Cenuşă pentru toţi! Din Miercurea Cenuşii până la Paşti, toţi în „ordinul penitenţilor”

(RV - 21 februarie 2012) Martirologium romanum. Feria IV Cinerum: Dies Cinerum et initium sacratissimae Quadragesimae: ecce adeveniunt dies paenitentiae ad redimenda peccata, ad salvandas animas; ecce tempus acceptabile, quo ad montem sanctum Paschatis ascenditur.
Martirologiul roman. Miercurea Cenuşii. Ziua Cenuşii şi începutul preasfintelor Păresimi (Postul Mare): iată, zilele de pocăinţă pentru iertarea păcatelor şi mântuirea sufletelor. Iată, timpul prielnic în care urcăm muntele sfânt al Paştelui!

Miercurea Cenuşii, a cărei Liturghie este marcată istoric de începutul pocăinţei publice, care avea loc în această zi, şi de intensificarea instruirii catehumenilor care urmau să fie botezaţi în Veghea pascală, deschide acum timpul salutar al Postului Mare.

Spiritul comunitar de rugăciune, de sinceritate creştină şi de convertire la Domnul, pe care îl proclamă textele Sfintei Scripturi, se exprimă simbolic în ritul cenuşii puse pe capetele noastre, la care noi ne supunem cu smerenie ca răspuns la cuvântul lui Dumnezeu. Dincolo de sensul pe care aceste uzanţe l-au avut în istoria religiilor, creştinul le adoptă în continuitate cu practicile de ispăşire din Vechiul Testament, ca un „simbol auster” al drumului nostru spiritual, de-al lungul întregii perioade a Postului Mare, şi pentru a recunoaşte că trupul nostru, format din ţărână, se va întoarce în ea, ca un sacrificiul adus Dumnezeului vieţii în unire cu moartea Fiului său Unul-născut. De aceea, Miercurea Cenuşii, ca şi restul Postului Mare, nu are sens în sine, dar ne trimite la evenimentul Învierii lui Isus, pe care noi îl celebrăm reînnoiţi lăuntric şi cu speranţa fermă că trupurile noastre vor fi transformate la fel ca al său.

Reînnoirea pascală este proclamată pentru toată omenirea de cei care cred în Isus Cristos, care, urmând exemplul divinului Învăţător, practică postul de la bunurile şi seducţiile lumii, pe care Cel Viclean ni le prezintă pentru a ne face să cădem în ispită. Reducerea hranei trupeşti este un semn grăitor al disponibilităţii creştinului la lucrarea Duhului Sfânt şi al solidarităţii noastre cu cei care aşteaptă în sărăcie celebrarea ospăţului pascal,veşnic şi definitiv.

Astfel, renunţarea la alte plăceri şi satisfacţii legitime va completa cadrul cerut pentru post, transformând această perioadă de har în anunţarea profetică a unei noi lumi, împăcată cu Domnul.

Originea Miercurii Cenuşii trebuie căutată în practica de pocăinţă din antichitatea creştină. Originar, sacramentul pocăinţei nu era celebrat conform modalităţilor actuale. Specialiştii în liturgică subliniază că evoluţia disciplinei penitenţiale este triplă: „de la o celebrare publică la o celebrare privată; de la o reconciliere cu Biserica, acordată o singură dată, la o celebrare frecventă a sacramentului, înţeleasă la ajutor şi remediu în viaţa penitentului; de la o ispăşire, îndeplinită înainte de primirea dezlegării, prelungită şi riguroasă, la împlinire succesivă a pocăinţei, adică după primirea dezlegării”.

Celebrarea ritului cenuşii ia naştere datorită celebrării publice a pocăinţei. În fapt, constituia gestul ritual care marca începutul drumului de pocăinţă a credincioşilor care intrau astfel în „ordo poenitentium - în ordinul celor care fac pocăinţă” şi urmau să fie dezlegaţi de păcatele lor în dimineaţa Joii Sfinte. Cu timpul, gestul punerii cenuşii s-a extins la toţi credincioşii iar reforma liturgică a considerat oportun să păstreze importanţa acestui semn. Deci, cenuşă pentru toţi!

Teologia biblică relevă o dublă semnificaţie a folosirii cenuşii:

1. Înainte de toate este semnul condiţiei omului, slab şi fragil. Abraham adresându-se lui Dumnezeu i-a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc cu Domnul, eu care sunt praf şi cenuşă…”(Gen 18,27). Iob recunoscând limita profundă a existenţei sale, cu simţi de extremă prosternare, afirmă: „Mi-ai dat brânci în noroi şi am ajuns să fiu cu praful şi cu cenuşa” (Iob 30,19). În multe alte pasaje biblice se poate întâlni această dimensiune precară a omului simbolizată de cenuşă (Înţ 2,3; Sir 10,9; Sir 17,27).

2. Însă cenuşa este şi semnul exterior al celui care să căieşte de propria conduită rea şi decide să parcurgă un drum de reînnoire spre Domnul. Deosebit de cunoscut este textul biblic despre convertirea locuitorilor cetăţii Ninive la predica profetului Iona: „Atunci ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la cei mai mari şi până la cei mai mici. Şi a ajuns vestea până la regele Ninive. Acesta s-a sculat de pe tronul său, şi-a lepădat veşmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac şi s-a culcat în cenuşă” (Iona 3,5-6). De asemenea Iudita invită tot poporul să facă pocăinţă pentru ca Dumnezeu să intervină şi să-l elibereze: „Şi tot Israelul, bărbaţi, femei şi copii, locuitori ai Ierusalimului au căzut cu faţa la pământ în templu, şi-au presărat cenuşă în cap şi au întins mâinile înaintea Domnului” (Idt 4,11).

Simplă dar angajantă liturgia Miercurii Cenuşii păstrează această după semnificaţie care este explicitată în formulele punerii cenuşii:"Adu-ţi aminte, omule, că din ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce" şi „Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie". Expertul Adrien Nocent subliniază că formula "Adu-ţi aminte, omule, că din ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce" este strâns legată de gestul punerii cenuşii în timp ce noua formulă „Convertiţi-vă…” exprimă mai bine aspectul pozitiv al Postului Mare care începe cu această celebrare de pocăinţă.

Liturghia însăşi propune o soluţie rituală foarte semnificativă: „Dacă celebrarea nu s-ar prelungi peste măsură, se poate îmbina formula veche cu cea nouă care, împreună, ar exprima în mod cert mult mai bine senul celebrării: „Adu-ţi aminte că din ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce; deci întoarce-te şi crezi în evanghelie”.

Ritul punerii cenuşii, deşi celebrat după omilie, înlocuieşte actul de pocăinţă de la începutul Liturghiei; pe lângă aceasta, poate fi împlinit chiar fără Liturghie prin următoarea schemă de celebrare: cântarea de intrare, colecta, lecturile proprii,omilia, punerea cenuşii, rugăciunea credincioşilor, binecuvântarea solemnă din timpul Postului Mare, şi trimiterea.

Cenuşa poate fi pusă la toate Liturghiile oficiate miercuri, dar este oportun să se indice o celebrare comunitară „specială” în care să se pună şi mai mult în evidenţă dimensiunea eclezială a drumului de convertire a întregii Biserici.

rv/A.Lucaci