Consideraţii omiletice la Duminica a VI-a din Timpul liturgic de peste an (B): Vindecarea
unui lepros
(RV - 11 februarie 2012) E Ziua Domnului, ziua săptămânală a Paştelui. Prin
Cristos, cu Cristos şi în Cristos, încă de la începutul Liturghiei ne îndreptăm privirea
spre Dumnezeu Tatăl şi însufleţiţi de Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul, îl
invocăm cu Psalmul 30,3-4: „Fii pentru mine, Doamne, o stâncă ocrotitoare, o cetate
unde să-mi găsesc scăparea! Pentru numele tău, povăţuieşte-mă şi călăuzeşte-mă!”
1.
Domnul ascultă rugăciunea. Şi Dumnezeu, la glasul fiilor adoptivi
care îl cheamă împreună cu Fiul său unul-născut, îşi ridică privirea şi caută spre
ei, se apropie şi îşi pleacă urechea la ruga celui smerit, întinde o mână celui bolnav
pentru a-l scoate din starea suferinţei redându-i integritatea chipului şi asemănării
cu El. Acesta este Dumnezeul nostru, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Aşa se poartă
Dumnezeu cu oamenii. Ştim acest lucru din Evanghelia acestei duminici luată din capitolul
5 al Evangheliei după Sfântul Marcu. Aproape tot capitolul cuprinde povestirea unor
vindecări de bolnavi şi izgoniri de duhuri necurate. Isus îşi începe viaţa publică
aplecându-se cuprins de milă peste o lume chinuită şi desfigurată de consecinţele
păcatului, de mizerii şi de suferinţe.
2. În viaţa publică sub ceruri
deschise. După primirea botezului în râul Iordan unde a văzut cerurile
deschise şi Duhul, ca un porumbel, coborând asupra lui şi după ce a stat în pustiu
patruzeci de zile fiind ispitit de Satana, şi rămânând acolo împreună cu fiarele,
la sfârşit, aflăm că, îngerii îi slujeau. Apoi Isus vine în Galileea şi îşi începe
viaţa publică. Purta cu el viziunea luminoasă a cerurilor deschise şi bucuria Împărăţiei
care îl determină să meargă în întâmpinarea oamenilor, a fraţilor săi, pentru a le
vesti sărbătoarea comuniunii cu Dumnezeu.
3. Ultimul act de binefacere într-o
zi de sâmbătă. Însă încă de la început Isus se loveşte de problema suferinţei
umane, a durerii, a unei lumi bolnave. Biruit categoric de Isus în pustiu, Satana
îl sfidează, oarecum, pe învingător făcându-l să vadă consecinţele malefice ale lucrării
sale devastatoare, pretinde să-i arate că nu a încetat să comande în lume. Evident,
un act provocator, o reluare a luptei, folosind alte arme. În acest context, evanghelistul
Marcu descrie o zi de sâmbătă petrecută de Isus la Cafarnaum. După eliberarea unui
om stăpânit de un duh necurat în sinagoga oraşului, după vindecarea soacrei lui Petru
şi numeroasele tămăduiri în faţa casei acestuia, seara la asfinţitul soarelui, ultimul
act de binefacere, în acea zi de sâmbătă, vindecarea unui lepros. În
Isus din Nazaret lucrează mâna lui Dumnezeu; Dumnezeu a vizitat poprul său.
4.
Lepra în Israel. În Orientul antic, lepra era foarte răspândită. Acestei boli,
Legea lui Moise îi dedică două capitole, 13 şi 14 din cartea Leviticului. Prima lectură
din Liturghia duminicii propune un fragment din capitolul 13,1-2.45-46: „Domnul, vorbind lui Moise şi fratelui său Aron, le-a spus:"Când unui om îi apare pe piele o tumoare, o inflamaţie sau o pată de
culoare deschisă, care îl face suspect de lepră, să fie trimis la preotul Aron sau
la un preot dintre fii săi.Leprosul, cel atins de această
boală, să poarte haine sfâşiate şi părul zbârlit, să-şi acopere partea de sus a feţei
până la buze şi să strige: "Necurat! Necurat!" Cât timp va avea această boală va fi
necurat. De aceea va locui separat, locuinţa lui va fi în afara taberei".
