2012-02-18 15:22:38

Seminar asupra Căsătoriei, la Universitatea Pontificală din Lateran: Căsătoria, un eveniment de har care transformă inima mirilor


(RV – 18 februarie 2012) Tema „A construi o familie de durată care să contribuie la binele comun al societăţii” a stat în centrul dezbaterii desfăşurate vineri, la Universitatea Pontificală din Lateran. Dezbaterea a avut loc în cadrul „Seminarului de studii privind primii ani de căsătorie”, promovat de Institutul Pontifical Ioan Paul al II-lea. În cadrul discuţiilor, s-a făcut o analiză a dificultăţilor cu care se confruntă cuplurile tinere, într-o perioadă de criză nu doar economică.

Intervenţiile au pus în evidenţă importanţa primilor ani de căsătorie în crearea unui echilibru între timpul dedicat familiei şi cel dedicat profesiei, într-o societate în care, de cele mai multe ori, lucrează ambii soţi.
Obiectivul trebuie să fie cel al armonizării celor două aspecte, care să contribuie reciproc la a da demnitate persoanei umane.

Unul dintre participanţii la Seminar, Carl A. Anderson, din asociaţia fraternă de laici creştini „Cavalerii lui Columb a explicat că ceea ce pot face cuplurile pentru a depăşi această dificultate este de a conştientiza că au o vocaţie pentru căsătorie şi o alta pentru muncă, şi că ambele vocaţii sunt înrădăcinate în vocaţia fundamentală creştină pentru iubire. „Înţelegând că există această complementaritate la baza celor două vocaţii” – a spus Carl. Anderson – „cuplurilor le va fi posibil să construiască o platformă de principii de la care să plece în armonizarea conflictelor, atunci când acestea se prezintă”.

O altă intervenţie la Seminar, cea a părintelui Carlo Rochetta, directorul Centrului Familial „Casa Duioşiei”, din Perugia, care a amintit de legământul permanent pe care Biserica îl stabileşte prin Sacramentul Căsătorie, sacrament ale cărui mântuitoare implicaţii teologice sunt deseori uitate:
• „Această realitate a cuplurilor nu se construieşte de una singură: prin Sacramentul Căsătoriei, mirii sunt integraţi în alianţa lui Cristos cu Biserica. Aşadar, avem prezenţa Duhului Sfânt, avem prezenţa darurilor Sacramentului. Mirii nu sunt singuri. Cristos merge alături de ei. De aceea, ar trebui să se redescopere semnificaţia teologică a acestui Sacrament, pentru că din păcate este înţeles mai mult ca o binecuvântare, ca o ceremonie, în vreme ce în realitate Căsătoria este un eveniment de har care transformă inima mirilor şi îi face capabili să se iubească aşa cum Cristos a iubit Biserica”.







All the contents on this site are copyrighted ©.