţi şi de legăturile istorice care leagă comunitatea monastică şi Comuniune anglicană, se înscrie în tradiţia, atât mai recentă, a două Întâlniri de rugăciune ecumenică celebrate de Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea şi de succesivii arhiepiscopi de Canterbury Robert Runcie (09.30.1989) şi George Carey (12.05.1996), cu mari roade spirituale din de ambele părţi.

Duminica 11 martie la ora 16.00 va avea loc o conferinţă intitulată: Monahism şi ecumenism la care Arhiepiscopul de Canterbury este oaspete de onoare şi va ţine un discurs intitulat: Virtuţi monastice şi speranţe ecumenice. Părintele Robert Hale, priorul de la New Camaldoli, va răspunde cu un discurs intitulat: Legăturile care unesc comunitatea monastică de la San Gregorio al Celio cu Canterbury şi Comuniunea Anglicană. (Prin grija priorului Mănăstirii San Gregorio al Celio)

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.