2012-01-17 16:15:14

Semnal de alarmă al noului preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz: falimentul Uniunii Europene nu mai este o simplă ipoteză


RV 17 ian 2012. Social democratul german Martin Schulz a fost ales marţi preşedinte al Parlamentului European, pentru a doua jumătate a legislaturii, întrunind majoritatea absolută a voturilor la primul scrutin. Alegerea a avut loc marţi la Strassbourg, în cadrul reuniunii plenare a Adunării Parlamentare. Germanul Martin Schulz urmează polonezului Jerzy Buzek, care şi-a încheiat mandatul de preşedinte pentru prima jumătate a actualei legislaturi.

Preşedinţia lui Schulz începe într-un moment deosebit de delicat pentru instituţiile europene, afectate de o criză fără precedent atât pe plan financiar cât şi al încrederii cetăţenilor. Nu este o întâmplare, de fapt, că preşedintele parlamentului a făcut referinţă în primul său discurs la situaţia actuală, evidenţiind că "pentru prima dată de la fondare, falimentul Uniunii Europene nu este o ipoteză irealistă".

Discursul său clar şi alarmant a fost considerat de mulţi observatori drept o provocare pentru guvernele ţărilor europene care, a afirmat noul preşedinte, "de luni de zile trec de la un summit la altul" şi "aduc înapoi o perioadă depăşită, cea a Congresului de la Viena". De aici, revendicarea unui rol mai decisiv pentru adunarea parlamentară de la Strassbourg, ţinută pe margini pînă acum din procesele decizionale. Acest fapt, potrivit noului preşedinte, constituie unul din motivele care au dus la scăderea încrederii cetăţenilor europeni faţă de instituţiile Bătrânului continent.

Noua preşedinţie – a încheiat Schulz – îşi propune să crească vizibilitatea parlamentului de la Strassbourg, considerat "adevăratul centru al democraţiei europene", şi să facă astfel încât să "predomine interesul general asupra intereselor naţionale".








All the contents on this site are copyrighted ©.