2012-02-26 13:46:53

Papa la rugăciunea „Îngerul Domnului”: Postul Mare, timp prielnic pentru a întări raportul nostru cu Dumnezeu. Seara, începutul Exerciţiilor spirituale în Vatican


(RV - 26 februarie 2012) Rugăciune, gesturi de pocăinţă şi fapte de caritate fraternă. Prin acestea, în timpul Postului Mare, se reînnoieşte relaţia noastră cu Dumnezeu. A spus Benedict al XVI-lea duminică la rugăciunea „Angelus Domini - Îngerul Domnului” recitată cu mulţimea de pelerini reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru. Este ziua în care în Vatican la ora 18.00, în Capela „Redemptoris Mater” începe Exerciţiile spirituale de Postul Mare pentru Papa şi membri ai Curiei Romane, ca pregătire la sărbătoarea Paştelui.

Tema meditaţiilor este „Comuniunea creştinului cu Dumnezeu” şi va fi dezvoltată până sâmbătă 3 martie de cardinalul Laurent Monsengwo Pasinya, arhiepiscop de Kinshasa capitala Republicii Democratice Congo. În aceste zile sunt suspendate toate audienţele particulare, inclusiv audienţa generală de miercuri 29 februarie. Când se spune că participă Curia Romană, se înţelege că iau parte prefecţii de congregaţii, preşedinţii diferitelor consilii pontificale şi secretarii şi alţi responsabili de oficii, deoarece activitatea curentă a Sfântului Scaun continuă.

Dar să revenim la alocuţiunea lui Benedict al XVI-lea rostită înainte de antifonul marian „Angelus”:
Iubiţi fraţi şi surori! În această primă duminică a Postului Mare, îl întâlnim pe Isus care, după ce a primit botezul în râul Iordan din partea lui Ioan Botezătorul (Cf Mc 1,9), este ispitit în pustiu (Cf Mc 1,12-13). Naraţiunea Sfântului Marcu este concisă, lipsită de detaliile pe care le citim în celelalte două Evanghelii, după Matei şi respectiv după Sfântul Luca. Pustiul despre care se vorbeşte are diferite semnificaţii. Poate indica starea de abandon şi de singurătate, "locul" slăbiciunii omului unde nu există puncte de sprijin şi siguranţe, unde ispita devine şi mai puternică. Dar el poate indica şi un loc de refugiu şi adăpost, aşa cum a fost pentru poporul lui Israel scăpat din sclavia egipteană, unde se poate experimenta in mod special prezenţa lui Dumnezeu. Isus "a rămas în pustiu patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana" (Mc 1,13).


Aici Papa l-a citat pe Sf. Leon cel Mare care comentează că "Domnul a voit să sufere atacul ispititorului pentru a ne apăra, cu ajutorul şi a ne învăţa cu exemplul său" (Tractatus XXXIX, 3 De ieiunio quadragesimae: CCL 138/A, Turnholti, 1973, 214-215) .

Ce ne poate învăţa acest episod? - s-a întrebat Pontiful. Învăţătura este, după cum citim în cartea „Imitaţiunea lui Cristos”, că "omul nu este niciodată cu totul scutit de ispită, atât timp cât trăieşte..., dar cu răbdarea şi smerenia adevărată vom deveni mai puternici decât orice duşman" (Liber I, C. XIII , Cetatea Vaticanului 1982, 37):
• Răbdarea şi umilinţa de a-l urma în fiecare zi pe Domnul, învăţând a ne construi viaţa nu în afara lui sau ca şi cum el nu ar exista, dar în el şi cu el, pentru că este izvorul adevăratei vieţi. Tentaţia de a-l îndepărta pe Dumnezeu, de a face ordine singuri în noi înşine şi în lume bazându-ne doar pe propriile capacităţi, este mereu prezentă în istoria omenirii.

Apoi, Isus proclamă că "s-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape" (Mc 1,15); anunţă că în el se întâmplă ceva nou: Dumnezeu îi vorbeşte omului în mod neaşteptat, cu o apropiere concretă unică, plină de dragoste; Dumnezeu se întrupează şi intră în lumea omului ca să ia asupra sa păcatul, pentru a învinge răul şi readuce omul în lumea lui Dumnezeu.

Dar acest anunţ - a continuat Papa - este însoţit de cererea de a corespunde unui dar atât de mare.
În fapt, Isus adaugă: "Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (Mc 1,15); este invitaţia de a avea credinţă în Dumnezeu şi de a ne converti în fiecare zi viaţa noastră la voinţa sa, orientând spre bine toate acţiunile şi gândurile noastre. Timpul Postului Mare este momentul prielnic pentru a reînnoi şi face mai trainic raportul nostru cu Dumnezeu, prin rugăciunea zilnică, actele de pocăinţă, faptele de caritate fraternă.

În finalul alocuţiunii, ca de obicei, un gând al Papei la Maica Domnului. Să o rugăm cu stăruinţă pe Preasfânta Fecioara Maria, ca să ne însoţească drumul Postului Mare, cu ocrotirea ei şi să ne ajute să imprimăm în inima şi în viaţa noastră cuvintele lui Isus Cristos, să ne convertim la el.
• Pe lângă aceasta, Benedict al XVI-lea, a încredinţat rugăciunii credincioşilor săptămâna de Exerciţii spirituale începută duminică seară în Vatican, împreună cu colaboratorii săi din Curia Romană.
În saluturile finale în diferite limbi, Sfântul Părinte a îndemnat din nou în acest timp de pocăinţă comunitară şi individuală în vederea Paştelui, la „convertire pentru a obţine o cunoaştere mai profundă a lui Isus”, la a face pocăinţă şi schimba viaţa”, prin gesturi de milostivire, iertare şi reconciliere.

Iată şi binecuvântarea Sfântului Părinte invocată la întâlnirea pentru rugăciunea „Îngerul Domnului” duminică 26 februarie, binecuvântare ce ajunge pe această cale la toţi ascultătorii noştri dispuşi lăuntric să o primească în spirit de credinţă.

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.