2011-11-29 15:03:11

Profunda îndurerare a Papei, la vestea uciderii, în Burundi, a unei călugăriţe croate şi a unui voluntar italian


(RV – 29 noiembrie 2011) Episcopul Romei, Benedict al XVI-lea, şi-a exprimat profunda părere de rău pentru uciderea, în Burundi, a călugăriţei croate Lukrecija Mamici şi a voluntarului italian Francesco Bazzani, în timpul unui jaf la misiunea din Kiremba, în dieceza de Ngozi, duminică, 27 noiembrie.

Într-o telegramă semnată de cardinalul secretar de stat, Tarcisio Bertone, Sfântul Părinte îi cere lui Dumnezeu „să le primească în împărăţia sa” pe aceste persoane care şi-au consacrat viaţa slujirii celor bolnavi şi săraci.

De asemenea, Succesorul lui Petru se roagă pentru ca Dumnezeu să dea „curaj şi speranţă” călugăriţei Carla Lucia Brienza, rănită în atacul armat care a avut loc la misiunea din Burundi.

Sfântul Părinte împarte binecuvântarea sa apostolică surorilor congregaţiei „Slujitoarele Carităţii”, cărora le este încredinţată misiunea din Kiremba şi membrilor familiilor celor care au fost loviţi de aceste brutale asasinate.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.