Papa către Curia Romană: experienţa Zilei Mondiale a Tineretului, medicament împotriva oboselii de a crede

(RV - 22 decembrie 2011) Benedict al XVI-lea a întâlnit joi dimineaţă în Sala Clementină di Vatican cardinalii şi membrii Curiei Romane şi Familiei Pontificale pentru tradiţionalul schimb de urări de Crăciun. În discursul său, Papa a căutat să răspundă la următoarea întrebare: „cum să vestim astăzi Evanghelia? În ce mod credinţa, ca forţă vie şi vitală, poate deveni azi realitate?”

A subliniat că „miezul crizei Bisericii în Europa este criza credinţei” şi că un leac împotriva oboselii de a crede a fost şi experienţa Zilei Mondiale a Tineretului de la Madrid. A fost o nouă evanghelizare trăită. Din ce în ce mai clar - a spus - capătă contur în Zilele mondiale un mod nou, întinerit, de a fi creştini”.

Papa a caracterizat acest „mod nou”, tânăr, de a fi creştini în cinci puncte: „ca cel dintâi lucru - a relevat - este o nouă experienţă a catolicităţii, a universalităţii Bisericii”, faptul de a fi uniţi, a se simţi fraţi în Cristos în pofida diversităţilor lingvistice şi de provenienţă. În al doilea rând, experienţa gratuităţii trăite de numeroşi voluntari ai ZMT.

Aici Papa a făcut o subliniere: „de câte ori viaţa creştinilor este caracterizată de faptul că privesc mai presus de toate la ei înşişi, fac binele, pentru a spune aşa, pentru ei înşişi!” În schimb, „aceşti tineri au făcut bine - chiar dacă acel a face a fost greu, chiar dacă a cerut sacrificii -, simplu pentru că binele este frumos, a fi pentru alţii este frumos.

E nevoie doar de a îndrăzni un salt. Toate acestea sunt precedate de întâlnirea cu Isus Cristos, o întâlnire ce aprinde în noi iubirea faţă de Dumnezeu şi pentru alţii şi ne eliberează de căutarea propriului nostru „eu”. O a treia caracterizare a acestui nou mod de a fi creştini este adoraţia euharistică („prezenţa corporală a lui Cristos înviat este…ceva nou”); a patra este Sacramentul Pocăinţei („avem continuu nevoie de iertare”).

În fine, punctul cinci, este bucuria de a fi creştini: este bucuria de a se şti iubiţi de Dumnezeu: „cine nu este iubit nu poate nici să se iubească pe sine însuşi…Acolo unde devine dominantă îndoiala cu privire la Dumnezeu, urmează inevitabil dubiul relativ la însuşi faptul de a fi oameni.

Vedem astăzi cum această îndoială se răspândeşte. O vedem în lipsa de bucurie, în întristarea interioară ce se poate citi pe atâtea feţe omeneşti. Numai credinţă îmi dă certitudinea: este bine ca eu să exist. Este bine a exista ca persoană umană, chiar în timpuri dificile. Credinţa face fericiţi pornind din interior. Aceasta este una din experienţele minunate ale Zilelor Mondiale ale Tineretului”.

rv/A. Lucaci