Sf. Albert cel Mare în cateheza Papei: tot ce este realmente raţional, e compatibil
cu credinţa
(RV - 15 noiembrie 2011) Azi, în comemorarea liturgică a Sfântului Albert cel Mare,
episcop şi învăţător al Bisericii reluăm prezentarea catehezei lui Benedict al XVI-lea
ţinută la audienţa generală de miercuri 24 martie 2010. „Între ştiinţă şi credinţă
există prietenie”: La audienţa generală de miercuri în Piaţa Sfântul Petru Benedict
al XVI-lea a vorbit despre o temă care îi place foarte mult. Prezentând figura Sfântului
Albert cel Mare, om de mare cultură, şi cu multiple interese, şi care pe lângă teologie
s-a dedicat ştiinţelor naturale, Papa a afirmat că, la fel ca „Doctor universalis”
- cum e numit, şi „oamenii de ştiinţă pot parcurge, prin vocaţia lor pentru studiul
naturii, un adevărat şi fascinant drum de sfinţenie”.
Nu există opoziţie
între ştiinţă şi credinţă, „în ciuda câtorva episoade care s-au înregistrat în istorie”:
dovadă a acestui fapt este Sfântul Albert cel Mare, călugăr dominican din secolul
al XIII-lea, om de vastă şi profundă doctrină care a profesat voturile călugăreşti
după ce a cultivat o intensă relaţie cu Dumnezeu şi cunoscut Ordinul Predicatorilor,
adică al părinţilor dominicani.
Pentru a arăta că teologia şi ştiinţele naturale
pot dialoga, Benedict al XVI-lea a descris modul în care acest doctor al Bisericii,
proclamat de Pius al XI-lea în 1931 a ştiut să fie om de rugăciune şi atent observator
al fenomenelor naturii: • El are încă multe să ne înveţe pe noi. Un om de credinţă
şi de rugăciune, cum a fost Sfântul Albert cel Mare, poate cultiva liniştit studiul
ştiinţelor naturale şi înainta în cunoaşterea micro şi macrocosmosului, descoperind
legile proprii ale materiei, deoarece totul conlucrează la alimentarea setei şi iubirii
de Dumnezeu. Biblia ne vorbeşte despre creaţie ca despre primul limbaj prin care Dumnezeu
- care este inteligenţa cea mai înaltă, care este Logos - ne dezvăluie ceva despre
sine.
Datorită Sfântului Albert, a spus Papa, adevărurile credinţei creştine
au întâlnit raţionalitatea lui Aristotel, luciditatea şi claritatea sa în analizarea
structurii realităţii şi valorii şi scopului acţiunilor umane: • Şi în aceasta
consistă unul din marile merite ale Sfântului Albert. Cu rigoare ştiinţifică a studiat
operele lui Aristotel, convins că tot ceea ce este realmente raţional e compatibil
cu credinţa revelată în Sfintele Scripturi. Sfântul Albert, a adăugat Benedict
al XVI-lea, a contribuit în practică la formarea filozofiei şi a teologiei, ca două
ştiinţe distincte care converg în unitatea adevărului şi care în dialog între ele
„cooperează armonios la descoperirea vocaţiei autentice a omului însetat de adevăr”. Întrucât
călugăr dominican, mulţi, în cercetările lor, au privit la ştiinţă şi credinţă: •
Câţi oameni de ştiinţă, de fapt, pe urma Sfântului Albert cel Mare, au dus mai departe
cercetările lor inspirate de stupoare şi gratitudine în faţa lumii, care în ochii
lor de cercetători şi de credincioşi, apărea şi apare ca lucrarea bună a unui Creator
înţelept şi iubitor! Dintre oamenii mari care au păşit pe calea trasată de
Albert cel Mare, Papa l-a citat pe astrofizicianul italian Enrico Medi, pentru care
este deschisă cauza de beatificare. Dar vorbind despre călugărul dominican, Pontiful
a descris şi „activitatea sa extraordinară de scriitor”, rolul de sfetnic pe lângă
papi, capacitatea de a exprima concepte înalte în mod simplu şi lesne de înţeles în
predică - încât cine îl asculta era cucerit de cuvântul său - şi mai departe, ministerul
său de episcop la conducerea diecezei de Regensburg - unde a ştiut să aducă pace şi
concordie - şi apoi strădania sa „pentru a favoriza uniunea dintre Biserica latină
şi cea greacă, după separarea provocată de marea schismă din Orient în 1054”. Şi
nu trebuie să uităm prietenia Sfântului Albert cu Toma d’Aquino căruia i-a fost maestru,
clarificându-i gândirea când obiecţii şi condamnări nejustificate au obscurat-o. Dar
şi despre dialogul cu Dumnezeu avem de reflectat privind la viaţa lui Albert cel Mare,
mai ales cel din tinereţe, care l-a ajutat să-şi înţeleagă vocaţia: • Adesea
în anii tinereţii, Dumnezeu ne vorbeşte şi ne indică proiectul vieţii noastre. La
fel ca pentru Albert, şi pentru noi toţi rugăciunea personală nutrită de Cuvântul
Domnului, frecventarea Sacramentelor şi îndrumarea spirituală de către
oameni luminaţi sunt mijloacele pentru a descoperi şi urma glasul lui Dumnezeu. rv/A.
Lucaci