2012-02-07 12:32:38

„Să fim atenţi unii faţă de alţii pentru a da impuls carităţii şi faptelor bune” (Ev 10,24): tema Mesajului pentru Postul Mare 2012 prezentat presei


(RV - 7 februarie 2012) Marţi 7 februarie în Aula Ioan Paul al II-lea de la Sala de presă a Sfântului Scaun a avut loc o conferinţă de presă în care a fost prezentat Mesajul Sfântului Părinte pentru Postul Mare 2012 pe tema „Să fim atenţi unii faţă de alţii pentru a da impuls carităţii şi faptelor bune” (Ev 10,24), text ce se poate formula şi astfel: Să fim atenţi unii la alţii pentru a ne stimula reciproc în caritate şi fapte bune. După calendarul roman, anul acesta Postul Mare, începe pe 22 februarie, în Miercurea Cenuşii.

Le prezentarea documentului au intervenit cardinalul Robert Sarah, preşedintele Consiliului Pontifical „Cor Unum”; mons. Giampietro Dal Toso şi mons. Segundo Tejado Muñoz, secretarul şi respectiv subsecretarul aceluiaşi dicaster pentru caritatea Papei,“Cor Unum”;

„Să fim atenţi unii faţă de alţii pentru a da impuls carităţii şi faptelor bune” (Ev 10,24),

Tema este dezvoltată într-o introducere şi 3 capitole de dimensiuni diferite intitulate astfel:
1. "Să fim atenţi": responsabilitatea faţă de fraţi.
2. „Unii faţă de alţii”: darul reciprocităţii.
3. „Pentru a da impuls carităţii şi faptelor bune”: a păşi împreună în sfinţenie.

Iată în traducerea noastră introducerea documentului:

Iubiţi fraţi şi surori,

Postul Mare ne oferă din nou posibilitatea de a reflecta asupra a ceea ce este centrul vieţii creştine: dragostea. În fapt, acesta este un timp prielnic pentru ca, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu şi a Sacramentelor să ne reînnoim drumul de credinţă, atât personală cât şi comunitară. Este o cale marcată de rugăciune şi de împărtăşire, de tăcere şi post, în aşteptarea de a trăi bucuria Paştelui.

Anul acesta, doresc să propun câteva gânduri în lumina unui scurt text biblic luat din Scrisoarea către Evrei: "Să fim atenţi unii faţă de alţii pentru a de impuls carităţii şi faptelor bune" (10,24). Este o frază introdusă într-o pericopă în care scriitorul sacru îndeamnă la a avea încredere în Isus Cristos ca mare preot, care ne-a dobândit iertarea şi accesul la Dumnezeu. Rodul primirii lui Cristos este o viaţă desfăşurată în conformitate cu cele trei virtuţi teologale: este vorba de a se apropia de Domnul „cu o inimă sinceră în plinătatea credinţei" (v. 22), de a ţine cu neclintire "mărturisirea speranţei noastre" (v.23) în atenţia constantă de a exercita împreună cu fraţii „caritatea şi faptele bune "(v. 24). Se afirmă, de asemenea, că pentru a susţine această conduită evanghelică este important să se participe la întâlnirile liturgice şi de rugăciune ale comunităţii, privind la ţinta escatologică: deplina comuniune cu Dumnezeu (v. 25). Mă opresc asupra versetului 24, care, în puţine cuvinte, oferă o lecţie preţioasă şi mereu actuală asupra a trei aspecte ale vieţii creştine: atenţia faţă de altul, reciprocitatea şi sfinţenia personală.


rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.