2012-01-24 13:35:02

Ziua Unirii Principatelor în Octava de Rugăciune pentru unitatea creştinilor: Dl Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasador la Sfântul Scaun


(RV - 24 ianuarie 2012) Solicitat de Programul român Radio Vatican cu ocazie sărbătorii Unirii Principatelor Române şi al Octavei de Rugăciune pentru unitatea creştinilor, Domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun a transmis următorul mesaj:
• "La 24 ianuarie sărbătorim Unirea Principatelor din 1859, care a prefigurat Marea Unire din 1918. Expresie a voinţei românilor de a fi împreună ca naţiune şi ca stat, Unirea Principatelor a fost totodată opera unei generaţii de cărturari şi oameni politici care au dorit modernizarea şi europenizarea ţării. Ei au fost vizionarii şi fondatorii unei noi epoci, numele lor fiind înscrise pe splendida cupolă a Ateneului Român, construcţie-simbol a unităţii noastre istorice, culturale şi spirituale.

Este în acelaşi timp un privilegiu pentru noi, românii, ca una dintre sărbătorile unităţii noastre să fie situată în interiorul unei săptămâni dedicate în întreaga lume unităţii creştinilor. Astfel, alături de evocarea evenimentului din 1859 şi îndemnul la solidaritate pe care acesta ni-l transmite, perioada în care ne aflăm reprezintă pentru membrii comunităţilor noastre de pretutindeni, ca şi pentru cei din ţară, un prilej de reflecţie, de comuniune şi de speranţă: reflecţie asupra a ceea ce ne uneşte ca creştini şi asupra felului în care îl privim pe fratele nostru de care suntem separaţi; comuniune în rugăciune, care înseamnă tocmai faptul de a fi împreună în relaţie cu Dumnezeu şi de a-l primi pe celălalt în intimitatea relaţiei personale cu Dumnezeu; şi speranţă că memoria noastră va fi vindecată de rănile despărţirii şi că în inimile noastre va renaşte dorinţa vie de regăsire a unităţii.

Aş dori să salut cu această ocazie, subliniind îngemănarea celor două semnificaţii ale unităţii din această zi, continuarea şi, aş spune, consolidarea întâlnirii reprezentanţilor şi membrilor comunităţilor româneşti în timpul Octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Cred că acest a fi împreună pe care îl trăim aici la Roma poate să contribuie la transfigurarea lăuntrică şi la ”deschiderea cotidiană” către celălalt, de care vorbea Sanctitatea sa Papa Benedict XVI şi de care avem nevoie pe calea dialogului.

Îi asigur pe cei care participă la Octava de rugăciune de întreaga mea solidaritate spirituală şi le doresc tuturor românilor o sărbătoare a unităţii demnă de memoria artizanilor Unirii şi încrezătoare în viitor".









All the contents on this site are copyrighted ©.