Consideraţii omiletice la Duminica a II-a din Postul Mare (B): Schimbarea la Faţă a lui Isus, o anticipare a Împărăţiei

(RV - 3 martie 2012) E Ziua Domnului. La chemarea lui Cristos „Timpul s-a împlinit şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape…Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”, răspundem la începutul Liturghiei cu psalmul 26, 8-9 „Ţie îţi spune inima mea: ’Am căutat faţa ta!’ Faţa ta, Doamne, o caut. Nu-ţi întoarce faţa de la mine!” - Este o rugăciune de speranţă în Dumnezeu pentru ceasul în care orice nădejde omenească ne părăseşte.

1. Fapte de pocăinţă. A trăi mereu înaintea Domnului şi discerne cu atenţie voinţa sa spre a o împlini cum se cuvine, presupune multă rugăciune. Domnul este prezent în tot locul şi mereu dar noi fiind liberi, se întâmplă că închidem ochii sufletului şi uităm că suntem făpturi menţinute în picioare de puterea mâinilor sale care ne ridică.
Ca odinioară la profeţi, chemarea lui Isus la convertire şi pocăinţă nu are în vedere în primul rând faptele exterioare, „sacul şi cenuşa”, ci convertirea inimii, pocăinţa interioară. Căci, fără ea, faptele de pocăinţă ar fi sterile şi mincinoase. Pe de altă parte, convertirea lăuntrică îndeamnă la exprimarea disponibilităţii în semne vizibile, gesturi şi fapte, mai ales postul, rugăciunea şi pomana care exprimă convertirea în raport cu sine, cu Dumnezeu şi în relaţia cu semenii.
Convertirea se realizează în viaţa de zi cu zi prin gesturi de împăcare şi grijă faţă de săraci, exercitarea şi apărarea dreptăţii şi a dreptului, mărturisirea greşelilor faţă de fraţi, îndreptarea fraternă, revizuirea vieţii, examenul de conştiinţă, îndrumarea spirituală, acceptarea suferinţelor, răbdarea în prigoniri pentru dreptate. Într-un cuvânt, a lua zilnic crucea şi a păşi în urma lui Isus. Aceasta este calea cea mai sigură a pocăinţei. Ea îşi află sursa şi hrana în Euharistie, taina şi jertfa lui Cristos prin care suntem împăcaţi cu Dumnezeu şi hrăniţi spre a trăi viaţa nouă a fiilor lui Dumnezeu.

2. Postul bucuriei. Este un drum pe care creştinul îl parcurge cu bucurie, aşa cum cântă Biserica în prima prefaţă a Postului Mare: „Tu dăruieşti cu bunătate credincioşilor tăi harul să aştepte cu bucurie în fiecare an, cu suflet curăţit de păcat, celebrarea Misterelor pascale, pentru ca, stăruind cu mai multă râvnă în rugăciune şi în fapte bune, şi apropiindu-se mereu de tainele sfinte prin care am fost renăscuţi, să ajungem la plinătatea fiilor lui Dumnezeu.
Să notăm bine. Nu este, deci, un timp de tristeţe ci de bucurie. Practicând pocăinţa de bunăvoie, sufletul se luminează de bucuria omului nou creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Iertarea păcatului prin iertarea lui Dumnezeu dobândită în tainele Bisericii redă bucuria mântuirii.
Pe calea convertirii ne lăsăm instruiţi şi luminaţi sufleteşte de cuvântul lui Dumnezeu.

3. Misterul Schimbării la Faţă. Isus Cristos - spune prefaţa acestei duminici - după ce le-a prevestit ucenicilor moartea sa le-a dezvăluit pe muntele sfânt strălucirea sa dumnezeiască, arătându-le, şi din mărturia legii şi a profeţilor, că prin pătimire se ajunge la slava învierii.
Evanghelia duminicii cuprinde episodul schimbării la faţă a Domnului Isus după relatarea Sfântului Marcu, cap. 9. Se spune despre un om că ochii îi strălucesc de înţelepciune sau bunătate, sau că persoana lui exercită o fascinaţie irezistibilă. Despre Isus, trei ucenici au putut mărturisi că "în el strălucea slava lui Dumnezeu". Miraculosul în schimbarea la faţă este că un om cu un trup ca al nostru răspândeşte o lumină divină. Această luare în stăpânire a trupului şi a întregii umanităţi a lui Isus de către slava luminoasă a lui Dumnezeu Tatăl se va realiza la Înviere, a cărei prevestire este schimbarea la faţă. Un astfel de destin are motive suficiente de a minuna şi explică de ce Petru încearcă să rămână în această contemplare. Totuşi, acest eveniment nu este un punct de sosire ci o etapă pe calea ce duce la angajarea absolută, aceea a Crucii.

