Rugăciunea lui Isus de la Ultima Cină, în centrul catehezei lui Benedict XVI la audienţa generală de miercuri

RV 11 ian 2012. La a doua audienţă generală din 2012, Benedict XVI a prezentat la cateheză o reflecţie despre rugăciunea lui Isus la Ultima Cină. "Participând la Euharistie", a spus Sfântul Părinte, "noi trăim în mod extraordinar rugăciunea pe care Isus a făcut-o şi continuă să o facă pentru fiecare pentru ca răul, cu care toţi ne întâlnim în viaţă, să nu învingă şi pentru ca în noi să lucreze forţa transformatoare a morţii şi învierii lui Cristos".
Mai jos, ample pasaje din cateheza Papei, în traducerea noastră de lucru:

"Fondul temporal şi emoţional al cinei în care Isus îşi ia rămas bun de la prieteni, este iminenţa morţii sale pe care o simte de acum aproape. De multă vreme Isus începuse să vorbească despre pătimirea sa, căutând să-i facă părtaşi din ce în ce mai mult pe discipolii săi la această perspectivă. Evanghelia după Marcu relatează că încă de la începerea călătoriei spre Ierusalim, în satele din îndepărtata Cezaree a lui Filip, Isua a început 'să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie' (Marcu 8,31). În plus, chiar în zilele în care se pregătea să-şi ia rămas bun de la disciopli, viaţa poporului era marcată de apropierea Paştelui, memorialul eliberării lui Israel din Egipt. Această eliberare, experimentată în trecut şi aşteptată din nou în prezent şi pentru viitor, revenea cu puterer la celebrările familiale ale Paştelui. Ultima Cină se încadrează în acest context, dar cu o noutate de fond. Isus priveşte la Pătimirea, Moartea şi Învierea sa fiind pe deplin conştient. El vrea să trăiască împreună cu discipolii săi această Cină cu un caracter cu totul aparte şi diferită de celelalte mese. Este Cina sa, în care dăruieşte Ceva cu totul nou: pe Sine însuşi. În acest mod, Isus celebrează Paştele său, anticipează Crucea şi Învierea sa".

"Această noutate ne este evidenţiată de cronologia Ultimei Cine în Evanghelia după Ioan, care nu o descrie ca pe o cină pascală, tocmai pentru că Isus intenţionează să inaugureze ceva nou, să celebreze Paştile său, legat desigur de evenimentele Exodului. Pentru (evanghelistul) Ioan, Isus a murit pe cruce chiar în momentul în care, la templul din Ierusalim, erau jertfiţi mieii de paşti".

Prin urmare, nucleul acestei cine, a spus Benedict XVI, este constituit de "gesturile frângerii pâinii, al distribuirii între ai săi şi al împărtăşirii potirului cu vin, prin cuvintele care le însoţesc şi în contextul rugăciunii în care se încadrează: este instituirea Euharistiei, este marea rugăciune a lui Isus şi a Bisericii".

Privind mai îndeaproape la acest moment, a reluat Benedict XVI, se observă că termenii prin care autorii sacri vorbesc despre instituirea Euharistiei sunt două verbe greceşti, paralele şi complementare: "eucaristeìn" şi "eulogeìn". La rândul lor, acestea fac referinţă la termenul ebraic "berakha", "marea rugăciune de mulţumire şi binecuvântare" pe care tradiţia ebraică o recită la începutul meselor solemne.

"Această rugăciune de laudă şi mulţumire, care se înalţă spre Dumnezeu, se întoarce înapoi ca binecuvântare, care coboară de la Dumnezeu asupra darului şi îl îmbogăţeşte. A-i mulţumi lui Dumnezeu, a-l lăuda, devine astfel binecuvântare, şi jertfa dăruită lui Dumnezeu se întoarce la om binecuvântată de Cel atotputernic. Cuvintele înfiinţării Euharistiei se plasează în acest context de rugăciune; în ele, lauda şi binecuvântarea din 'berakha' devin binecuvântare şi transformare a pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Isus".

"Mai înainte de cuvintele instituirii sunt gesturile: cel al frângerii pâinii şi cel al oferirii vinului. Cel care frânge pâinea şi înmânează potirul este mai întâi de toate capul familiei, care primeşte la masa lui pe cei din familie, dar aceste gesturi sunt şi cele ale ospitalităţii, al primirii la comuniunea convivială a celui străin, a celui care nu face parte din casă. Aceleaşi gesturi, la cina prin care Isus îşi ia rămas bun de la ai săi, dobândesc o profunzime cu totul nouă: El dă un semn vizibil de primire la masa în care Dumnezeu se dăruieşte. Isus în pâine şi în vin se oferă şi se comunică pe sine însuşi".

"Dar cum se pot împlini toate acestea? Cum poate Isus să se dăruiască, în acel moment, pe sine însuşi? Isus ştie că viaţa stă să-i fie luată prin supliciul crucii, pedeapsa capitală a oamenilor non-liberi, cea pe care Cicero o numea "mors turpissima crucis" (moartea umilitoare pe cruce). Prin darul pâinii şi al vinului pe care îl oferă la Ultima Cină, Isus anticipează moartea şi învierea sa, înfăptuind ceea ce spuses în discursul despre Bunul Păstor: 'Eu îmi dau viaţa pentru ca s-o iau înapoi. Nimeni nu o ia de la mine, ci eu o dau de la mine însumi. Am putere să o dau şi am putere să o iau din nou. Această poruncă am primit-o de la Tatăl meu" (Ioan 10,17-18). El oferă dinainte viaţa care i se va lua şi în acest fel transformă moartea sa violentă într-un act liber de dăruire de sine pentru alţii şi altora. Violenţa îndurată se transformă într-o jertfă activă, liberă, răscumpărătoare".

