Prezentată Conferinţa asupra pastoralei sanitare din Vatican inspirată de învăţămintele
Papei Wojtyła
(RV - 22 noiembrie 2011) “Pastorala sanitară în serviciul vieţii în lumina
magisteriului Fericitului Ioan Paul al II-lea”: aceste este titlul
celei de-a XXVI-a Conferinţe internaţionale a Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii
Sanitari, găzduită de la 24 la 26 noiembrie în Aula nouă a Sinodului din Vatican.
Evenimentul este precedat miercuri 23 noiembrie de prima Întâlnire a episcopilor însărcinaţi
cu pastorala sănătăţii în cadrul Conferinţelor episcopale. Programul a fost prezentat
marţi în Sala de presă a Sfântului Scaun de arhiepiscopul Zygmunt Zimowski, preşedintele
dicasterului promotor.
685 de delegaţi, gata să sosească din peste 70 de ţări
din toate continentele, pentru a participa la conferinţa de trei zile de aprofundare
teologico-pastorală, cu mărturii şi experienţe directe din partea unor instituţii
şi comunităţi călugăreşti şi de laici, asociaţii profesionale care activează în domeniul
vast al sănătăţii, pe lângă organizaţii de credincioşi şi bolnavi, reprezentanţi ai
altor Biserici şi confesiuni. Totul va fi citit şi însufleţit de Evanghelia vieţii,
iluminat de magisteriul lui Ioan Paul al II-lea în anul proclamării sale de Fericit.
Îi suntem înainte de toate recunoscători - a subliniat mons. Zimowski - pentru că
a instituit Consiliul Pontifical pentru Operatorii Sanitari în 1988 şi Fundaţia „Bunul
Samaritean” în 2004, încredinţată aceluiaşi departament, precum şi Ziua Mondială a
Bolnavului în 1992.
Un Papa de neuitat: mons. Zygmunt Zimowski l-a amintit
cu cuvintele lui Benedict al XVI-lea în discursul către Curia din 2005: • Nici
un Papă nu a lăsat o cantitate de texte egală cu cea pe care ne-a lăsat-o el;
nici un Papă, înainte de el, nu a putut vizita toată lumea şi vorbi în mod
direct oamenilor din toate continentele. Dar, la sfârşit, i-a fost dat un drum
de suferinţă şi de tăcere. Sfântul Părinte, cu cuvintele
şi faptele sale, ne-a dăruit lucruri mari.
Conferinţa se deschide joi dimineaţă
24 noiembrie, printr-o Liturghie euharistică în Bazilica Sfântul Petru. Dar deja miercuri
se întâlnesc pentru prima dată 42 de episcopi din 32 de naţiuni însărcinaţi cu pastorala
sănătăţii împreună că circa 40 de experţi şi alţi invitaţi, pentru a coordona mai
bine intervenţiile şi îngriji formarea lucrătorilor sanitari la toate nivelurile,
chiar a celor care iau decizii în domeniul politic şi în gestiunea economică financiară
a lumii sănătăţii.
În această privinţă, părintele Augusto Chendi, subsecretar
al Consiliului Pontifical a spus ziariştilor că este în curs de revizuire Carta lucrătorilor
sanitari bazată pe valoarea primară şi fundamentală a vieţii fiecărei fiinţe umane,
de la concepere şi până la sfârşitul ei natural. • Redactată
în 1994, Carta necesită integrări, ţinând cont de înaintarea de la acea dată
a ştiinţelor medicale şi posibilelor intervenţii asupra vieţii umane precum şi a pronunţărilor
magisteriului bisericesc.
Vineri, 25 noiembrie, în cursul după amiezii,
se va ţine în aula Paul al VI-lea un Concert de binefacere în omagiu pentru Benedict
al XVI-lea, în al 60-a de preoţie, axat pe figura lui Ioan Paul al II-lea. Suma va
fi donată Fundaţiei „Bunul Samaritean” în favoarea bolnavilor mai săraci din lume
loviţi de Sida, tuberculoză şi malarie.