2011-12-17 14:52:59

Părintele Lombardi la rubrica „Octava Dies”: nu uitaţi pe cei din închisoare


(RV - 17 decembrie 2011) Vizita Papei Benedict al XVI-lea duminică 18 decembrie la închisoarea Rebibbia din Roma ne aminteşte angajarea constantă a Bisericii în favoarea deţinuţilor din toată lumea în sensul cuvintelor lui Isus: eram în închisoare şi aţi venit să mă vizitaţi. Este o misiune pe care Biserica o desfăşoară dintotdeauna, în mijlocul marilor dificultăţi cu care sistemul penitenciar este nevoit să se confrunte.

Să ascultăm în această privinţă reflecţia părintelui Federico Lombardi în editorialul său la rubrica „Octava Dies”, săptămânalul informativ al Centrului de Televiziune Vatican.
• S-a spus că închisoarea este „oglinda întoarsă a unei societăţii, spaţiul în care ies la iveală contradicţiile şi suferinţele unei societăţi bolnave” (Card. Martini): travaliul deţinuţilor şi al rudelor lor, suferinţele victimelor şi ale celor din respectivele familii, problemele personalului angajat pentru serviciul penitenciar, dificultăţile autorităţilor şi interogativele legiuitorilor care constată cum mare parte a problemelor pe care închisoarea ar trebui să le rezolve rămân în fapt nerezolvate dacă nu chiar agravate. Pe scurt, este adevărat că situaţia închisorilor este unul din indicatorii fundamentali ai civilizaţiei unei ţări.

Este deci firesc ca Biserica să ştie că trebuie să fie prezentă în închisoare şi că şi papii - începând de la istorica vizită a lui Ioan al XXIII-lea la închisoarea romană „Regina Coeli” la 26 decembrie 1958 - bat la poarta închisorii pentru „a-i vizita pe cei închişi”, pentru a sta puţin cu ei şi cu cei care împărtăşesc soarta lor, a-i asculta şi a le spune un cuvânt d are loc întâmplă în timpul Crăciunului, când avem nevoie de gesturi semnificative de solidaritate şi de iubire.

Preocupările pentru criza economică nu trebuie să fie o scuză pentru a uita condiţiile celor care sunt la marginile societăţii sau pentru a fi furioşi pe cei care au greşit: o societate mai dreaptă şi mai echitabilă se construieşte tocmai plecând de la cei mai din urmă şi căutând a reconcilia şi vindeca rănile cele mai profunde. Ne amintim de condiţiile deţinuţilor în diferite părţi al lumii.

La încheierea Sinodului pentru Africa Papa a amintit condiţiile teribile din atâtea închisori africane şi a reafirmat angajarea împotriva pedepsei cu moartea. Cu ocazia Jubileului din anul 2000 Ioan Paul al II-lea ceruse în mod discret, dar clar şi insistent, „un gest de clemenţă” în favoarea deţinuţilor. A existat sau încă îl aşteptăm? Duminică 18 decembrie suntem toţi invitaţi să ne ducem în mod spiritual împreună cu Papa la închisoarea Rebibbia din Roma.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.