2012-03-03 15:48:24

Pregătirea interioară la fel de importantă ca cea materială: arhiepiscopul de Santiago de Cuba, în scrisoarea pastorală pentru apropiata vizită a Papei


RV 03 mar 2012. Apropiata vizită a Papei în Cuba va întări Biserica locală în credinţă şi speranţă: afirmă în Scrisoarea sa pastorală arhiepiscopul de Santiago de Cuba, mons. Dionisio García Ibáñez, în vederea călătoriei apostolice pe care Benedict XVI o va efectua pe insula caraibiană de la 26 la 28 martie.

"De fiecare dată când Benedict XVI vizitează o Ţară, o Biserică particulară, face o vizită pastorală ca să însufleţească Biserica în credinţă, să o întărească în speranţă, să o încurajeze pentru a fi generoasă în caritate", scrie mons. García evidenţiind că tema centrală a călătoriei apostolice a Papei este caritatea. "Caritatea, continuă prelatul cubanez, este unica virtute care ne poate face să înţelegem că într-adevăr cubanezii sunt cu toţii fraţi". Dacă este adevărat că Benedict XVI va fi primit şi în calitate de şef de Stat, cu toate acestea "semnificaţia principală, fundamentală a vizitei sale este dimensiunea pastorală". Pentru această întâlnire, reia arhiepiscopul de Santiago de Cuba, ceea ce contează cel mai mult este "pregătirea spirituală".

Ţinând cont de faptul că vizita pontificală coincide cu timpul Postului Mare, prelatul a subliniat că toţi suntem invitaţi la "convertirea interioară, care ne cheamă să dorim schimbarea inimii noastre". De aceea, arhiepiscopul cubanez îndeamnă credincioşii să fie solidari şi să aibă compasiune faţă de ceilalţi, să trăiască virtutea carităţii ştiind că orice om, ca fiu al lui Dumnezeu, este fratele nostru şi că nu putem să rămânem niciodată indiferenţi la suferinţa celuilalt".

În acest context, aşadar, vizita Papei va fi "un nou har" şi alături de pregătirile materiale "este fundamentală pregătirea interioară". În fine, arhiepiscopul Garcia şi-a îndreptat gândul spre Fecioara Carităţii de la Cobre, sărbătorită în 2012 cu un An Jubiliar la împlinirea a 400 de ani de la aflarea imaginii sale.








All the contents on this site are copyrighted ©.