2011-11-15 11:04:26

Sf. Albert cel Mare în cateheza Papei: tot ce este realmente raţional, e compatibil cu credinţa


(RV - 15 noiembrie 2011) Azi, în comemorarea liturgică a Sfântului Albert cel Mare, episcop şi învăţător al Bisericii reluăm prezentarea catehezei lui Benedict al XVI-lea ţinută la audienţa generală de miercuri 24 martie 2010.
„Între ştiinţă şi credinţă există prietenie”: La audienţa generală de miercuri în Piaţa Sfântul Petru Benedict al XVI-lea a vorbit despre o temă care îi place foarte mult. Prezentând figura Sfântului Albert cel Mare, om de mare cultură, şi cu multiple interese, şi care pe lângă teologie s-a dedicat ştiinţelor naturale, Papa a afirmat că, la fel ca „Doctor universalis” - cum e numit, şi „oamenii de ştiinţă pot parcurge, prin vocaţia lor pentru studiul naturii, un adevărat şi fascinant drum de sfinţenie”.

Nu există opoziţie între ştiinţă şi credinţă, „în ciuda câtorva episoade care s-au înregistrat în istorie”: dovadă a acestui fapt este Sfântul Albert cel Mare, călugăr dominican din secolul al XIII-lea, om de vastă şi profundă doctrină care a profesat voturile călugăreşti după ce a cultivat o intensă relaţie cu Dumnezeu şi cunoscut Ordinul Predicatorilor, adică al părinţilor dominicani.

Pentru a arăta că teologia şi ştiinţele naturale pot dialoga, Benedict al XVI-lea a descris modul în care acest doctor al Bisericii, proclamat de Pius al XI-lea în 1931 a ştiut să fie om de rugăciune şi atent observator al fenomenelor naturii:
• El are încă multe să ne înveţe pe noi. Un om de credinţă şi de rugăciune, cum a fost Sfântul Albert cel Mare, poate cultiva liniştit studiul ştiinţelor naturale şi înainta în cunoaşterea micro şi macrocosmosului, descoperind legile proprii ale materiei, deoarece totul conlucrează la alimentarea setei şi iubirii de Dumnezeu. Biblia ne vorbeşte despre creaţie ca despre primul limbaj prin care Dumnezeu - care este inteligenţa cea mai înaltă, care este Logos - ne dezvăluie ceva despre sine.

Datorită Sfântului Albert, a spus Papa, adevărurile credinţei creştine au întâlnit raţionalitatea lui Aristotel, luciditatea şi claritatea sa în analizarea structurii realităţii şi valorii şi scopului acţiunilor umane:
Şi în aceasta consistă unul din marile merite ale Sfântului Albert. Cu rigoare ştiinţifică a studiat operele lui Aristotel, convins că tot ceea ce este realmente raţional e compatibil cu credinţa revelată în Sfintele Scripturi.
Sfântul Albert, a adăugat Benedict al XVI-lea, a contribuit în practică la formarea filozofiei şi a teologiei, ca două ştiinţe distincte care converg în unitatea adevărului şi care în dialog între ele „cooperează armonios la descoperirea vocaţiei autentice a omului însetat de adevăr”.
Întrucât călugăr dominican, mulţi, în cercetările lor, au privit la ştiinţă şi credinţă:
• Câţi oameni de ştiinţă, de fapt, pe urma Sfântului Albert cel Mare, au dus mai departe cercetările lor inspirate de stupoare şi gratitudine în faţa lumii, care în ochii lor de cercetători şi de credincioşi, apărea şi apare ca lucrarea bună a unui Creator înţelept şi iubitor!
Dintre oamenii mari care au păşit pe calea trasată de Albert cel Mare, Papa l-a citat pe astrofizicianul italian Enrico Medi, pentru care este deschisă cauza de beatificare. Dar vorbind despre călugărul dominican, Pontiful a descris şi „activitatea sa extraordinară de scriitor”, rolul de sfetnic pe lângă papi, capacitatea de a exprima concepte înalte în mod simplu şi lesne de înţeles în predică - încât cine îl asculta era cucerit de cuvântul său - şi mai departe, ministerul său de episcop la conducerea diecezei de Regensburg - unde a ştiut să aducă pace şi concordie - şi apoi strădania sa „pentru a favoriza uniunea dintre Biserica latină şi cea greacă, după separarea provocată de marea schismă din Orient în 1054”.
Şi nu trebuie să uităm prietenia Sfântului Albert cu Toma d’Aquino căruia i-a fost maestru, clarificându-i gândirea când obiecţii şi condamnări nejustificate au obscurat-o.
Dar şi despre dialogul cu Dumnezeu avem de reflectat privind la viaţa lui Albert cel Mare, mai ales cel din tinereţe, care l-a ajutat să-şi înţeleagă vocaţia:
• Adesea în anii tinereţii, Dumnezeu ne vorbeşte şi ne indică proiectul vieţii noastre. La fel ca pentru Albert, şi pentru noi toţi rugăciunea personală nutrită de Cuvântul Domnului, frecventarea Sacramentelor şi îndrumarea spirituală de către oameni luminaţi sunt mijloacele pentru a descoperi şi urma glasul lui Dumnezeu.
rv/A. Lucaci









All the contents on this site are copyrighted ©.