2012-01-31 16:42:44

Marţi: Buletinul nostru de ştiri


RV 31 ian 2012. Aici, principalele ştiri ale emisiunii noastre:
- Sala de presă a Sf. Scaun a publicat marţi programul călătoriei apostolice pe care Benedict XVI o va efectua în Mexic şi Cuba de la 23 la 28 martie 2012. Este a 23-a călătorie internaţională a pontificatului. Sfântul Părinte merge, aşadar, din nou în America Latină, după vizita în Brazilia din 2007. Călătoria lui Benedict XVI în Mexic şi Cuba va cuprinde şase zile încărcate de momente ecleziale şi evenimente de înaltă semnificaţie socială.

- Numiri din agenda Papei la zi. Sfântul Părinte l-a numit pe ep. Francesco Moraglia patriarh de Veneţia, pînă acum episcopul diecezei italiene de La Spezia; alte numiri episcopale.

- 50 de ani de la începutul Conciliului Vatican al II-lea, eveniment istoric care a marcat viaţa şi misiunea Bisericii Catolice; interviu cu mons. Loris Capovilla, secretarul personal al Papei Ioan XXIII, cel care în ianuarie 1959 anunţa lumii convocarea unui conciliu ecumenic.

- Un preot catolic şi o familie de evrei au scris prin fapte o pagină memorabilă de iubire faţă de aproapele în al Doilea Război Mondial. Preotul italian Gaetano Tontola, astăzi "drept între naţiuni", în amintirile lui Natan Orvieto, italian de origine ebraică, salvat de la moarte împreună cu familia, ascunşi în casa parohială în timpul regimului fascist.

- Italia. Credincioşii români din regiunea oraşului Alba, provincia de Cuneo, vor avea posibilitatea să participe la Sfintele Liturghii în limba română care se vor celebra în localitatea Sommariva Perno începând de duminica viitoare, 5 februarie, la ora 16.00, în biserica "Spirito Santo". Informaţia a fost dată pe situl ercis.ro, unde se precizează că Liturghia în limba română se va celebra în fiecare primă duminică din lună la ora 16.00. Asistenţa pastorală a românilor catolici din această zonă va fi asigurată de pr. Lucian Avădăni, numit preot "fidei donum" de PS Petru Gherghel la 1 octombrie 2011, pentru Dieceza de Alba (Italia). În prezent, pr. Avădăni este vicar al Parohiei "Spirito Santo" din Sommariva Perno (Parrocchia "Spirito Santo", Piazza Parrocchiale 1, 12040-Sommariva Perno - Cuneo, Italia).

- Bucureşti. Potrivit presei locale, lideri ai opoziţiei au cerut retragerea lui Jeffrey Franks din funcţia de negociator-şef în relaţia cu România, pentru fapte incompatibile cu statutul său de înalt funcţionar internaţional. Solicitarea a fost prezentată public într-o scrisoare trimisă conducerii FMI, menţionând că participarea lui Franks la momente festive organizate de partidul premierului pune în pericol neutralitatea funcţionarului FMI în faţa programelor de guvernare.

- Din actualitatea internaţională. Europa: val de frig neaşteptat de extins în nordul şi centrul continentului; cel puţin 30 morţi în Ucraina. Siria: secretarul general ONU, Ban Ki-moon, cere încetarea imediată a violenţelor; potrivit opoziţiei siriene, în ciocnirile de marţi, cel puţin o sută de persoană au fost ucise.

- Miercuri, 1 februarie, în calendarul liturgic bizantin român, Sf. Trifon martir, anul 250; Înainteserbarea Întâmpinării Domnului; în calendarul roman sau latin, Sf. Veridiana, fecioară, Italia, anii 1182-1242.







All the contents on this site are copyrighted ©.