Orbul din Ierihon şi strigătul credinţei în Luca 18,35-43: comentariu esenţial la Evanghelia zilei

(RV - 13 noiembrie 2011) Luni 14 noiembrie, în penultima săptămână din Anul liturgic citim ca vers la: Evanghelia zilei: „Eu sunt lumina lumii, spune Domnul; cine mă urmează va avea lumina vieţii” ( In 8,12). Iar pericopa evanghelică despre orbul din Ierihon este introdusă pe scurt astfel: Ce vrei să fac pentru tine? Doamne, să văd!
Iată textul urmat de un comentariu esenţial: Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 18,35-43:
În acel timp, când Isus s-a apropiat de Ierihon, un orb şedea pe marginea drumului şi cerşea. Auzind că trece o mare mulţime de oameni, el a întrebat ce se petrece. I s-a spus că trece Isus din Nazaret. Atunci el a început să strige: "Isuse, Fiul lui David, fie-ţi milă de mine!" Cei care mergeau în frunte îl certau să tacă, dar el mai tare striga: "Fiul lui David, ai milă de mine!" Isus s-a oprit şi a poruncit ca orbul să fie adus la el. Când orbul s-a apropiat, Isus l-a întrebat: "Ce vrei să fac pentru tine?" El i-a răspuns: "Doamne, să văd!" Isus i-a zis: "Vezi! Credinţa ta te-a salvat!" În aceeaşi clipă omul a început să vadă şi îl urma pe Isus, preamărind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, văzând aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

1. Cateheza lui Luca. Evangheliile, chiar atunci când povestesc patima şi învierea lui Isus, nu sunt „istorii” sau „vieţi - biografii” ale lui Isus, ci cateheze despre el, şi fiecare dintre fragmentele evanghelice poate fi considerat o predică ce ilustrează unul sau mai multe puncte fundamentale ale acestei cateheze.
Aspectul singular al acestor predici stă în faptul că nu sunt niciodată prolixe sau soporifere, întrucât sunt construite după capacitatea oamenilor, nu cu axiome religioase sau cu enunţări morale, ci cu episoade din viaţa lui Isus, în care sunt prezente întrebările religioase ale oamenilor şi răspunsurile lui Isus.
Este vorba despre genul de predică numit „omilie” de o simplitate extraordinară. Rămânând la pericopa Luca 18,35-43, propusă la Liturghia de luni 14 noiembrie 2011 după calendarul roman, cine o ascultă sau o citeşte, înţelege imediat că cel care îi dă orbului vederea este Lumina lumii (In 8,12). De aceea, episodul are ca ambient oraşul Ierihon, situat pe strada care conduce la Ierusalim, cetatea în care converg, aşa cum spun Scripturile, speranţele mesianice ale lui Israel şi aşteptările religioase ale tuturor oamenilor.

2. Cine este Isus. Povestirea începe cu menţionarea că „în timp ce Isus s-a apropia de Ierihon, un orb şedea pe marginea drumului şi cerşea” (v.35).
Câţi oameni, neştiind cine este Isus, stau la marginile tuturor străzilor lumii şi cerşesc de la alţi oameni mântuirea pe care Dumnezeu singur o poate da!
Dar povestirea se însufleţeşte: este credinţa lui Luca cea care o animă. El scrie că mai întâi oamenii îi spun orbului: „Trece Isus din Nazaret!” (v.37), şi apoi adaugă că orbul, ca şi străfulgerat de o lumină interioară, strigă: "Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!" (v.38.39) Pentru alţii va fi doar Isus din Nazaret, dar pentru el este Fiul lui David, Regele-Mesia, care în mod cert are puterea de a-l vindeca. Fiul lui David: aşa este numit de mai multe ori în Evanghelia după Luca ( 11,32; 1,69 etc.) şi cu acest titlu îl prezintă descriind genealogia lui Isus (Lc 3,31). Titlurile „Fiul lui David, Mesia şi Fiul lui Dumnezeu” folosite pentru Isus în evanghelii, sunt echivalente şi indică demnitatea regală şi mesianică a lui Isus. Natura sa divină se deduce, mai mult decât din titlurile cu care era invocat sau chemat, din prerogativele divine asumare şi exercitate de Isus în evanghelii.

Dar remarcând aceasta, nu e totul. De aceea Luca povesteşte că, atunci când Isus, auzind strigătul orbului, l-a întrebat c e voia, orbul a răspuns: "Doamne, să văd!" (v. 41). Îl cheamă „Domn”, adresându-i-se cu titlul cristologic cel mai perfect, acela pe care Biserica îl adresează lui Isus în Liturghiile sale; şi la această invocaţie, orbul începe să vadă iar Isus îi zice: „Credinţa ta te-a salvat!" (v.42).
Astfel cateheza lui Luca este terminată iar concluzia este aceasta: Isus este Fiul lui Dumnezeu, şi cine crede în el este salvat.

3. A striga sus şi tare credinţa. Scoatem în evidenţă acum un alt amănunt peste care de obicei se trece cu vederea. Luca scrie că cei care mergeau în frunte îl certau să tacă, dar el mai tare striga: "Fiul lui David, ai milă de mine! (v.39).
Este ceea ce se întâmplă şi azi. Toţi vor o religie, în care nimeni să nu deranjeze pe alţii. Dacă strigă politicienii, treacă. Dacă strigă comercianţii, este de înţeles, explicabil. Dacă strigă vânzătorii de imoralitate, toţi tac. Este „politically correct”. Dar dacă un creştin strigă credinţa sa altora, este un exaltat care trebuie făcut să tacă imediat sau marginalizat.

Când Isus a intrat solemn în Ierusalim iar ucenicii săi l-au aclamat ca Regele-Mesia, fariseii au protestat la Isus spunându-i „Învăţătorule, mustră-ţi discipolii” dar Isus le-a răspuns: „Vă spun, dacă aceştia vor tăcea, vor striga pietrele” (Lc 19, 39-40).

„Nu putem tăcea”, ziceau Petru şi Ioan mai marilor sinedriului, care îi ameninţau (Fap 4,20); iar Sf. Paul scria creştinilor din Corint: „Vai mie dacă nu vestesc evanghelia” (1Cor 9,16). Dacă vom tăcea, în ziua judecăţii nu vor fi „pietrele” cele care vor vorbi, ci însuşi Isus care va zice: „Mi-a fost foame şi sete de suflete şi voi v-aţi dezinteresat de aceasta. V-am cerut să vestiţi evanghelia la toţi oamenii, şi voi v-aţi gândit la cu totul altceva. Nu sunteţi scuzabili”.

(RV - A. Lucaci - prelucrare după un material din 2008).