Consideraţii omiletice la Duminica a V-a din Timpul de peste an (B):
(RV - 4 februarie 2012) E Ziua Domnului. „Veniţi să ne închinăm şi să ne plecăm în faţa Domnului căci el este Dumnezeul nostru!”. Liturghia duminicii a cincia din Timpul ordinar începe cu chemarea din psalmul 94, această invitaţie prin care Biserica îşi trezeşte zilnic slujitorii altarului, la recitarea rugăciunii orelor spre slava lui Dumnezeu şi binele întregii Biserici.
„Domnul este mângâiere în orice suferinţă”: repetăm la psalmul responsorial 146, după lectura unui fragment din capitolul 7 al cărţii lui Iob, mult răbdătorul.
În prima lectură dreptul Iob exprimă tânguirea omului zdrobit de suferinţă în Isus în Evanghelia după Sfântul Marcu se dovedeşte stăpân peste puterile celui rău, vindecă bolnavii eliberându-i pe cei aflaţi sub stăpânirea duhului rău. „El a purtat durerile noastre, a fost împovărat cu suferinţele noastre”, spune profetul Isaia (53,4) citat de evanghelistul Matei (8,17) în versetul la Evanghelia zilei.
1. Semnificaţia biblică a suferinţei. Boala şi suferinţa s-au aflat întotdeauna printre problemele cele mai chinuitoare şi nu doar fizic din viaţa omului. În timp de boală, omul simte propria neputinţă, limitele şi condiţia sa muritoare. Orice boală îl face să întrezărească sfârşitul, moartea. Pe de altă parte, boala poate duce la angoasă, la închiderea în sine, uneori chiar la deznădejde şi revoltă împotriva lui Dumnezeu. Dar suferinţa poate maturiza persoana, o poate ajuta să discearnă în propria-i viaţă ceea ce este secundar şi accesoriu pentru a se îndrepta spre ceea ce este esenţial. Foarte adesea, boala determină o căutare a lui Dumnezeu, o întoarcere la El, Autorul vieţii.
Mustrat de prietenul său Elifaz din Teman, într-un lung discurs în care expune învăţătura tradiţională potrivit căreia răul fizic se datorează păcatelor pe care cineva le-a săvârşit, cel puţin oculte, şi este totodată prilej de îndreptare voit de Dumnezeu pentru convertirea vieţii, Iob protestează apărându-şi nevinovăţia. Este un „obiector de conştiinţă”. Nu acceptă pasiv raportul cu Dumnezeu. Obiecţia cu caracter spiritual îl face capabil să intre într-o relaţie mai profundă cu sine, cu alţii, cu Dumnezeu. Suferinţa celui nevinovat trebuie să aibă o explicaţie mai profundă. Mai târziu se va ajunge la concluzia că ea se înscrie în misterul durerii mântuitoare.
Dar ce este viaţa, se întreabă dreptul Iob. O ştia bine al optulea din cei 14 copii ai preotului greco-catolic, poetul din Năsăud după meditarea fragmentului din cartea lui Iob capitolul 7, 1-4.6-7: "O luptă este viaţa omului pe pământ, zilele lui sunt ca ale unui om tocmit cu ziua. Ca un sclav care doreşte puţină umbră, ca un muncitor cu ziua care îşi aşteaptă plata, aşa şi eu, de luni de zile mă hrănesc numai cu dezamăgiri şi am parte numai de nopţi de suferinţă. De-abia mă culc şi-mi zic: "Când mă voi putea scula?" Sunt chinuit de coşmaruri de seara până la revărsatul zorilor. Zilele mele aleargă mai repede decât suveica ţesătorului, s-au sfârşit fără nici o speranţă. Aminteşte-ţi, Doamne, că viaţa mea nu-i decât o suflare. Ochii mei nu vor mai vedea fericirea".
S-ar părea că lui Iob nu-i rămân de făcut decât două lucruri: fie să-şi dorească de la Dumnezeu, moartea, fie să-i ceară să intervină pentru a-l salva. Dar acest lucru presupune o abandonare totală în mâinile lui Dumnezeu. Dreptul Iob nu optează pentru nici una din cele două posibilităţi, deoarece se simte nevinovat: nu a călcat niciodată poruncile Celui Sfânt. Atunci se îndreaptă spre Dumnezeu cu o singură rugăciune: „Aminteşte-ţi, Doamne, că viaţa mea nu-i decât o suflare!”.
Convingerea omului biblic este exprimată de autorul Psalmului 146 ca răspuns la întrebările chinuitoare puse Iob, mult răbdătorul:
Domnul „vindecă pe cei cu inima zdrobită şi leagă rănile lor. El cunoaşte numărul stelelor şi le dă nume la toate. Mare este Domnul şi puternic prin tăria lui, înţelepciunea lui nu are margini. Domnul sprijină pe cei sărmani şi doboară pe cei păcătoşi la pământ”.
Încă o observaţie: în Vechiul Testament omul îşi trăieşte boala înaintea lui Dumnezeu. În faţa lui îşi revarsă plângerea şi tot necazul şi de la El, Stăpânul vieţii şi al morţii, imploră vindecarea. Boala devine astfel cale de convertire iar iertarea lui Dumnezeu înseamnă începutul marii vindecări.
Poporul lui Israel înţelege bine că boala este legată în mod misterios de păcat şi de rău, iar fidelitatea faţă de Dumnezeu, trăirea după legea lui, redă viaţa. Profeţii vor întrezări că suferinţa poate avea şi un sens de răscumpărare pentru păcatele celorlalţi. În cele din urmă marele Isaia vesteşte că Dumnezeu va aduce pentru Sion un timp în care El va ierta toată greşeala şi va vindeca toată boala.
„El a purtat durerile noastre, a fost împovărat cu suferinţele noastre”, spune profetul Isaia (53,4) citat de evanghelistul Matei (8,17) în versetul la Evanghelia zilei.
2. O zi tipică din apostolatul lui Isus. Compasiunea demonstrată de Cristos celor bolnavi şi numeroasele vindecări săvârşite la Cafarnaum constituie un semn că Dumnezeu a vizitat poporul său şi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Este mesajul Evangheliei de azi luată de la Sfântul Marcu 1,29-39:
În acel timp, ieşind Isus din sinagogă, a intrat în casa lui Simon şi Andrei împreună cu Iacob şi Ioan. Soacra lui Simon zăcea în pat, cuprinsă de febră. Îndată ce a ajuns, i-au vorbit despre bolnavă. Isus s-a apropiat de ea, a prins-o de mână şi a ridicat-o; numaidecât a lăsat-o febra şi ea a început să-i servească. Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la el pe toţi bolnavii şi pe cei stăpâniţi de duhuri rele. Toată cetatea s-a adunat în faţa porţii. El a vindecat tot felul de bolnavi şi a alungat mulţi diavoli. Pe diavoli îi oprea să vorbească, pentru că ştiau cine este el. Dimineaţa următoare, pe când era încă întuneric, Isus s-a sculat şi s-a dus într-un loc retras, ca să se roage. Simon şi ceilalţi care erau cu el s-au dus să-l caute. Când l-au găsit, i-au spus: "Toţi te caută". El le-a răspuns: "Să plecăm în altă parte prin satele vecine: vreau să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit". A cutreierat deci toată Galileea, predicând prin sinagogile lor şi alungându-i pe diavoli.
Marcu este un povestitor iscusit, vioi şi abil. În doar 11 versete reuşeşte să ne spună că Isus se deplasase pentru activitatea sa evanghelică de la Nazaret la Cafarnaum; că se stabilise în casa lui Petru; că frecventa regulat sinagoga, unde îi era permis să vorbească; că făcea minuni în casa lui Petru şi în faţa porţii şi că de la Cafarnaum pleca deseori pentru a predica în toată Galileea.
Fiecare dintre aceste elemente ar trebui meditat cu atenţie, deoarece în fiecare din ele Marcu a lăsat în cod ceea ce consideră important pentru a înţelege cine este Isus, cum va apărea clar în decursul meditaţiei evangheliei sale. Aici, este suficient de notat că în acest fragment evanghelistul Marcu prezintă o zi tipică din viaţa lui Isus. În afară de aceasta, vrea să precizeze că Isus nu era un profet sedentar, nu era prizonierul nimănui, nici la Cafarnaum nici în altă parte. Era dependent numai de cuvântul lui Dumnezeu pe care îl medita cu asiduitate şi care era izvorul inepuizabil al programului pastoral şi al avântului său misionar.
3. Isus şi suferinţa umană. Ieşit din sinagoga din Cafarnaum, unde în zi de sâmbătă a vorbit cu autoritate şi a eliberat un om stăpânit de duh necurat, spre uimirea celor prezenţi, Isus se duce la casa lui Petru. Soacra acestuia zăcea la pat cuprinsă de febră. Simbol al umanităţii chinuite de tot felul de rele: comentează Sfântul Ieronim.
Asemenea bunului samaritean pe drumul ce coboară de la Ierusalim la Ierihon, Isus se apropie, şi fără invocaţii, fără formule de exorcizare prinde bolnava de mână şi o ridică. Isus mâna întinsă a lui Dumnezeu tămăduieşte bolnavii, izgoneşte duhurile necurate, iartă păcatele. El a venit să-l vindece pe om în întregime, suflet şi trup. Este medicul de care are nevoie orice om.
Seara, după asfinţitul soarelui, la încheierea sărbătorii, tot oraşul s-a adunat în faţa porţii. Au adus la el pe toţi cei bolnavi şi pe cei stăpâniţi de duhuri rele şi Isus a vindecat tot felul de bolnavi şi a izgonit mulţi diavoli.
Compătimirea, solidaritatea efectivă cu cei bolnavi merge atât de departe încât El ajunge să se identifice cu ei: „Am fost bolnav şi m-aţi vizitat”. Am fost străin şi voi m-aţi primit! Iubirea sa de predilecţie faţă de cei neputincioşi nu a încetat ci continuă să atragă atenţia creştinilor faţă de toţi cei care suferă în trup şi în suflet. Deseori pentru vindecare, Isus se foloseşte de semne. Bolnavii caută să-l atingă „căci o putere ieşea din El, care îi vindeca pe toţi” (Lc 6,19) Într-adevăr, „El a purtat durerile noastre, a fost împovărat cu suferinţele noastre” (Mt 8,17).
De observat însă că vindecările săvârşite de Isus, numeroasele minuni, sunt semne ale venirii împărăţiei lui Dumnezeu. Ele vestesc o vindecare mai radicală: victoria asupra păcatului şi a morţii prin Paştele învierii glorioase. Pe cruce, Cristos a luat asupra sa povara răului şi a ridicat păcatul lumii. Prin pătimirea şi moartea sa pe cruce, Cristos a dat sens nou suferinţei. De acum ea ne poate face asemenea chipului său şi ne poate asocia la pătimirea sa răscumpărătoare.
Dar pentru a descoperi sensul suferinţei umane, valoarea mântuitoare a durerii în lumina Paştelui, a morţii şi învierii Domnului, e necesar să-l urmăm pe Isus în colocviile şi întreţinerile sale intime cu Dumnezeu Tatăl prin intermediul rugăciunii. După o zi intensă de apostolat „dimineaţa următoare, pe când era încă întuneric, Isus s-a sculat şi s-a dus într-un loc retras ca să se roage…Reînnoia dis de dimineaţă sentimentele de iubire şi de ascultare faţă de Tatăl. Căutat de toată lumea, găsit de ucenici, Isus pleacă în altă parte prin satele vecine, cutreieră toată Galileea predicând Evanghelia Împărăţiei şi izgonindu-i pe diavoli…
4. Misiunea lui Isus în Galileea. În finalul pericopei Marcu notează că Isus „ cutreiera toată Galileea, predicând prin toate sinagogile lor şi alungându-i pe diavoli”. Pentru Marcu şi pentru ceilalţi scriitori ai Evangheliei Galileea este mai mult decât o expresie geografică. În fapt, Isus cutreieră Galieea învăţând şi săvârşind minuni (Mc 1,14.28.39); lasă Galileea pentru a se duce să moară la Ierusalim, după cum este scris (mc 10,33-34); înviat din morţi, se arată apostolilor săi în Galileea (Mc 16,7; In 21,1); şi acolo, înainte de a se înălţa la Tatăl, îi trimite în lume să predice Evanghelia sa (Mt 28,26-20).
Pentru cei patru evanghelişti Galileea este... un „laborator misionar” deoarece în această regiune Isus îşi începuse misiunea sa, care ulterior avea să fie a întregii Biserici. Au înţeles şi faptul că dacă Isus, la sfârşitul predicării în Galileea, a coborât spre Sud, a făcut-o - cum notează de mai multe ori - doar pentru a merge să moară acolo. Misiunea tipică a Bisericii a rămas mereu aceea îndeplinită de Isus în Galileea.