4. Comentariul la „Transfigurarea lui Isus” în Catehismul Bisericii Catolice. Învăţătura propusă de Catehismul Bisericii Catolice este lămuritoare chiar de la titlul misterului: Schimbarea la Faţă, o anticipare a Împărăţiei. Şi nu există nimic mai consistent şi complet decât comentariul la acest mister în numerele 554-556.
Începând din ziua în care Petru a mărturisit că Isus este Cristos, Fiul Dumnezeului celui Viu, Învăţătorul "a început să le arate ucenicilor săi că El trebuia să meargă la Ierusalim şi acolo să sufere,(...) să fie dat morţii şi a treia zi să învie" (Mt 16, 21). Petru refuză această înştiinţare, iar ceilalţi nici măcar nu o înţeleg. În contextul acesta se situează episodul misterios al Schimbării la Faţă a lui Isus, pe un munte înalt, în faţa a trei martori aleşi de El: Petru, Iacob şi Ioan. Faţa şi veşmintele lui Isus străfulgeră de lumină, Moise şi Ilie se arată, "vorbindu-i despre plecarea sa pe care urma să o săvârşească la Ierusalim" (Lc 9, 31). Un nor îi acoperă şi un glas din cer rosteşte: "Acesta este Fiul meu, pe care l-am ales: pe El să-l ascultaţi" (Lc 9, 35).
Timp de o clipă, Isus îşi arată gloria divină, confirmând astfel mărturisirea lui Petru. El arată şi că, pentru "a intra în gloria sa" (Lc 24, 26), trebuie să treacă prin Cruce la Ierusalim. Moise şi Ilie contemplaseră Gloria lui Dumnezeu pe munte; Legea şi Profeţii vestiseră suferinţele lui Mesia. Patima lui Isus este într-adevăr voinţa lui Dumnezeu: Fiul lucrează ca Slujitor al lui Dumnezeu. Norul arată prezenţa Sfântului Duh: "Tota Trinitas apparuit: Pater in voce; Filius in homine; Spiritus in nube clara. - Toată Treimea s-a arătat: Tatăl în glas, Fiul în om, Duhul în norul luminos". Liturghia bizantină proclamă în condacul sărbătorii Schimbării la Faţă:
Schimbatu-te-ai la faţă pe munte, Cristoase Dumnezeule, şi ucenicii tăi, pe cât puteau cuprinde, au văzut mărirea ta: ca, atunci când te vor vedea răstignit, să înţeleagă că Patima ta era de bunăvoie şi să vestească lumii că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui.

Astfel, în pragul vieţii sale publice: Botezul; în pragul Paştelui: Schimbarea la Faţă. Prin Botezul lui Isus "declaratum fuit mysterium primae regenerationis - s-a arătat misterul primei renaşteri": Botezul nostru; Schimbarea la Faţă este "sacramentum secundae regenerationis - sacramentul celei de-a doua renaşteri": învierea noastră. Sunt afirmaţii preluate din Sfântul Toma de Aquino. Încă de acum, participăm la Învierea Domnului prin Duhul Sfânt care lucrează în Sacramentele Trupului lui Cristos. Schimbarea la Faţă ne dă o pregustare a venirii lui Cristos în glorie, "care va transfigura trupul smereniei noastre făcându-l asemenea trupului măririi sale" (Fil 3, 21). Dar ea ne aminteşte şi că "trebuie să trecem prin multe strâmtorări ca să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu" (Fap 14, 22). Aceasta Petru n-o înţelesese când dorea să trăiască lângă Cristos pe munte.

Comentează Sfântul Augustin: „Ţi-a pregătit aceasta, Petre, pentru după moarte. Dar acum îţi spune: Coboară ca să trudeşti pe pământ, ca să slujeşti pe pământ, ca să fii dispreţuit, răstignit pe pământ. Viaţa coboară ca să fie ucisă; Pâinea, ca să sufere de foame; Calea coboară ca să trudească pe cale; Izvorul coboară ca să înseteze; iar tu te împotriveşti suferinţei?”

5. Misterul Schimbării la Faţă pe fundalul jertfei lui Abraham. Totul este integrat de episodul jertfei patriarhului Abraham din cartea Genezei c. 22, azi prima lectură, care anunţă mai dinainte iubirea lui Dumnezeu Tatăl care nu l-a cruţat pe propriul său fiu dar la dat la moarte pentru noi.
Pus la încercare, pe când se afla în ţara Filistenilor, bătrânul patriarh răspunde prompt cererii lui Dumnezeu. Este gată să-l jertfească ca ardere de tot pe singurul să fiu, Isaac, speranţa bătrâneţilor sale, sus pe un munte din ţinutul Moria.
Este anticipată aici icoana lui Dumnezeu Tatăl care atât de mult a iubit lumea încât l-a dat pe Fiul său unul născut.

După ce a zidit altarul Abraham a aşezat lemnele pe el, a luat cuţitul, fiind gata să-l jertfească pe Isaac, singurul său fiu…Dar a fost oprit de îngerul Domnului care a strigat din cer:
„Nu-ţi ridica mâna asupra copilului şi nu-i face nici un rău, căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pentru mine pe singurul tău fiu". Abraham a ridicat ochii şi a văzut la spate un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş. A luat deci berbecul şi l-a jertfit ca ardere de tot în locul fiului său” (Gen 22,12-13).

6. Gest de extraordinară ascultare faţă de Dumnezeu din partea părintelui credinţei noastre! Şi Dumnezeu i-a promis cu jurământ că-l va copleşi cu binecuvântări: înmulţirea urmaşilor ca stelele cerului şi nisipul mării, stăpânire asupra cetăţilor duşmanilor săi dar mai ales „binecuvântarea tuturor popoarelor pământului” pentru faptul de a fi ascultat de porunca divină.

Astfel drumul Postului Mare, dintre Miercurea Cenuşii şi focul Nopţii pascale este luminat de strălucirea slavei lui Cristos cel mort şi înviat…El este calea, adevărul şi viaţa.
Etapa duminicii Schimbării la Faţă devine moment puternic de întărire a speranţei.

7. Încurajare pe drumul Postului Mare. Primim şi noi încurajarea care ne vine de la Sfântul apostol Paul din Scrisoarea către Romani 8,31b-34, astăzi lectura a doua: „Fraţilor, dacă Dumnezeu este de partea noastră, cine se va ridica împotriva noastră? El nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ci l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum ar putea atunci să nu ne dăruiască toate împreună cu el? Cine va aduce învinuire împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care îndreptăţeşte! Cine va rosti sentinţa de condamnare? Cristos Isus a murit, ba mai mult, el a înviat, şade de-a dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!”

(RV - A. Lucaci, material omiletic din 26/27 februarie 1994, structurat sâmbătă 3 martie 2012)