2012-01-29 13:31:41

Papa la „Angelus”: autoritatea adesea înţeleasă ca putere, stăpânire, succes, potrivit lui Dumnezeu este slujire, umilinţă, iubire (texte)


(RV - 29 ianuarie 2012) Autoritatea potrivit gândirii oamenilor şi autoritatea potrivit lui Dumnezeu s-a aflat în centrul reflecţiei Papei Benedict al XVI-lea duminică înainte de recitarea rugăciunii Îngerul Domnului împreună cu miile de pelerini reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru. Între aceştia, numeroşi copii ai Asociaţiei Acţiunii Catolice din Roma la încheierea lunii de rugăciune pentru pace care şi anul acesta au organizat „Caravana Păcii” până în Vatican. Doi copii au stat alături de Papa la fereastra biroului său particular de unde la sfârşitul rugăciunii au eliberat doi porumbei albi, semn al păcii pentru Roma şi lumea întreagă.

Pontiful a amintit că pe 2 februarie se celebrează Ziua vieţii consacrate şi s-a referit de asemenea la beatificarea la Viena în Austria a unei laice, mamă de familie, Hildegarda Burjan precum şi celebrarea, tot duminica aceasta, a Zilei internaţionale a bolnavilor de lepră.

Aici textele alocuţiunii şi apelurilor în versiunea noastră de lucru:

Iubiţi fraţi şi surori! Evanghelia acestei duminici (Mc 1.21-28) ni-l prezintă pe Isus care, în zi de sâmbătă, predică în sinagoga din Cafarnaum, micul oraş de pe malul lacului Galileii unde locuiau Petru şu fratele său Andrei. După învăţătura sa, care trezeşte uimirea lumii, urmează eliberarea „unui om posedat de un duh necurat” (v.23), care recunoaşte în Isus ’pe sfântul lui Dumnezeu’, adică pe Mesia. În puţin timp, faima sa se răspândeşte în toată regiunea pe care el o parcurge vestind Împărăţia lui Dumnezeu şi vindecând bolnavii de orice fel: cuvânt şi acţiune. Sfântul Ioan Gură de Aur observă cum Domnul „alternează discursul în beneficiul ascultătorilor, procedând de la prodigii la cuvinte şi trecând din nou de la învăţătura doctrinei sale la minuni” (Hom. in Matthaeum 25,1: PG 57,328).

Cuvântul pe care Isus îl adresează oamenilor deschide imediat accesul la voinţa Tatălui şi la adevărul despre sine înşişi. În schimb, nu aşa se întâmpla cărturarilor, care trebuiau să se sforţeze să interpreteze Sfintele Scripturi cu numeroase reflecţii. Pe lângă aceasta, cu eficienţa cuvântului Isus unea pe cea a semnelor de eliberare de rău. Sfântul Atanasie observa că „a porunci diavolilor şi a-i izgoni nu este o lucrare omenească ci divină”; în fapt, Domnul „îndepărta din oameni toate bolile şi orice infirmitate. Cine, văzând puterea sa…s-ar mai fi îndoit că el era Fiul, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu” (Oratio de Incarnatione Verbi 18:19. PG 25, 128 BC.129 B).

Autoritatea divină nu este o forţă a naturii. Este puterea iubirii lui Dumnezeu care creează universul şi, întrupându-se în Fiul Unul-născut, coborând în umanitatea noastră, reînsănătoşeşte lumea coruptă de păcat. Scrie Romano Gurardini: „Întreaga existenţă a lui Isus este traducere a puterii în umilinţă…este suveranitatea care aici se înjoseşte luând forma de sclav” (Il Potere, Brecia 1999, 141.142).

Adesea pentru om autoritatea înseamnă putere, stăpânire, succes. În schimb, pentru Dumnezeu, autoritatea înseamnă slujire,umilinţă, iubire; înseamnă a intra în mod de a gândi al lui Isus care se apleacă să spele picioarele ucenicilor (Cf In 13,5), care caută adevăratul bine al omului, care vindecă rănile, care e capabil de o iubire atât de mare încât să-şi dea viaţa, pentru că este Iubirea. În una din scrisorile sale Sfânta Ecaterina din Siena scrie: „Este necesar ca noi să vedem şi cunoaştem, în adevăr, cu lumina credinţei, că Dumnezeu este iubirea supremă şi veşnică, şi nu poate voi altceva decât binele nostru” (Ep. 13 in: Le Lettere, vol. 3, Bologna 1999,206).

Dragi prieteni, joia viitoare 2 februarie, vom celebra sărbătoarea Prezentării Domnului la templu, Ziua Mondială a Vieţii Consacrate. Să o invocăm cu încredere pe Maria Preasfântă, pentru ca să ne călăuzească inimile spre a ne alimenta mereu din milostivirea divină, care eliberează şi vindecă umanitatea noastră, copleşind-o ci tot harul şi bunăvoinţa, cu puterea iubirii.

După recitarea rugăciunii „Angelus” şi înainte de saluturile în diferite limbi, Papa a amintit trei evenimente din viaţa Bisericii şi a societăţii.

Dragi fraţi şi surori,

Astăzi la Viena, este proclamată Fericită Hildegarda Burjan, laică, mamă de familie, între secolele 19-20 şi fondatoare a Societăţii Surorilor Caritas Sociali. Să-l lăudăm pe Domnul pentru această frumoasă mărturie a Evangheliei!

În această duminică este Ziua mondială a bolnavilor de lepră. Salutând Asociaţia Italiană Prieteni ai lui Raoul Follereau, aş vrea să facă să ajungă încurajarea la toate persoanele afectate de această maladie, precum şi la toţi cei care îi asistă şi, în diferite moduri, se străduiesc pentru a elimina sărăcia şi marginalizarea, adevărate cauze al permanenţei contagierii

În afară de aceasta, amintesc Ziua internaţională de mijlocire pentru pacea în Ţara Sfântă. În profundă comuniune cu patriarhul latin de Ierusalim şi custodele Ţării Sfinte să invocăm darul păcii pentru acel Pământ binecuvântat de Dumnezeu.

În fine a salutat numeroşii copii ai Asociaţiei Acţiunea Catolică din Roma, însoţiţi de cardinalul vicar Agostino Vallini, împreună cu educatorii şi rudele lor.
"Dragi copii, şi anul acesta aţi dat viaţă 'Caravanei Păci'. Vă mulţumesc şi vă încurajez să purtaţi pretutindeni pacea lui Isus. Acum să ascultăm mesajul citit de unul dintre voi."

(letura mesajului)

Şi acum să eliberăm porumbeii pe care copii i-au purtat, ca semn de pace pentru oraşul Roma şi pentru întreaga lume.









All the contents on this site are copyrighted ©.