2011-12-21 11:10:57

Naşterea lui Isus astăzi: rezumatul catehezei Papei în franceză la audienţa generală


(RV - 21 decembrie 2011) Din cateheza Papei la audienţa generală de miercuri înainte de Crăciun, propunem versiunea adresată de Pontif pelerinilor de limbă franceză.
Dragi fraţi şi surori, peste câteva zile celebrăm Crăciunul! Este ocazia de a face schimb de urări. Acest geste a pierdut puţin câte puţin marea sa valoare religioasă. Se opreşte la emoţia care poate fi sinceră şi la semnele exterioare. Acestea trebuie mai presus de toate să ne conducă la dimensiunea sacră şi creştină a Crăciunului pentru ca bucuria noastră să nu fie superficială ci profundă.

Cu Liturghia Naşterii Domnului, Biserica ne introduce în misterul Întrupării. Nu este celebrată azi simpla aniversare a naşterii lui Isus. Crăciunul interesează credinţa şi existenţa mea. Cum e posibil? Naşterea lui Isus astăzi este un eveniment ce pătrunde toată istoria şi cosmosul. În tradiţia creştină, anii se numără pornind de la naşterea Fiului lui Dumnezeu. Din această clipă, Dumnezeu s-a apropiat de om.

În Copilul din iesle, putem să-l recunoaştem şi să-l întâlnim într-un astăzi ce nu cunoaşte sfârşit. Naşterea lui Isus trimite la patima şi învierea sa, căci misterul Întrupării şi misterul pascal fac parte din unica lucrare răscumpărătoare a lui Cristos. El a luat trupul nostru pentru a învinge moartea şi păcatul.

La Crăciun, apare Cristos Mântuitorul, soarele dreptăţii, care împrăştie întunericul lumii şi al vieţii noastre. Dragi, prieteni, să primim lumina adusă de acest Copil pentru ca ea să ne transforme.

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.