Mutilând
trupul omului şi desfigurându-i faţa, lepra părea că desfigurează şi şterge chipul
lui Dumnezeu imprimat în fiecare fiinţă umană prin creaţie(Gen 1,27).
Deşi o cunoşteau de secole, pentru evrei, lepra rămânea cea mai îngrozitoare dintre
boli. Istoricul Iosif Flaviu, care a trăit în timpul când se redactau evangheliile,
a scris că bolnavii de lepră „erau întru totul asemenea cadavrelor”(Antichităţi
iudaice III,11,3). Bolnavului de lepră i se aplica un tratament similar; desfigurat
fizic, era izolat de societate, ca un lovit de Dumnezeu ce trebuia proscris. Aşa prevedea
legea.
5. Numai Mesia poate vindeca de lepră.El
care avea să restaureze pământul şi omul în totalitatea sa, doar el putea fi în stare
să distrugă pentru totdeauna acest rău. Povestind întâlnirea lui Isus cu leprosul,
Marcu scrie că lui Isus i s-a făcut milă, sau cum se citeşte în unele manuscrise
„s-a încruntat”. Văzând starea mizerabilă a omului, Isus s-a indignat şi, neputând
suporta acea situaţie, l-a vindecat. Apoi i-a poruncit să împlinească dispoziţiile
rituale prescrise de legea mozaică pentru a pune capăt izolării civile şi religioase
la care fusese supus pe durata cât era lovit de lepră. Aflăm clar că Isus este milostiv
şi că a venit să arate lumii milostivirea lui Dumnezeu şi că şi noi trebuie să-l imităm
pe Dumnezeu în milostivirea faţă de fraţi. Citim la Sfântul Marcu 1.40-45: În
zilele acelea, un lepros a venit la Isus, a îngenuncheat în faţa lui şi l-a
rugat: "Dacă vrei, poţi să mă cureţi". Făcându-i-se milă de el, şi-a întins mâna,
l-a atins şi i-a zis: "Vreau, curăţă-te!" Imediat s-a îndepărtat lepra de la el şi
s-a vindecat. Isus i-a poruncit să plece şi l-a făcut atent: "Să nu spui o vorbă nimănui,
ci du-te, arată-te preotului şi adu ca mărturie a vindecării tale jertfa de curăţire
pe care a prescris-o Moise". Omul însă a plecat şi a povestit cele întâmplate peste
tot, aşa încât Isus nu mai putea să se arate în public în nici o cetate; era obligat
să rămână în locuri pustii, dar şi aici oamenii veneau la el de pretutindeni.”
6.
Sfidarea din partea celui rău.Ca şi cum tot răul din lume
s-ar strânge în jurul lui Isus pentru a-l sfida: Iată, vindeci unu, zece, o sută,
şi iar unul şi apoi o mie. Dar nu-ţi va ajunge toată viaţa ca să-i vindeci pe toţi!...De
tine nu mă pot atinge, dar în aceştia, victoria este a mea. E replica ispititorului.
De aceea în faţa bolnavului de lepră care vine şi-l roagă căzând în genunchi, lui
Isus i se face milă, îşi întinde mâna binefăcătoare şi îl atinge: îi redă sănătatea
şi integritatea fizică iar apoi schimbă brusc atitudinea, devine sever: "Să nu spui
o vorbă nimănui, ci du-te, arată-te preotului şi adu ca mărturie a vindecării tale
jertfa de curăţire pe care a prescris-o Moise".
7. Şi oamenii veneau
la el de pretutindeni: conclude evanghelistul. Rugămintea leprosului se
întâlneşte cu voinţa profundă şi calmă a lui Isus de a-i vindeca pe toţi. Mâna lui
se întinde spontan în gest de vindecare dar gândul că cel rău va continua să roadă
şi să sape răni adânci în trupul atâtor fraţi şi surori, îl nelinişteşte. Răul sub
toate formele, vechiul duşman răpus în pustiu e prezent pretutindeni. Iar un taumaturg
nu învinge niciodată în mod definitiv. Şi aici se profilează umbra crucii. Citim la
Matei capitolul 8: „El a purtat durerile noastre, a fost împovărat cu suferinţele
noastre”. Numai luând asupra sa durerea lumii, moartea va fi pe deplin învinsă.
