2012-01-01 12:32:33

Statele Unite: instituit Ordinariatul Personal potrivit normei Const. ap. „Anglicanorum coetibus”


(RV - 1 ianuarie 2011) Duminică, în prima zi a anului 2012, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, conform nomei cuprinse în Constituţia apostolică „Anglicanorum coetibus”, a instituit Ordinariatul Personal „The Chair of Saint Peter - Catedra Sfântului Petru” în teritoriul Conferinţei Episcopale a Statelor Unite ale Americii. În acelaşi timp Papa l-a numit prim ordinariu pe rev. Jeffrey Steenson. Fost episcop episcopalian, rev. Steenson are 59 de ani, este căsătorit şi are trei fii. În 2009 a fost hirotonit preot catolic. Amintim că documentul „Anglicanorum coetibus” semnat de Benedict al XVI-lea la 4 noiembrie 2009, vrea să răspundă la numeroasele cereri sosite la Sfântul Scaun trimise de grupuri de miniştri (slujitori de cult) şi credincioşi anglicani dornici „să intre în comuniune deplină şi vizibilă cu Biserica Catolică” permiţându-le lor să păstreze „elemente ale patrimoniului specific spiritual şi liturgic anglican”.


rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.