2012-01-15 16:16:55

Raportul personal cu Cristos, în centrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din Kenia


RV 15 ian 2012. De la 18 la 25 ianuarie, Biserica Universală trăieşte Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (SRUC), o celebrare anuală care aminteşte îndatorirea urgentă de a restabili unitatea între toţi cei care-l urmează pe Domnul şi se consideră creştini. Iniţiativa ecumenică propune pentru fiecare zi celebrări comune cu rugăciuni de pocăinţă, invocarea milostivirii lui Dumnezeu, de laudă şi aducere de mulţumire. Tema din 2012 este preluată din scrierile Sf. Paul: "Toţi vom fi schimbaţi prin victoria Domnului nostru Isus Cristos" (1 Cor 15, 51-58).

Convingerea sf. Paul, care îndreaptă privirea creştinilor spre Cristos, s-a bucurat de un ecou deosebit în Kenia. Într-un mesaj adresat preoţilor, persoanelor consacrate şi laicilor, mons. Peter Kairo, preşedintele Comisiei pentru ecumenism în cadrul Conferinţei Episcopael Keniene, aminteşte că Domnul ne invită pe toţi - ca persoană, familie, comunitate creştină şi Biserică - să intrăm într-o relaţie specială cu El, astfel încât să fim transformaţi cu adevărat şi să ne bucurăm de roadele adevăratei unităţi pe care noi toţi o dorim şi o cerem în rugăciune.

Pentru această ocazie, episcopatul catolic kenian a publicat în engleză şi kiswahili cartea pregătită pentru această Săptămână de un grup ecumenic de creştini din Polonia. Cum ţara lui Ioan Paul al II-lea va găzdui în acest an campionatul european de fotbal, creştinii polonezi au elaborat materialul subsidiar în jurul ideii de "înfrângere" şi "victorie".

Ca şi la nivel universal, Biserica Catolică din Kenia a acordat un spaţiu special mons. Eleuterio Fortino, care a murit în 2010, subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi timp îndelungat membru al Comisiei internaţionale însărcinată cu pregătirea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitate. "Domnul să-i dăruiască sufletului său odihna veşnică!", scrie mons. Kairo în Mesajul său, invitând toate Bisericile şi consiliile parohiale din Kenia să adapteze publicaţia din acest an la realităţile locale şi să dea viaţă la iniţiative ecumenice.








All the contents on this site are copyrighted ©.