8.
"Vreau, curăţă-te!", i-a spus Isus leprosului. Este primul bolnav care
se adresează direct lui Isus. Dar întâlnirea lui Isus cu bolnavii de lepră care îl
invocă cerându-i vindecarea, dezvăluie totodată atitudinea şi comportamentul cu totul
nou, adoptate de Isus în raport cu prescripţiile din Legea veche. Erau măsuri sanitare
de prevenire a contaminării dar în acelaşi timp un reflex al concepţiei despre boală.
Rabinii învăţau că la originea oricărei boli se află o crimă a cărei dimensiune se
putea deduce din gravitatea bolii. De aici, obligaţia strictă a izolării de ceilalţi.
Prezenţa leproşilor în comunitate constituia un pericol fizic şi moral.
Constatarea vindecării de către preoţi însemna încetarea pericolului de contaminare.
De altfel, dacă un lepros îndrăznea să se apropie de comunitatea celor sănătoşi, aceştia
puteau să-l abată din cale aruncând în el cu pietre.
9. Isus atinge
bolnavul de lepră. În schimb Isus îi permite leprosului să se apropie de el, mai
mult face acel gest de neimaginat pentru un evreu: îl atinge cu mâna. Este salvatorul,
mântuitorul trimis de Dumnezeu, căruia nu-i este teamă de contaminare. Mai mult va
spune să „nu au nevoie de medic cei sănătoşi, ci cei bolnavi şi că nu a venit pentru
cei drepţi ci pentru cei păcătoşi”. de aceea evanghelistul ţine să noteze: “Şi
oamenii veneau la el de pretutindeni”.
10. Lepra
păcatului. Prezentându-ne înaintea Domnului la Sfânta Liturghie, fiecare
credincios găseşte motiv suficient pentru a striga cu omul din evanghelie: „Dacă
vrei, poţi să mă cureţi”. „Necurat, necurat”, în semn de avertizare,
este ceea ceomul ar trebui să strige în inima sa ori
de câte ori aflându-se în stare de păcat pune în primejdie sănătatea spirituală a
comunităţii bisericeşti. Ar trebui să cadă cât mai curând posibil la picioarele lui
Isus spunându-i cu încredere în sacramentul Reconcilierii sau Pocăinţei:
„Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. Lucrarea binefăcătoare a lui
Isus, Mântuitorul omului, continuă astăzi în lume, prin mâinile ucenicilor săi care
acţionează în numele lui Isus şi al Bisericii sale, comunitate de credinţă, de speranţă
şi de dragoste. Fireşte, asemenea Apostolului Paul care spune clar - oare Paul a fost
răstignit pentru voi - ucenicul nu poate lua asupra sa păcatele oamenilor, dar poate
să primească pe toţi cei care suferă în trup şi în suflet, vindecându-i cu puterea
care vine de la Cristos. Apropierea de cei în suferinţă este o adevărată slujire ce
poate ajunge până la o participare la suferinţele lui Cristos.
11. Exemplul
apostolului Paul. Creştinilor din Corint în prima sa scrisoare (10,31-33; 11),
Paul le cere să-i urmeze exemplul: „Fraţilor,fie
că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, totul să faceţi spre slava lui Dumnezeu.Să nu fiţi piatră de poticneală pentru nimeni: nici pentru iudei, nici
pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu. Faceţi ca mine: în toate împrejurările,
mă străduiesc să le fiu tuturor pe plac, căutând nu folosul meu, ci acela al tuturor,
pentru ca să ajung la mântuire. Mergeţi pe urmele mele, aşa cum eu merg pe urmele
lui Cristos”.
(Radio Vatican, A. Lucaci - material omiletic din 12/13
februarie 1994, uşor revăzut sâmbătă 14 februarie 2009 şi structurat
sâmbătă 11 februarie 2012)
Aici, serviciul audio (10'45")
cu lung final muzical: