2012-02-03 14:30:19

China: Arestaţi cinci preoţi clandestini din dieceza de Suiyuan (Mongolia Internă)


(RV – 3 februarie 2012) Poliţia chineză a arestat luni, 30 ianuarie, cinci preoţi din cadrul bisericii „subterane” a diecezei de Suiyuan, în Regiunea Autonomă a Mongoliei Interne.

Securitatea nu a făcut nici un fel de declaraţie, necunoscându-se motivul arestărilor petrecute într-o dieceză în care comunitatea clandestină conduce de mai mulţi ani o viaţă „pe cât de discretă pe atât de activă”, după cum subliniază situl Eglises d'Asie.

Potrivit unor surse ecleziale, este vorba de administratorul diecezan, părintele Joseph Zhang, de rectorul seminarului „clandestin” local, părintele Joseph Ban şi de trei parohi, preoţii Ding, Wang şi Zhao.
Aceleaşi surse relatează că circa 30 de poliţişti şi funcţionari au intrat cu forţa în casa unui credincios, unde preoţii erau reuniţi pentru a discuta transferul unor parohi. În vreme ce autorităţile nu au furnizat nicio explicaţie, responsabilii laici ai comunităţii „clandestine” i-au invitat pe credincioşi să se roage pentru ca preoţii reţinuţi să fie lăsaţi în libertate cât mai curând.

Persoane din ambiente ecleziale consideră foarte neobişnuită căci, pe parcursul mai multor ani, comunitatea „clandestină” din Suiyuan a condus o viaţă liniştită. Cei circa 30 de preoţi din dieceză au reuşit în ultimii ani să-şi îndeplinească misiunea în secret.
Dieceza acoperă un teritoriu vast în centrul şi în sud-vestul provinciei Mongoliei Interne.

Aşa cum aminteşte situl Eglise d'Asie, dieceza a fost condusă de mons. Joseph Li Congzhe până la moartea sa, la vârsta de 87 de ani, în iunie 2002. Monseniorului Congzhe i-a urmat părintele Joseph Zhang, unul din cei cinci arestaţi.

Oficial, dieceza de Suiyuan nu mai există, fiind abolită în 1980, în urma reorganizării teritoriale ale diecezelor de către autorităţile chineze şi integrarea diecezei de Suiyuan în cea a oraşului Hohhot, capitală de provincie.







All the contents on this site are copyrighted ©.