Ecumenism, prioritate a Bisericii; creştinii se dovedesc mai credibili dacă sunt uniţi: Benedict al XVI-lea la audienţa generală

(RV - 18 ianuarie 2012) Unitatea creştinilor este îndatorirea şi responsabilitatea „întregii Biserici şi a tuturor celor botezaţi”. Benedict al XVI-lea a reafirmat aceasta la audienţa generală de miercuri ţinută în Aula Paul al VI-lea prezentând miilor de credincioşi începutul Săptămânii de rugăciunea pentru unitatea creştinilor care anul acesta se inspiră din prima Scrisoare a Sfântului Paul către Corinteni: Toţi vom fi schimbaţi prin biruinţa Domnului nostru Isus Cristos (cf. 1Cor 15,51-58). Papa a reamintit că lipsa de unitate între creştini împiedică o vestire mai eficientă a Evangheliei şi a pus această întrebare: „Cum putem da o mărturie convingătoare atât timp cât suntem divizaţi?”

Plecând de la tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 2012 care, anual, începe la 18 ianuarie, Papa a prezentat succint începuturile acestei iniţiative care datează din 1908 în care „impulsul dat de Conciliul Vatican II căutării comuniunii depline între toţi ucenicii lui Cristos îşi află în fiecare an una din expresiile sale cele mai eficace”:
• Această întâlnire spirituală ce uneşte creştini de toate tradiţiile, face să crească în noi conştiinţa faptului că unitatea spre care tindem nu va putea fi doar rezultatul eforturilor noastre, ci va fi mai degrabă un dar primit de sus, pe care trebuie să-i invocăm mereu.

Amintind că tema Săptămânii din acest an a fost sugerată de un numeros grup ecumenic polonez, Papa a subliniat cum istoria acestei ţări a cunoscut convieţuirea democratică, libertatea religioasă, dar şi „invazii, înfrângeri” împreună cu lupta constantă împotriva opresiunii” şi cu „setea de libertate”. De aici reflecţia asupra semnificaţiei „biruinţei” şi „înfrângerii”. O victorie cea indicată de Cristos capabilă să transforme omul şi care nu trece pe strada „puterii şi dominaţiei”, dar pe calea „iubirii, a slujirii reciproce, a noii speranţe şi ajutorului concret” în favoarea celor „din urmă, uitaţi, respinşi”:
• Pentru toţi creştinii, expresia cea mai înaltă a unui atare serviciu umil este Isus Cristos însuşi, dăruirea totală de sine, biruinţa iubirii sale asupra morţii, care străluceşte în lumina din dimineaţa Paştelui. Noi putem lua parte la această „victorie” transformatoare dacă ne lăsăm transformaţi de Dumnezeu, numai dacă procedăm la o convertire a vieţii noastre.

Benedict al XVI-lea a evidenţiat că „unitatea deplină şi vizibilă a creştinilor” cere transformare şi conformare, „într-o manieră din ce în ce mai perfectă, cu imaginea lui Cristos”. „Unitatea pentru care ne rugăm - a spus Papa - cere o convertire interioară, atât comunitară cât şi individuală”:
• Nu este vorba de o simplă cordialitate sau de cooperare, e nevoie de a întări credinţa noastră în Dumnezeu, în Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a vorbit şi s-a făcut unul dintre noi; e nevoie de a intra în viaţa nouă în Cristos, care este biruinţa noastră adevărată şi definitivă; e nevoie de a se deschide unii altora, preluând toate elementele de unitate pe care Dumnezeu le-a rezervat pentru noi şi ni le dăruieşte mereu; este nevoie de a simţi urgenţa de a-l mărturisi omului din timpul nostru pe Dumnezeul cel viu, care s-a făcut cunoscut în Cristos.

Benedict al XVI-lea a arătat apoi că Conciliul Vatican II a pus căutarea ecumenică în centru vieţii şi acţiunii Bisericii:
• ’Acest sfânt Conciliu îi îndeamnă pe toţi credincioşii catolică ca, recunoscând semnele timpurilor, să participe cu avânt la lucrarea ecumenică’ (Unitatis Redintegratio 4). Iar Fericitul Ioan Paul al II-lea a subliniat natura esenţială a unei atari angajări: ’Această unitate pe care Domnul a dăruit-o Bisericii sale şi în care doreşte să-i adune pe toţi oamenii nu este ceva adăugat, ci se află în miezul însuşi al misiunii lui Cristos. Ea nu este nici un atribut secundar al comunităţii ucenicilor, ci aparţine esenţei înseşi a comunităţii’ (Enciclica Ut unum sint, 9).

Dumnezeu vrea Biserica, pentru că vrea unitate, iar unitatea este expresie a întregii adâncimi a iubirii sale.
„Îndatorirea ecumenică este deci o responsabilitate a întregii Biserici şi a tuturor celor botezaţi”, a precizat Pontiful, invitând la a face să crească comuniunea deja existentă între creştini „până la deplina comuniune în adevăr şi în caritate”. De aceea - a adăugat - rugăciunea pentru unitate nu este mărginită la această Săptămână de Rugăciune, ci trebuie să devină parte integrantă din viaţa de rugăciune a tuturor creştinilor mereu, în orice loc şi în orice timp.
• Lipsa de unitate între creştini împiedică o vestire mai eficace a Evangheliei, pentru că distruge şi pune în pericol credibilitatea noastră. Cum putem da o mărturie convingătoare dacă suntem divizaţi? Desigur, în privinţa adevărurilor fundamentale ale credinţei, ne uneşte mult mai mult decât ceea ce ne separă. Dar divizările rămân, şi privesc şi mai multe chestiuni practice şi etice, suscitând confuzie şi neîncredere, slăbind capacitatea noastră de a transmite Cuvântul lui Cristos aducător de mântuire.

„Aceasta este o mare provocare - a continuat Succesorul lui Petru - pentru noua evanghelizare, care poate fi mai fructuoasă dacă toţi creştinii vestesc împreună adevărul Evangheliei lui Isus Cristos şi dau un răspuns comun la setea spirituală din timpurile noastre”.

În continuare invitaţia Papei la rugăciune într-un „mod mai intens în timpul acestei Săptămâni pentru Unitate pentru ca să crească mărturia în comun, solidaritatea şi colaborarea dintre creştini”, în conştiinţa că numai Cristos poate schimba inima omului.

Apoi salutul, în Aula Paul al VI-lea plină de pelerini, adresat polonezilor cu invitaţia de a intensifica înţelegerea reciprocă, reconcilierea şi deschiderea spre dialog. În italiană, în special salutul călduros de bun venit pentru preoţii din Mişcarea Focolarelor.

În fine, ca de obicei, salutul cordial adresat tinerilor, bolnavilor şi soţilor recent căsătoriţi, îndemnându-i pe aceştia din urmă să mărturisească mereu cu generozitate „credinţa în Cristos care luminează drumul vieţii”.

La sfârşit Papa a intonat în cor rugăciunea Tatăl nostru în limba latină şi a dat tuturor binecuvântarea apostolică, pe care o extinde bucuros la toţi cei care în spirit de credinţă o primesc la radio sau televiziune.

Aici serviciul audio:

Rv/A. Lucaci