2012-01-24 19:02:22

Marţi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 24 ianuarie 2012) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Mesaj al lui Benedict al XVI-lea al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale: a regăsi timpul tăcerii pentru a da valoare cuvântului. „Tăcere şi Cuvânt: drum de evanghelizare”. Aceasta este tema Mesajului Papei Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale 2012 care se va celebra pe 20 mai, cu o duminică înainte de sărbătoarea Rusaliilor. Mesajul a fost prezentat ziariştilor marţi dimineaţă în Sala de presă a Sfântului Scaun.

- "Sfântul Scaun, generator de idei, principii şi valori, factor de stabilitate în comunitatea internaţională": afirmă preşedintele adunării parlamentare OSCE, Petros Eftymiou, după colocviile, luni, în Vatican, cu secretarul pentru Raporturile cu Statele, arhiep. Dominique Mamberti, şi preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, card. Jean-Louis Tauran.

- Unirea principatelor şi unitatea creştinilor. Solicitat de Programul român Radio Vatican, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun Domnul Bogdan Tătaru-Cazaban a formulat un cuprinzător mesaj în care se împletesc aspiraţiile românilor la unitate, sărbătoarea Unirii Principatelor Române şi Octava de Rugăciune pentru unitatea creştinilor

- În sărbătoarea Convertirii Sfântului Paul, miercuri 25 ianuarie, Benedict al XVI-lea se duce la Bazilica papală Sfântul Paul din afara Zidurilor, unde, cu participarea altor reprezentanţi ai Bisericilor şi comunităţilor ecleziale prezente la Roma, va încheia Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, prin celebrarea Vesperelor - a orei canonice vesperale - începând de la 17.30, ora Romei.

- Cluj-Napoca. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a conferit, marţi, titlul de "Doctor Honoris Causa" episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, şi mitropolitului ortodox al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Andrei Andreicuţ. Ceremonia decernării titlului a avut loc în amfiteatrul Facultăţii de Mecanică. Potrivit Agerpres, episcopul Florin Crihălmeanu şi-a intitulat discursul "Memorie. Identitate. Misiune" şi s-a referit la rolul major jucat în menţinerea identităţii naţionale de Şcoala de la Blaj, oraş numit şi "Mica Romă". Păstorul eparhiei de Cluj-Gherla a vorbit şi despre în mărturia eroică pentru Cristos a ierarhilor greco-catolici din epoca totalitară, amintind că se află în curs de desfăşurare cauzele de beatificare a şapte episcopi martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

- S-a bucurat de reacţii pozitive, în presa italiană, alocuţiunea card. Angelo Bagnasco, preşedintele episcopatului din Peninsulă, la deschiderea lucrărilor Consiliului Permanent al Conferinţei Episcopale Italiene. Card. Bagnasco a spus că a nu plăti taxele înseamnă a comite un păcat, iar când e vorba de o instituţie religioasă, un adevărat scandal; prelatul a îndemnat factorii vieţii publice să facă în aşa fel încât sacrificiile populaţiei din această perioadă de criză să nu fie zădărnicite de miopia programelor sociale dar să contribuie la creşterea morală a întregii comunităţi.

- Statele Unite. "A nu ceda niciodată în faţa celor care atacă viaţa şi libertatea de conştiinţă”: cu acest însufleţit apel, mons. Tymothy Dolan, preşedintele Conferinţei Episcopale din Statele Unite, a încheiat Veghea de rugăciune de la al 39-lea Marş pentru Viaţă, desfăşurat luni, 23 ianuarie, la Washington.

- Spania. Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid, din perioada 16 şi 21 august 2011, a primit premiul „Bravo!”, distincţie oferită anual de Comisia Episcopală pentru Comunicaţii Sociale din Spania, pentru activitatea lucrătorilor din domeniul comunicaţiilor sociale care s-au distins prin serviciile mediatice în apărarea demnităţii şi drepturilor omului şi a valorilor Evangheliei.

- "Milioane de copii din Africa şi America sunt supuşi maltratărilor şi abuzurilor": este semnalul de alarmă lansat cu ocazia recentei Zile Mondiale a Copilăriei Misionare de către misionarii spanioli de pe cele două continente.

- "Într-o epocă afectată de cea mai gravă criză pe care lumea a cunoscut-o de la Marea Recesiune, tot mai multe persoane consideră că nu mai valorează nimic, că demnitatea umană este valabilă numai în discursuri şi că globalizarea duce lipsă de repere etice. Nemulţumirea este în creştere şi disperarea, tot mai extinsă": a afirmat preşedintele Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Juan Somavia, la prezentarea, luni, a Raportului anual. Potrivit organizaţiei, la nivel mondial peste două sute de milioane de persoane sunt în şomaj, iar în 2012, alte trei milioane de muncitori îşi vor pierde locul de muncă. Dat publicităţii, cu aceeaşi ocazie, şi textul pregătit de reprezentanţii mai multor religii, intitulat "Convergenţe: Munca decentă şi justiţia socială în tradiţiile religioase".

- Bucureşti. Semnat, marţi, de preşedintele Traian Băsescu, decretul privind revocarea lui Teodor Baconschi din funcţia de ministru al Afacerilor Externe. În locul său a fost numit Cristian Diaconescu, vicepreşedinte al Senatului şi preşedintele UNPR. Potrivit surselor din presă, Baconschi a declarat că modul în care a fost anunţată schimbarea sa l-a luat oarecum prin surprindere şi admite ca o nereuşită a mandatului său neterminarea procesului de aderare la spaţiul Schengen, cu toate că premierul Boc îl consideră ireproşabil pe linie guvernamentală.

- Miercuri, 25 ianuarie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul Grigore de Nazianz (Teologul), anii vieţii 329-390, şi Sf. Vetranion sau Betranion, Bretanion, episcop al Tomisului anul 369; în calendarul roman sau latin, sărbătoarea Convertirii Sfântului Paul, apostol. Încheierea Săptămânii sau Octavarului de rugăciune pentru unitatea creştinilor, ziua a opta. Tema zilei: Reuniţi în împărăţia lui Cristos. Pe cel care învinge îl voi pune să şadă alături de mine pe tronul meu. (Ap 3,21).








All the contents on this site are copyrighted ©.