Audienţele generale la Benedict XVI în 2011, călătorie între giganţii Bisericii şi
piscurile rugăciunii
RV 27 dec 2011.Audienţa generală pe care Benedict
XVI o va prezida miercuri, 28 decembrie, în aula Paul VI, va fi a 45-a şi ultima din
2011. În aceste douăsprezece luni, circa 400 de mii de persoane au luat parte la întâlnirile
de miercuri din Vatican pentru a asculta învăţătura Papei, marcată de
o amplă varietate de tematici.
După ce a terminat în prima parte
a anului prezentarea marilor personalităţi de sfinţi şi sfinte din secolele XVI-XVII,
Sfântul Părinte a oferit în ultima vreme o amplă reflecţie despre raportul dintre
om şi rugăciune, pentru ca ulterior să se oprească la rugăciunea psalmilor. De la
redacţia centrală, Alessandro De Carolis: • "Mai întâi exemplele, apoi, mijloacele.
Privirea de ansamblu asupra temelor abordate pînă acum de Papa în arcul celor 44 sau
45 de cateheze, dacă ţinem cont şi de cea de pe 28 decembrie, pare să sugereze, printre
altele, tocmai această legătură. Mai întâi exemplele, pildele de urmat, adică sfinţii,
apoi, mijloacele, instrumentele de folosit, adică rugăciunea ca atitudine de cultivat
şi dezvoltat, care îşi găseşte în rugăciunea psalmilor biblici forma cea mai străveche
şi nedepăşită de a retrăi eterna atracţie dintre om şi Dumnezeu. Benedict XVI începe
anul în curs – dar în realitate, este o continuare din 2010 – cu o personalitate feminină,
sf. Ecaterina din Genova, şi termină seria dedicată sfinţilor din secolele XVI-XVII
cu o altă femeie, sfânta Tereza de Lisieux. La mijloc, Papa trece de la o personalitate
la alta – printre care, sfânta Tereza din Avila şi Francisc de Salle, Ioana d'Arc
şi Alfons Maria de Liguori – pentru ca în aprilie să încheie cu o mărturisire de suflet: •
"Pentru mine, nu doar unii mari sfinţi pe care-i iubesc şi cunosc bine
sunt 'indicatori de drum', dar chiar şi sfinţii simpli, oamenii buni pe care-i văd
în viaţa mea, cei care nu vor fi canonizaţi niciodată. Sunt oameni normali, pentru
a spune astfel, fără un eroism vizibil, dar în bunătatea lor de fiecare
zi văd adevărul credinţei. Această bunătate, pe care şi-au maturizat-o în credinţa
Bisericii, este pentru mine cea mai sigură apologie a creştinismului şi semnul a unde
se alfă adevărul" (Audienţa generală, 13 aprilie 2011).
Chiar aceste
cuvinte, dedicate de Papa atâtor giganţi ai Bisericii, scot în evidenţă adevărul simplu
dar niciodată depăşit al creştinismului, care face din sfinţenie un ţel la îndemâna
oricui. Dar de unde trebuie început? La aceeaşi audienţă generală de încheiere a acestei
serii, Sfântul Părinte lasă un indiciu cu privire la tema catehezelor succesive: •
"Esenţial este să nu lăsăm niciodată duminica fără întâlnirea cu Cristos cel înviat
în Euharistie. Aceasta nu este o povară adăugată, ci lumina necesară pentru întreaga
săptămână. Să nu începem şi să nu terminăm niciodată ziua fără cel puţin un scurt
contact cu Dumnezeu".
Aşadar, rugăciunea. Acesta este spaţiul în care
Papa ajunge după Paşti. Vreme de zece meditaţii intense, din mai şi pînă în august,
Pontiful înaintează în peisajul spiritual al rugăciunii, în acea luptă "corp la corp
simbolică nu cu un Dumnezeu adversar şi inamic, ci cu un Domn binecuvântător", cum
se exprimă la una din cateheze. În ciuda eforturilor depuse, diferitele forme de iluminism,
ateismul de stat sau secularismul – spune Papa la audienţa generală – nu au fost în
stare să zdrobească "universul sacrului", pentru că apa ideologiilor nu va potoli
niciodată setea autentică a sufletelor: • "Omul 'digital', ca şi cel al peşterilor,
caută în experienţa religioasă căile prin care să depăşească propriile limite şi să
dea siguranţă fragilei sale aventuri pământeşti. (...) Omul poartă în sine o sete
de infinit, o nostalgie de eternitate, o căutare a frumuseţii, o dorinţă de iubire,
o nevoie de lumină şi adevăr, care îl propulsează înspre Absolut. Omul poartă în sine
dorinţa de Dumnezeu. Şi omul ştie, într-un anumit fel, că se poate adresa lui Dumnezeu,
ştie că îl poate ruga" (Audienţa generală, 11 mai 2011).
De la profeţi
la Cristos, Benedict XVI traversează mileniile Bibliei pînă când soseşte, după trecerea
verii, pe calea Psalmilor, despre care a vorbit şi la începutul pontificatului, continuând
seria catehezelor începute de predecesorul său, Fericitul Ioan Paul II. Impresionantă,
printre altele, reflecţia despre tăcerea aparentă a lui Dumnezeu, pe care o simte
uneori cel care se roagă în mijlocul suferinţelor şi care străpunge, pentru un moment
de solitudine abisală, chiar şi inima lui Cristos pe Cruce. Cuvintele inspirate din
Psalmul 22, expresie a unei înţelepciuni străvechi, descriu cu precizie lucidă şi
durerea atâtor creştini în aceste zile, victimă a urii oarbe: • "Când omul
devine brutal şi îl atacă pe fratele său, ceva animalic predomină în el, pare că pierde
orice asemănare umană; violenţa are în sine întotdeauna ceva bestial şi numai intervenţia
salvatoare a lui Dumnezeu îi poate restitui omului umanitatea sa" (Audienţa generală,
14 septembrie 2011).
Dar pentru un creştin, chiar violenţa de pe Calvar
dă un sens violenţelor fără cuvinte care îndeasă paginile cronicii. Benedict XVI aminteşte
acest lucru într-o audienţă de la sfârşitul lunii octombrie, cu puţin înainte de a
merge la Assisi. O rază de mângâiere care izvorăşte în inimile şi mintea celor care
ştiu să vorbească despre Dumnezeu şi cu Dumnezeu: • "Crucea este noul arc
al păcii, semn şi instrument de reconciliere, iertare, înţelegere, semn că iubirea
este mai puternică decât orice violenţă şi decât orice asuprire, mai puternică decât
moartea. Răul se învinge prin bine, prin iubire" (Rugăciune de pregătire la Întâlnirea
de la Assisi, 26 octombrie 2011).