Papa prezidează în Bazilica San Pietro, Liturghia pentru America Latină, în comemorarea Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe şi bicentenarul independenţei ţărilor latin-americane

(RV - 12 decembrie 2011) În ziua comemorării liturgice a Fericitei Fecioare Maria de Guadalupe, Benedict al XVI-lea prezidează luni 12 decembrie începând de la orele 17.30 în Bazilica Vaticană, o Sfântă Liturghie pentru America Latină, cu ocazia Bicentenarului independenţei Statelor continentului. Un eveniment deosebit de aşteptat şi pentru posibilitatea ca Papa să anunţe cu acest prilej călătoria sa apostolică în Cuba şi în Mexic pentru 2012.
Celebrarea euharistică de luni 12 decembrie în bazilica San Pietro condensează în sine sufletul şi istoria Americii Latine.

Serviciul aparţine lui Alessandro De Carolis, de la redacţia noastră centrală:
• De o sută de ani înfăşurată într-o mantie de stofă săracă şi de o putere extraordinară. America Latină, pământ cu paroape jumătate din populaţia catolicilor contemporani, se îngenunchiază în faţa Patroanei pe care Pius al X-lea a binevoit să le-o dea în anul 1910. „Patroana cerească a întregii Americi Latine”, a fost proclamată Sfânta Fecioara Maria de Guadalupe din Mexic de Sfântul Pius al X-lea: un titlu pe care succesorii săi l-au „amplificat” pentru a spune astfel până la a extinde umbra ocrotirii Mariei „Virgen morenita” la „toate Americile”, ca „Împărăteasă” şi ca „Mamă”. O sută de ani de veneraţie sub o mantie transformată nu de puţine ori în steag, în acele pasaje ale istoriei în care nelinişte a-şi nevoia de libertate şi devoţiune, credinţă şi autodeterminare civilă, s-au contopit într-un singur simţământ care a împins naţiunile sud-americane să se elibereze de conlonizare.

S-a întâmplat astfel ca în zorii secoluluiu al XIX-lea - mai precis între 1808 şi 1814 - să se înregistreze cucerirea independenţei de către aproape toate Statele latino-americane cu excepţia ţărilor Perú şi Brazilia care o vor obţine mai târziu, în 1820 şi în 1822. Generali şi conducători de popoare în genunchi în faţa Fecioarei şi apoi în bătălie şi din noi în genunchi pentru a dedica victoria „Mamei Eliberatoare”. Este şi aceasta în procesul care a determinat evlavia la Maica Domnului, devoltarea mariologiei populare latin-americane şi acesta e substratul Liturghiei prezidate de Benedict al XVI-lea în Bicentenarul independenţei.

Dar în intenţiile Papei - de atâtea ori exprimate în aceşti ani când împrejurările l-au purtat să se roage Fecioarei Maria de Guadalupe - este fără îndoială voinţa de a marca, dincolo de pasiunile şi de amintirile unui popor. nucleul cel mai genuin al spiritualităţii creştine şi mariane care, de mai bine de 500 de ani, bate în pieptul Americii Latine.

Doar puţine deceni după descoperirea continentului şi începutul epocii cuceritorilor - conquistadores, Fecioara Maria în persoană a aprins în rândul populaţiilor precolumbiene o flacără destinată să nu se stingă. Era în ziua de 9 decembrie 1531 când un indios, numit Juan Diego, un aztec convertit, are prima apariţie a Femeii „strălucitoare ca soarele” puţin în afara oraşului Ciudad de Mexico. Istoria acestui modest lucrător al câmpului şi a mantiei sale tipice, denumită „tilma” - mantia pe care se va imprima cunoscuta imagine a Fecioarei în condiţii care de decenii suscită uimirea oamenilor de ştiinţă - sfârşeşte prin a coincide cu însăşi istoria unui continent care a aflat în Cristos, prin intermedioul Mamei sale, pe acel „Duzmnezeu necunoscut” pe care strămoşii săi îl căutaseră, „fără să o ştie”, în „bogatele lor tradiţii religioase”, potrivit observaţiei Papei, făcută la Aparecida în Brazilia în 2007.

De acolo s-a născut parabola „continentului speranţei”, cum Papii au definit America Latină. O speranţă care în aceste zile revine prin cuvintele pe care cunoscutul indios Juan Diego le-a auzit de pe buzele Doamnei cereşti. Cuvinte ce mângâie şi dau siguranţă cum numai o Mamă ştie să o facă cu proprii copii. Le însoţeşte, notele unei secvenţe din renumita Missa Criolla a compozitorului argentinian Ariel Ramirez, care sunt executate în timpul Liturghiei pontificale:
„Nu sunt eu aici care sunt mama ta? Nu eşti sub umbra şi sub privirea mea? Nu sunt eu izorul bucuriei tale? Nu stai oare la adăpostul mantiei mele, în încurcişarea braţelor mele?”
(secvenţe din Missa Criolla)

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci