2012-01-28 16:33:13

S-a încheiat la Geneva reuniunea CCEE-KEK. Mons. Tomasi: creştinii sunt chemaţi la unitate; nu, marginalizării credinţei


RV 28 ian 2012. S-a încheiat vineri la Geneva reuniunea Comitetului comun CCEE-KEK, altfel spus, pentru KEK, delegaţii Bisericilor ortodoxe, protestante, anglicane şi veterocatolice, în timp ce pentru CCEE, membrii Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene.

Cu ajutorul experţilor, participanţii la lucrări au analizat provocările puse creştinilor de actuala situaţie demografică, politică şi economică, căutând împreună răspunsurile teologice şi pastorale care trebuie date la respectivele provocări.

Radio Vatican l-a intervievat pe arhiep. Silvano Maria Tomasi, observator al Sf. Scaun la sediul ONU din Geneva:
• "Delegaţiile CCEE şi KEK au avut ca obiectiv principal continuarea dialogului pentru a crea comuniune, a parcurge împreună un drum în Europa, mai ales în faţa noilor situaţii cu care ne confruntăm. Există unele aspecte culturale, o anumită sensibilitate nouă care prinde contur în cultura europeană, care tinde să privatizeze religia, care urmăreşte să impună în arena publică o ideologie care se consideră neutră dar care de fapt impune criterii, opţiuni şi moduri de vedere care elimină celelalte forme de credinţă, ca de exemplu creştinismul.

Pe de altă parte, pe lângă această schimbare culturală, sunt şi situaţii practice, precum transformările demografice care se înregistrează în Europa, prezenţa unor minorităţi care cer o atenţie specială în rapoturile dintre creştini şi musulmani, rom, sinti şi aşa mai departe.

În faţa acestui cadru de preocupări, circa douăzeci de persoane s-au reunit la Geneva pentru reflecţii, dezbateri şi ascultare. Au văzut că, mai întâi de toate, este necesar a găsi o manieră eficientă de a transmite credinţa, ţinând cont de schimbul generaţiilor. Totodată, e necesar a găsi forme de împărtăşire a experienţei în privinţa modului în care diferitele tradiţii creştine se confruntă cu aceste probleme, pentru că a voi adoptarea unei acţiuni comune este încă prematur. Există exigenţe proprii fiecărei tradiţii, drept care se merge înainte pe propria cale, dar ţinând cont că toţi depindem de acelaşi mesaj al Evangheliei şi că trebuie să căutăm să ne orientăm în aceeaşi direcţie".








All the contents on this site are copyrighted ©.