La începutul Adventului, credinţa sutaşului roman lăudată de Isus

(RV - 27 noiembrie 2011) Seria Evangheliilor propuse la Sfânta Liturghie în zilele de lucru din timpul Adventului se deschide, luni 28 noiembire, cu vindecarea servitorului centurionului descrisă în pericopa Matei 8,5-11.
Din ea desprindem sensul Adventului.
1. Vino, Doamne, ca să ne eliberezi. Între numeroasele personaje care însufleţesc cele 89 de capitole ale celor 4 evanghelii, a fost ales un ofiţer din armata romană pentru a inaugura meditaţiile din zilele de lucru ale Adventului. Alegerea trebuie să fi fost dificilă, dar selecţia este reuşită.
Sutaşul roman, în fapt, este reprezentantul tipic al imperiului şi, în consecinţă, al întregii „ecumenii” (al teritoriului locuit de oameni) a popoarelor, cărora le este este adresată Evanghelia. Se vede că are o profundă încredere în Isus. Impresionantă este invocaţia sa disperată deşi discretă: "Doamne, servitorul meu zace în casă paralizat, chinuindu-se cumplit" (Mt 8,6). Strigătul său este ca un ecou al versului laevanghelia zilei, un ecou al rugăciunii drepţilor din poporul lui Israel: „Doamne Dumnezeul nostru, vino şi ne eliberează, arată-ne faţa ta şi vom fi mântuiţi” (Ps 79/80,4). Exprimă sentimentul de neputinţă al păgânilor, care - cum scria în sec. 5 înainte de Cristos marele scriitor grec Eschil în tragedia sa „Agamemnon” - nu ştiu bine cine este Dumnezeu, dar nu pot să nu-l invoce din adâncul neliniştii lor.

2. Dumnezeu vine să ne elibereze. Omului, care îl invocă cu accente atât de disperate, Isus îi răspunde: "Voi veni şi-l voi vindeca" (Mt 8,7). Numai Dumnezeu poate vindeca mizeriile omului. Este iluzoriu a recurge la om pentru a salva omul iar religiile în măsura în care acordă spaţiu realizări omului prin propriile forţe, nu fac decât să alimenteze atare iluzie.

Dialogul dintre Isus şi sutaş se dezvoltă cu un patos intens, animat pe de o parte de compasiunea lui Isus şi pe de alta de umilinţa sutaşului, care recunoaşte că este la marginea extremă a sfinţeniei şi puterii lui Dumnezeu. În fapt îi zice lui Isus: „Doamne, a reluat sutaşul, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune numai un cuvânt şi se va vindeca slujitorul meu” (Mt 8,8), şi exemplifică în jargon militar ceea ce gândeşte: „şi eu, deşi sunt un om supus altora, am sub ascultarea mea ostaşi şi dacă-i spun unuia: du-te, se duce; şi altuia: vino, vine; şi slugii mele: fă aceasta, face" (Mt 8,9).

Mişcat profund de aceste cuvinte, Isus zice ucenicilor săi: „Adevăr vă spun, nici în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare” (Mt 8,10).

Desigur, în Israel existau oameni care aveau credinţă egală cu cea a sutaşului, şi poate chiar mai mare, dar Isus înţelege să spună că chiar în afara Israelului este posibil a găsi acea credinţă profundă, care atinge inima lui Dumnezeu şi conduce la mântuire.

3. La masă în împărăţia lui Dumnezeu. Pericopa de la Matei 8,5-11 se încheie cu această frază a lui Isus: „Şi vă spun că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Abraham, cu Isaac şi cu Iacob în împărăţia cerurilor" (v.11).

Este o frază de o puternică nuanţă biblică deoarece, în timp ce pune baza împărăţiei cerurilor pe Abraham, Isaac şi Iacob, adică pe rădăcina vechiului Israel, aminteşte că mântuirea este accesibilă tuturor neamurilor, cum învăţaseră şi profeţii.

- Este o frază potrivită atmosferei Naşterii Domnului, cu rol de preludiu pentru venirea Magilor de la Răsărit şi predicării Evangheliei la toată lumea.
- Este o frază euharistică, deoarece împărăţia cerurilor este simbolizată de şederea la masă a fiilor lui Dumnezeu, şi în acelaşi timp este o frază excatologică, deoarece ne aminteşte că masa euharistică este, nu doar o anticipare simbolică, dar o pregustare reală a vieţii veşnice. Din acest motiv noi, înainte de primirea Sfintei Împărtăşanii, cu aceeaşi credinţă a sutaşului roman, îi spunem lui Isus: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu”.

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci