2012-02-02 18:55:08

Joi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 2 februarie 2012) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Persoanele consacrate, chemate să se angajeze cu entuziasm în noua evanghelizare, martori credibili ai credinţei pentru Biserică şi lumea de astăzi": a spus Benedict XVI, la predica rugăciunii Vesperelor, joi seară în bazilica Sfântul Petru, în sărbătoarea Prezentării Domnului, a XVI Zi a Vieţii Consacrate. Papa a îndreptat atenţia spre apropiatul An al Credinţei, care va începe în luna octombrie, la 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II.

- Aflat în grupul de episcopi americani care efectuează în aceste zile vizita lor "ad Limina", arhiepiscopul de New Orleans, mons. Gregory Aymond, a acordat un interviu la Radio Vatican în care afirmă: "preşedintele Obama nu poate să ne ceară să încălcăm conştiinţa noastră în privinţa programelor sanitare care impun spitalelor catolice furnizarea de produse abortive şi contraceptive". "Am convingerera că trebuie să acţionăm prin dialog, rugăciune şi discernământ; nu trebuie să adoptăm poziţii nici gesturi extreme în acest moment delicat".

- Întâmpinarea Domnului 2012: un pas decisiv în beatificarea Mons. Vladimir Ghika. Joi 2 februarie 2012 o zi demnă de consemnat. În sărbătoarea Întâmpinării Domnului sau Prezentării Domnului, celebrată de Biserică, atât de tradiţie creştină orientală cât şi de tradiţie occidentală, la Vatican, mai precis la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor a fost depus în mod formal dosarul cuprinzând aşa-numita „Positio” pentru beatificarea mons. Vladimir Ghika. Acest proces înaintat de Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti a fost pregătit în etapele sale preliminare de la Roma, de postulatorul numit de arhiepiscopul Ioan Robu şi aprobat de Congregaţie. Este vorba de părintele Francisc Ungureanu care ne oferă amănunte despre acest pas important pentru ridicarea Mons. Ghika la cinstea altarelor.

- Salut al Pontifului tuturor persoanelor consacrate, călugări, călugăriţe şi laici consacraţi din orice parte a pământului, care, în finalul predicii, a invocat-o pe Fecioara Maria, ucenică, slujitoare şi mamă a Domnului, să mijlocească de la Domnul Isus „ca toţi cei care au primit darul de a-l urma în viaţa consacrată, să-l mărturisească printr-o existenţă transfigurată, păşind bucuroşi împreună cu toţi ceilalţi fraţi şi surori spre patria cerească şi lumina care nu cunoaşte apus” (Ioan Paul al II-lea, Exort. ap. postsinod. Vita consacrata, 112)

- "Spre vindecare şi reînnoire": este titlul simpozionului internaţional organizat la Roma de Universitatea Pontificală Gregoriana, de la 6 la 9 februarie. Scopul iniţiativei: să permită Bisericii să dea un răspuns global la abuzurile sexuale în dauna minorilor comise de unii membri ai clerului şi să asigure o mai bună protecţie şi tutelare a minorilor. Se prevede participarea delegaţilor din 110 Conferinţe episcopale şi a superiorilor generali din peste 30 de ordine religioase.

- "Universul dinăuntrul şi din afara noastră": pe această temă a fost prezentată joi în Sala de presă a Sf. Scaun, expoziţia de astronomie, în program la Pisa, de la 10 martie la 1 iulie. Expoziţia a fost organizată de Observatorul Astronomic al Vaticanului, în colaborare cu Institutul Naţional de Fizică Nucleară şi fundaţia Palatul Albastru din Pisa, patria lui Galileo Galilei. Expoziţia cuprinde imagini spectaculoase, instrumente şi dovezi extraordinare, precum minereuri lunare şi marţiane, alături de ediţiile originale ale operelor lui Galilei, Copernic şi Newton. O secţie specială a fost dedicată card. Pietro Maffi, preşedintele Observatorului Astronomic al Vaticanului la începutul secolului trecut.

- Strassbourg. Consiliul Europei şi-a exprimat profunda îngrijorare pentru creşterea rasismului faţă de ţigani, a retoricii anti-rom şi a atacurilor violente. Într-o Declaraţie adoptată miercuri, Comitetul de miniştri al Consiliului Europei invită guvernele să se abţină de la retorica anti-rom, în special cu ocazia campaniilor electorale, şi să condamne ferm, cu rapiditate şi public, orice act de violenţă rasială împotriva acestei populaţii.

- Statele Unite. A fost identificată proteina responsabilă pentru boala cunoscută cu numele de Alzheimer. Potrivit specialiştilor, în trei ani se va trece la experimentarea umană.

- Polonia. A murit dna. Wisława Szymborska, premiul Nobel pentru literatură în 1996. Avea 88 ani şi era considerată una din cele mai celebre voci ale poeziei contemporane.

- Din actualitatea internaţională. Uniunea Europeană. "Economia Europei se află pe calea revenirii", afirmă cancelarul german Angela Merkel, aflată în turneu diplomatic în China.

- Egipt: trei zile de doliu naţional în urma ciocnirilor de pe stadionul din Port Said, soldate cu peste 70 de morţi.

- Vineri 3 februarie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul şi Dreptul Simeon şi profetesa Ana; în calendarul roman sau latin Sfântul Blaziu, episcop de Sebaste în Armenia, martir la începutul secolului 4 şi sfântul Ansgar sau Oscar, primul episcop de Hamburg, în Germania, martir, secolul 9.








All the contents on this site are copyrighted ©.