Un an de la asasinarea lui Shahbaz Bhatti: "Vreau numai să am un loc la picioarele lui Isus"

RV 02 mar 2012. S-a împlinit vineri un an de la asasinarea lui Shahbaz Bhatti, ministru pakistanez pentru minorităţile religioase. S-a remarcat prin angajamentul său puternic în apărarea minorităţilor şi în revizuirea Legii despre blasfemie. După ce a cerut eliberarea Asiei Bibi, femeie creştină, mamă a cinci copii, condamnată la moarte în numele acestei legi, ministrul Bhatti a fost asasinat într-o ambuscadă când atentatorii au tras asupra lui nu mai puţin de 30 de gloanţe. Era 2 martie 2011.

Numeroase iniţiative au loc în aceste zile în întreaga lume în amintirea lui Bhatti, primul creştin catolic chemat să facă parte din executivul ţării asiatice majoritar musulmane.

Radio Vatican vă propune câteva rânduri din însemnările sale, care, peste timp, reprezintă un adevărat şi impresionant testament spiritual.

"Mi s-au oferit funcţii înalte în guvern", scrie Shahbaz Bhatti, "şi mi s-a cerut să renunţ la bătălia mea, dar eu am refuzat întotdeauna, chiar cu riscul vieţii mele". Răspunsul meu "a fost mereu acelaşi: 'nu, eu vreau să-l slujesc pe Isus ca un om oarecare'. Această devoţiune mă face să fiu fericit. Nu doresc popularitate, nu vreau poziţii de putere. Vreau numai să am un loc la picioarele lui Isus".

"Vrea ca viaţa mea, caracterul meu, faptele mele să vorbească despre mine şi să spună că sunt pe urmele lui Isus. Această dorinţă", continuă Bhatti, "este atât de puternică pentru mine încât m-aş simţi privilegiat – în efortul meu, în bătălia mea în favoarea celor nevoiaşi, săraci, a creştinilor prigoniţi din Pakistan – dacă Isus ar vrea să accepte jertfa vieţii mele".

Şi precizează: "Vreau să trăiesc pentru Cristos şi pentru El vreau să mor. Nu mi-e teamă de nimic în această Ţară. Extremiştii au încercat de mai multe ori să mă ucidă şi să mă arunce în închisoare, m-au ameninţat, m-au prigonit şi au terorizat familia mea". Extremiştii, scrie mai departe Bhatti, "au ajuns să ceară părinţilor mei, mamei şi tatălui meu, să mă convingă să renunţ la misiunea mea de ajutorare a creştinilor şi a celor nevoiaşi, căci altfel aveau să mă piardă. Dar tatăl meu m-a încurajat întotdeauna să merg mai departe. Eu spun că atât cât voi mai fi în viaţă, pînă la ultima suflare, voi continua să-l slujesc pe Isus şi această umanitate săracă şi suferindă, creştinii, pe cei nevoiaşi, pe cei săraci".