5. În casa lui Petru. După această panoramică asupra Galileei, să ne fixăm atenţia asupra oraşului Cafarnaum şi a casei lui Petru. Cafarnaum era centrul comercial cel mai important al Galileei, în jurul căruia gravitau toate satele districtului şi avea, pe lângă o garnizoană romană, birouri de schimb de bani şi pentru strângerea impozitelor imperiale. Se înţelege de ce Isus a ales acest oraş pentru a-şi fixa aici cartierul general al misiunii sale.
Oraşul a fost abandonat de locuitori spre anul 750 d.C. deoarece zona se transformase treptat în mlaştină din cauza scufundării solului. Acest lucru a permis arheologilor să-l redescopere la o adâncime de un metru, fără construcţii posterioare peste vechiul aşezământ.
A fost regăsită şi casa lui Petru pe care creştinii din primele veacuri o transformaseră într-un loc de cult, ascunsă de o capelă bizantină, şi care acum, readusă la starea ei primitivă, poate fi văzută de cei care vizitează la Cafarnaum aşa-numitul „Memorial al lui Petru”, inaugurat pe 29 iunie 1992. În această casă s-a născut Biserica. A luat naştere din inima lui Isus dar în casa lui Petru iar Marcu, care i-a fost ucenic, ţine să remarce aceasta.
„Memorialul lui Petru” consistă dintr-o biserică în plan octogonal, ce aminteşte înfăţişarea unei nave (barca lui Petru) înălţată de la sol de opt mari pilaştri pentru a lăsa la vedere resturile casei lui Petru (7 pe 6,50 m) aduse la lumină în urma săpăturilor. Între semnele de cult prezente în această domus-ecclesia (casă-biserică) au fost numărate 131 de graffiti, pe care pelerinii creştini, în decursul secolelor, le-au lăsat pe pereţii casei. Inscripţiile sunt în limbile aramaică, greacă, siriacă şi în latină. În una din ele, care este în latină, se citeşte „Protectorul Romei este Petru”.
6. Misiunea Bisericii azi. Isus „cutreiera toată Galileea, predicând prin toate sinagogile lor şi alungându-i pe diavoli”. Pentru aceasta a venit în lume. Pentru acest scop a înfiinţat Biserica, pornind de la casa lui Petru, ca să perpetueze peste veacuri Evanghelia vieţii şi să o poarte până la marginile pământului făcând bine tuturor. O lume bolnavă, dezorientată, cuprinsă de febra unei libertăţi greşit înţelese, de pofta îmbogăţirii peste noapte fără sudoarea frunţii şi fără a ţine cont de necazurile vecinului, aşteaptă evanghelizatori pe urmele lui Isus. Aşteaptă propovăduitori plin de zel, asemenea Sfântului Paul care le spune corintenilor cu toată sinceritatea în prima sa scrisoare: 9,16-19.22-23: Fraţilor, dacă vestesc evanghelia, acest lucru nu este pentru mine un motiv de laudă; este o obligaţie care mi s-a impus. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia! Desigur, dacă acest lucru l-aş face din proprie iniţiativă aş primi răsplată de la Domnul. Dar nu este o iniţiativă a mea, proprie, ci mă achit de o obligaţie pe care mi-a încredinţat-o Domnul. Atunci care este răsplata mea? Aceea de a vesti evanghelia fără vreun profit material şi fără a mă folosi de drepturile pe care mi le dă predicarea evangheliei. Astfel, rămânând liber faţă de toţi, m-am făcut sluga tuturor, ca să pot câştiga pe cât mai mulţi. M-am făcut slab cu cei slabi, pentru ca să-i câştig pe cei slabi. M-am făcut totul pentru toţi, ca să mântuiesc cu orice preţ măcar pe unii. Toate acestea le fac pentru evanghelie, ca să am şi eu parte de mântuire.
(Radio Vatican - A. Lucaci, material omiletic de bază din 5/6 februarie 1994, transcris pe 7 februarie 2009, întregit cu un text de sâmbătă 4 februarie 2006 şi structurat sâmbătă 4 februarie 2012 )
| All the contents on this site are copyrighted ©. |