2012-02-20 14:35:25

Pastorala familială: Biserica din Pompei întâlneşte credincioşii separaţi şi divorţaţi


(RV - 20 februarie 2012) Nici excluşi, nici readmişi” - este titlul iniţiativei luate de Oficiul Pastoralei Familiale şi al Vieţii precum şi de Consultorul Familial diecezan „San Giuseppe Moscati” din cadrul sanctuarului, ambele conduse de preotul Giuseppe Lungarini. Prima întâlnire este pentru sâmbătă 25 februarie de la 16.30 la 18.30, în Sala „Marianna De Fusco”, în Piazzale “Beato Giovanni XXIII”. Relatorul întâlnirii va fi preotul Carlino Panzeri, membri al Consiliului din cadrul Confeirnţei Episcopale Italiene pentru Pastorala Familială şi director al Pastoralei pentru familie din dieceza de Albano Laziale.

“Realitatea dramatică şi complexă a celui care a trăit şi trăieşte experienţa dureroasă a rupturii relaţiei conjugale – se citeşte într-un comunicat al promotorilor iniţiativei – este cât se poate de actuală: adesea cei separaţi şi divorţaţi se simt excluşi de comunitatea creştină”. Mons. Carlo Liberati, arhiepiscop prelat de Pompei, sensibil faţă de asemenea probleme pe care astăzi le trăieşte societatea, a stimulat realizarea acestui ciclu de întâlniri cu fraţii separaţi şi divorţaţi.

„Cred - afirmă părintele Lungarini - că este îndatorirea Bisericii să promoveze ascultarea şi reflecţia asupra suferinţelor persoanelor. Afirmând principiul indisolubilităţii căsătoriei, sacrament creştin, nu se poate împiedica bunătatea lui Dumnezeu de a ajunge la cine este rănit în inimă şi în suflet. Dialogul şi încurajarea devin astfel instrumente pentru a face în aşa fel ca nimeni să nu se simtă abandonat în voia sorţii şi să împiedice orice posibilă neînţelegere sau cunoaştere greşită a principiilor. Această întâlnire va fi urmată de altele, cu caracter lunar.

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.