"Încă o dată, în rugăciune, începută după formele rituale ale tradiţiei ebraice, Isus îşi arată identitatea sa şi determinarea de a îndeplini pînă la capăt misiunea sa de iubire totală, de jertfă în ascultare faţă de voinţa Tatălui. Originalitatea profundă a dăruirii de Sine faţă de ai săi, prin memorialul euharistic, este punctul culminant al rugăciunii care marchează cina de adio cu ai săi. Contemplând gesturile şi cuvintele lui Isus din acea noapte, vedem în mod clar că raportul intim şi constant cu Tatăl este spaţiul în care El realizează gestul de a lăsa alor săi, şi fiecăruia dintre noi, Sacramentul iubirii, "Sacramentum caritatis". De două ori în cenaclu răsună cuvintele: "Faceţi aceasta în amintirea mea" (1 Corinteni 11, 24-25). Prin dăruirea de sine, El celebrează Paştile său, devine adevăratul Miel care duce la îndeplinire întregul cult din vechime. De aceea, sfântul Paul, vorbind creştinilor din Corint, afirmă: "Cristos, Paştele nostru [Mielul nostru pascal], a fost jertfit! Să sărbătorim, aşadar (…) cu azimele sincerităţii şi ale adevărului" (1 Corinteni 5, 7-8).

"Evanghelistul Luca a păstrat un alt element preţios al evenimentelor de la Ultima Cină, care ne permite să vedem profunzimea tulburătoare a rugăciunii lui Isus pentru ai săi în acea noapte: atenţia faţă de fiecare. Pornind de la rugăciunea de mulţumire şi de binecuvântare, Isus ajunge la darul euharistic, la darul de Sine însuşi, şi, în timp ce dăruieşte realitatea sacramentală decisivă, se adresează lui Petru. Către sfârşitul cinei, îi spune: 'Simon, Simon, iată, Satana a pretins să vă cearnă ca pe grâu; eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta; iar tu, când te vei fi întors, întăreşte-i pe fraţii săi' (Luca 22, 31-32). Rugăciunea lui Isus, când se apropie şi pentru discipolii săi încercarea, sprijină slăbiciunea lor, oboseala lor de a înţelege că drumul lui Dumnezeu trece prin Misterul pascal al morţii şi învierii, anticipat în jertfa pâinii şi a vinului. Euharistia este hrana pelerinilor care devine forţă şi pentru cel obosit, epuizat şi dezorientat. Şi rugăciunea este în mod special pentru Petru, pentru ca, odată convertit, să-i întărească pe fraţi în credinţă. Evanghelistul Luca aminteşte că a fost chiar privirea lui Isus cea care căuta chipul lui Petru în momentul în care acesta abia făcuse tripla sa renegare, pentru a-i da puterea de a-şi relua drumul în spatele Lui: "Îndată, pe când încă mai vorbea, a cântat cocoşul. Atunci Domnul, întorcându-se, l-a privit fix pe Petru. Petru şi-a amintit de cuvântul pe care i l-a spus Domnul" (Luca 22, 60-61).

"Dragi fraţi şi surori, participând la Euharistie, noi trăim în mod extraordinar rugăciunea pe care Isus a făcut-o şi continuă să o facă pentru fiecare, pentru ca răul, cu care toţi ne întâlnim în viaţă, să nu învingă şi pentru ca să lucreze în noi forţa transformatoare a morţii şi a învierii lui Cristos. În Euharistie, Biserica răspunde la porunca lui Isus 'Faceţi aceasta în amintirea mea' (Luca 22,19; cfr 1 Corinteni 11, 24.26); repetă rugăciunea de mulţumire şi de binecuvântare şi, prin aceasta, cuvintele transubstanţiaţiunii pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului. Euharistiile noastre sunt un a fi atraşi în acel moment de rugăciune, un a ne uni mereu din nou la rugăciunea lui Isus. Încă de la început, Biserica a înţeles cuvintele consacrării ca parte a rugăciunii făcută împreună cu Isus; ca parte centrală din lauda plină de gratitudine, prin care rodul pământului şi al muncii omului ne este dăruit din nou de Dumnezeu ca trup şi sânge al lui Isus, ca auto-dăruire a lui Dumnezeu însuşi în iubirea ospitală a Fiului (cfr Isus din Nazaret, vol. II, p. 146). Participând la Euharistie, hrănindu-ne cu Trupul şi Sângele Fiului lui Dumnezeu, noi unim rugăciunea noastră la rugăciunea Mielului pascal în noaptea sa supremă, pentru ca viaţa nostră să nu se piardă, în ciuda slăbiciunii noastre şi a infidelităţilor noastre, dar să fie transformată".

"Dragi prieteni, să cerem Domnului ca, după ce ne-am pregătit cum se cuvine, inclusiv prin Sacramentul Pocăinţei, participarea noastră la Euharistia sa, indispensabilă pentru viaţa creştină, să fie întotdeauna punctul cel mai înalt al tuturor rugăciunilor noastre. Să cerem ca, adânc uniţi cu însăşi jertfa sa adusă Tatălui, să putem transforma şi noi crucile noastre într-o jertfă, liberă şi responsabilă, de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi".

RV - AD