2011-11-22 17:21:43

Biserica Catolică creşte cu 31 mii de credincioşi pe zi


RV 22 nov 2011. În fiecare zi 31 mii de persoane intră în marea "familie" a Bisericii Catolice: susţine Raportul anual "Starea misiunii globale" din 2011 (Status of Global Mission), potrivit căruia numărul catolicilor la nivel mondial a depăşit un miliard şi 160 de milioane de credincioşi. Datele prezintă evoluţia numerică a religiilor în ultimul deceniu.

Cifrele Raportului dezmint locurile comune despre importanţa religiei în societatea contemporană, considerată surdă la orice aspiraţie spre transcendent, şi demonstrează vitalitatea Bisericii Catolice aflată în continuă reînnoire interioară şi creştere numerică.

Datele Raportului amintit, preluate de agenţia Zenit, prezintă, cu toate acestea, şi faptul că în lumea de astăzi sunt două miliarde de persoane, dintr-un total de şapte miliarde, la care n-a ajuns niciodată mesajul Evangheliei. Alte două miliarde şi 680 de milioane îl ascultă rar sau îl cunosc în mod generic, dar nu sunt creştini.

"Cu toate că Isus Cristos a întemeiat o singură Biserică şi înainte de a muri s-a rugat 'pentru ca toţi să fie una', astăzi există numeroase denominaţiuni creştine separate: erau 1.600 la începutul secolului trecut, sunt circa 42.000 în prezent", se mai afirmă în Raport.

Protestanţii sunt 426 de milioane şi cresc cu 20.000 pe zi, protestanţii "independenţi" sunt 378 de milioane, cu o creştere de 24.000 pe zi. Bisericile ortodoxe însumează 271 de milioane de botezaţi şi cresc cu 5.000 pe zi. Anglicanii, prezenţi mai ales în Africa şi Asia, sunt în număr de 87 de milioane, având o creştere de 3.000 pe zi. Cei numiţi în Raport "creştini marginali" (martorii lui Iehova, mormoni, cei care nu recunosc divinitatea lui Isus şi nu cred în Preasfânta Treime, etc.) sunt circa 35 de milioane şi cresc cu 2 mii pe zi.

Din 2001, în fiecare an au fost ucişi din cauza credinţei circa 270 de creştini.

Forma cea mai răspândită de creştere se datorează numărului mare de copii – se susţine în Raport – şi îndemnului de a-i conduce la tradiţia religioasă a familiei de origine. Convertirea de la o religie sau confesiune la alta este din ce în ce mai rară, dar este practicată de milioane de persoane în fiecare an, cea mai răspândită fiind prin intermediul căsătoriei.

În 2011 creştinii de toate denumirile vor fi făcut să circule 71 de milioane de Biblii mai mult în întreaga lume (există deja un miliard şi 741 de milioane, unele în formă clandestină). În fiecare an, 409.000 de creştini pornesc pentru a evangheliza într-o ţară diferită de cea natală, fiind organizaţi în 4.800 de instituţii misionare.







All the contents on this site are copyrighted ©.