2012-01-12 12:56:26

Benedict XVI dispune introducerea unui nou ritual pentru consistoriul de la 18 februarie: Oficiul celebrărilor liturgice ale Pontifului Roman


RV 12 ian 2012. La consistoriul de la 18 februarie 2012, în care Benedict XVI îl va crea cardinal, printre alţii, pe PF Lucian Mureşan, vor fi introduse câteva noutăţi care vor marca pe viitor ceremonialul consistoriilor publice ordinare pentru crearea de noi cardinali.

Ritul în vigoare până astăzi va fi revăzut şi simplificat, cu aprobarea Sfântului Părinte Benedict XVI. Substanţial, se unifică cele trei momente: impunerea beretei, înmânarea inelului de cardinal şi atribuirea titlului sau a diaconiei; se schimbă Rugăciunea de început şi cea de încheiere; capătă o formă mai scurtă proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu.

Trebuie spus – după cum subliniază Oficiul celebrărilor liturgice ale Pontifului Roman, într-o Notă preluată zilele trecute de L’Osservatore Romano (7-8 ianuarie, p. 8) – că reforma liturgică iniţiată de Conciliul Vatican II a avut în vedere şi riturile consistoriale al impunerii beretei şi al atribuirii titlului noilor cardinali, şi că textul reînnoit al celebrării, publicat în Notitiae 5 (1969) 289-291, a fost folosit pentru prima dată de Sfântul Părinte Paul VI în aprilie 1969.

Criteriul principal care a călăuzit redactarea noului ritual a fost introducerea în liturgie a unei realităţi care, în sine, nu făcea parte din liturgia propriu zisă. În acest fel, crearea de noi cardinali trebuia să fie amplasată într-un context de rugăciune, dar, în acelaşi timp, căutând evitarea oricărui element care ar putea să lase ideea unui „sacrament al cardinalatului”. Consistoriu, în realitate, din punct de vedere istoric nu a fost considerat niciodată un rit liturgic, ci o reuniune a Papei cu cardinalii în legătură cu guvernul Bisericii şi, prin urmare, are legătură cu „munus regendi”, nu cu „munus sanctificandi”.

Ţinând cont de aceste aspecte din istoria trecută şi recentă, pe o linie de continuitate cu forma actuală a consistoriului şi a elementelor sale principale, s-a revăzut şi simplificat practica în vigoare.

Mai întâi de toate, au fost reluate din ritul din 1969 Rugăciunea de început şi Rugăciunea de încheiere, pentru că exprimă un patrimoniu spiritual foarte bogat şi provin din marea tradiţie eucologică a Bisericii Romei. Cele două Rugăciuni vorbesc explicit despre puterile încredinţate de Domnul Bisericii, în special, de puterea încredinţată lui Petru: Pontiful se roagă şi în mod direct pentru sine, ca să-şi îndeplinească bine slujirea primită.

Rugăciunea de început („collecta”) provine din sacramentarul „Veronense”, aşa zisul „Sacramentarium Leonianum”, unul din cele mai vechi izvoare ale eucologiei romane, şi repropune rugăciunea de început de la Sf. Liturghie pentru aniversarea consacrării episcopale a Episcopului Romei (Mense Septembris, in natale episcoporum, V alia missa, nr. 989 şi 993; Corpus Orationum, nr. 2301). Înălţând braţele spre cer, Sfântul Părinte recită sau cântă această rugăciune străveche: „Oremus. Domine Deus, Pater gloriae fons honorum, qui licet Ecclesiam tuam toto orbe diffusam largitate munerum ditare non desinis, sedem tamen beati Apostoli tui Petri tanto propensius intueris, quanto sublimius esse voluisti: da mihi famulo tuo providentiae tuae dispositionibus exhibere congruenter officium; certus te universis Ecclesiis collaturum quidquid illi praestiteris, quam cuncta respiciunt. Per Dominum nostru Iesum Christum, Filium tuum, qui tecum vivit et regnat in unitate Spiritus Sancti, Deus, per omnia saecula seaculorum”.

Şi Rugăciunea de încheiere a fost aleasă în 1969 din colecţia „Veronense”. În acest caz, însă, este vorba de o rugăciune diferită („collecta”) pentru aniversarea consacrării episcopale a Episcopului Romei (Mense Septembris, in natale episcoporum, V alia missa, „alia collecta”, nr. 992; Corpus Orationum, nr. 1198). Papa se roagă astfel: „Oremus. Deus cuius universae viae misericordia est semper et veritas, operis tui dona prosequere; et quod possibilitas non habet fragilitatis humanae, tuis beneficiis miseratus impende; ut hi famuli tui, Ecclesiae tuae iugiter servientes et fidei integritate fundati, et mentis luceant puritate conspicui. Per Christum Dominum nostrum”.

La rândul său, proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu dobândeşte din nou o formă mai scurtă, proprie ritului din 1969, cu o singură pericopă din Evanghelie (Marcu 10, 32-45), care este identitică pentru cele două ritualuri.

În fine, înmânarea inelului de cardinal este integrată în acelaşi rit, în timp ce înainte de reforma din 1969 impunerea beretei roşii se făcea în consistoriul public, urmat de cel secret, în care aveau loc înmânarea inelului şi atribuirea bisericii titulare sau a diaconiei. Deosebirea dintre consistoriu public şi secret, practic, astăzi nu se mai ţine şi drept urmare, pare mai coerentă includerea celor trei momente semnificative ale creării de noi cardinali în cadrul unui singur rit.

Se păstrează, în schimb, concelebrarea Papei cu noii cardinali la Sf. Liturghie din ziua următoare, care începe cu un cuvânt de salut şi gratitudine pe care primul dintre cardinali, în numele celorlalţi, îl adresează Pontifului Roman.







All the contents on this site are copyrighted ©.