2011-12-15 19:28:37

Joi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 15 decembrie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Papa Benedict al XVI-lea către ambasadorii a 11 ţări primiţi joi dimineaţă în Vatican pentru prezentarea Scrisorilor de acreditare: mai multă solidaritate pentru a înfrunta provocările timpurilor noastre şi mai mult sprijin pentru tineri.

- Vatican. Cotitură în uzanţele diplomatice: Papa nu mai înmânează discursurile la noii ambasadori acreditaţi pe lângă Sfântul Scaun. „Din motive de simplitate şi de uniformitate cu uzanţele diplomatice curente”, începând de joi 15 decembrie Papa nu va mai adresa un discurs fiecărui nou ambasador acreditat pe lângă Sfântul Scaun”. A anunţat purtătorul de cuvânt vatican, părintele Federico Lombardi.

- Din agenda pontificală la zi mai menţionăm: Sfântul Părinte l-a numit nunţiu apostolic în Ţările de Jos (Olanda) pe mons. André Dupuy, arhiepiscop titular de Selsea, până în prezent nunţiu apostolic pe lângă Uniunea Europeană şi Principatul de Monaco. De asemenea, Papa l-a numit nunţiu apostolic în Armenia pe mons. Marek Solczyński, arhiepiscop titular ales de Mauritania, nunţiu apostolic în Georgia.

- Sfântul Părinte a celebrat joi seară în bazilica vaticană rugăciunea Vesperelor împreună cu studenţii şi profesorii universităţilor din Roma, ca pregătire la Naşterea Domnului. A primi îndemnul Adventului de a fi "statornici şi răbdători", a spus Benedict XVI, "înseamnă a învăţa să construim istoria împreună cu Dumnezeu; nu avem nevoie de un dumnezeu generic, indefinit, dar de Dumnezeul cel viu şi adevărat, care deschide orizontul viitorului la o perspectivă de speranţă sigură şi care ne permite să abordăm prezentul în toate aspectele lui".

- Columbia. În vederea Crăciunului, mesaj al Papei pentru eliberarea ostaticilor în ţara sud-americană, într-o telegramă semnată de cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone şi adresată secretarului general al episcopatului columbian.

- La Sala de presă a Sfântului Scaun va fi prezentat vineri 16 decembrie, ora 11.30, Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru cea de-a 45-a Zi Mondială a Păcii de la 1 ianuarie 2012 cu tema: „Educarea tinerilor la dreptate şi pace”.

- Blaj. S-a reunit, marţi 13 decembrie la sediul Curiei arhiepiscopale majore din Blaj comisia sinodală pentru redactarea dreptului particular al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. La întrunire au participat: PS. Alexandru Mesian, preşedintele Comisiei pentru Redactarea Dreptului Particular; pr. Alexandru Ploştinaru, vicar judecătoresc al eparhiei de Lugoj şi secretarul comisiei, pr. drd. Iuliu V. Muntean, vicar judecătoresc al eparhiei de Oradea, pr. William A. Bleiziffer, vicar judecătoresc al arhieparhiei de Făgăraş şi Alba-Iulia; mons. Mihai Todea, protosincel al eparhiei de Cluj-Gherla; pr. Augustin Butica, cancelar al eparhiei de Maramureş; pr. Ioan Alexandru Pop din cadrul Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative.

- Din actualitatea internaţională. Bucureşti. Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea pentru ratificarea acordului dintre România şi SUA privind scutul antirachetă. Siria: 27 de soldaţi, ucişi în urma ciocnirilor cu insurgenţii. Italia: pentru reprezentanţii patronatelor, economia este în recesiune.

- Vineri 16 decembrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Agheu sau Aggeu profet, secolul 6 înainte de Cristos; la fel şi în calendarul roman sau latin unde mai este comemorată Sfânta Adelaida, împărăteasă între anii 962-990, soţia lui Otto I, primul împărat al Sfântului Imperiu Roman. Despre ea s-a scris: „a cunoscut mărirea şi umilirea, bucuria şi durerea, dar nu a cunoscut orgoliul şi răzbunarea.








All the contents on this site are copyrighted ©.