Refugiaţii şi apatrizii. Mons.Tomasi: A-i proteja pe cei constrânşi să fugă din propria ţară este o chestiune etică

(RV – 9 decembrie 2011) Sfântul Scaun se numără printre cele 26 de state care, în 1951, au luat parte la lucrările care au condus la adoptarea Convenţiei privind Statutul Refugiatului.
Astfel a amintit joi Observatorul permanent vatican pe lângă ONU din Geneva, mons. Silvano Tomasi, în intervenţia sa cu ocazia împlinirii a 60 de ani de adoptarea Convenţiei privind statutul refugiatului şi a 50 de ani de la adoptarea Convenţiei privind reducerea cazurilor de apatrizi.

O abordare etică a chestiunii refugiaţilor, care să cuprindă şi un efort reînnoit faţă de eliminarea din rădăcini a cauzelor de refugieri forţate şi o mai completă protecţie a deplasărilor umane: astfel a subliniat mons. Tomasi în intervenţia sa la Geneva, indicând enciclica „Caritas în veritate”, a lui Benedict al XVI-lea, ca pe o sursă de posibile soluţii, ce implică conceptul de „familie a naţiunilor”.

În enciclică, Sfântul Părinte manifestă necesitatea urgentă de a implica şi naţiunile cele mai sărace în procesele decizionale, astfel încât să se ajungă la o adevărată cooperare internaţională finalizată într-o dezvoltare a tuturor popoarelor pământului.

„Refugiaţii au fost întotdeauna parte din istorie”, a insistat Observatorul vatican pe lângă ONU, subliniind că numărul lor actual este de circa 33 de milioane de persoane.

Mons. Tomasi s-a oprit de asemenea asupra dreptului de a fugi din propria ţară pentru salvarea propriei vieţi: un argument încă deschis care necesită dezvoltarea unei culturi tot mai orientate către tutelarea acestor persoane şi care comportă şi dreptul acestor persoane de a intra într-un alt teritoriu.
Referitor la acest aspect, mons. Tomasi a specificat că soluţia taberelor de refugiaţi ar trebui să fie doar o soluţie temporară, explicând că prelungirea unei asemenea situaţii ar face imposibil accesul refugiaţilor la un loc de muncă legal.

În fine, mons. Tomasi a vorbit despre dreptul la educaţie primară în condiţii de paritate, cu o atenţie deosebită faţă de copiii de sex feminin pentru care frecventarea şcolii devine o formă de protecţie faţă de diferitele forme de violenţă.