La „Angelus”, Papa comentează parabola talanţilor: ar fi o nesăbuinţă gândul că aceste
daruri sunt datorate; renunţarea la folosirea lor înseamnă a nu urmări scopul propriei
vieţi
(RV - 13 noiembrie 2011) În Evanghelia Liturghiei de azi, parabola talanţilor,
Isus ne invită să reflectăm asupra darurilor sale pe care le-am primit
şi asupra felului de a le folosi pentru creşterea Împărăţiei lui Dumnezeu. În
alocuţiunea rostită duminică înainte de recitarea rugăciunii „Angelus” împreună cu
credincioşii, romani şi pelerini, reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru, Benedict
al XVI-lea a spus că Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă la sobrietate, la vigilenţă
şi la o viaţă creştină activă şi sârguincioasă.
În renumita parabolă a talanţilor
- a amintit Pontiful - Isus povesteşte despre trei servitori cărora stăpânul, înainte
de a pleca într-o lungă călătorie, le încredinţează avuţiile sale. Doi dintre ei fac
să fructifice bunurile primite. În schimb, cel de-al treilea servitor ascunde talantul
într-o groapă. Întors acasă, stăpânul îi laudă pe primii doi servitori şi rămâne dezamăgit
de al treilea: • Acel servitor, în fapt, care a ţinut ascuns talantul
fără să-l valorifice, a făcut rău calculele sale: s-a comportat ca şi cum stăpânul
său n-ar trebui să se mai întoarcă, ca şi cum nu ar fi fost o zi în care i-ar
fi cerut cont de ceea ce a făcut.
Talantul - a adăugat Papa - nu
poate fi separat de misiunea de îndeplinit încredinţată de Domnul fiecărei persoane: •
Cu această parabolă, Isus vrea să-i înveţe pe ucenici să folosească bine darurile
sale: Dumnezeu cheamă pe fiecare om la viaţă şi îi dă talanţi, încredinţându-i în
acelaşi timp o misiune de îndeplinit. Ar fi o nesăbuinţă a considera că aceste daruri
sunt datorate, aşa cum a renunţa la folosirea lor ar însemna a nu urmări scopul propriei
existenţe.
Şi Papa aminteşte comentariul la pagina evanghelică a
talanţilor făcut de Sfântul Grigore cel Mare: • El scrie: „De aceea este necesar,
fraţii mei, să aveţi toată grija în păzirea carităţii, în orice acţiune pe care trebuie
să o împliniţi” (Omilie sui Vangeli, 9,6). Şi după ce a precizat
că adevărata caritate consistă în a-i iubi atât pe prieteni cât şi pe duşmani, adaugă:
„dacă unuia îi lipseşte această virtute, pierde orice bun pe care îl
are, este privat de talantul primit şi este aruncat afară, în întuneric” (ibidem).
„Caritatea
- observă Papa Benedict - este binele fundamental la care nimeni nu poate renunţa
să-l fructifice şi fără de care orice alt dar este zadarnic”. „Numai practicând caritatea,
şi noi vom putea lua parte la bucuria Domnului nostru”. Cuvântul lui Dumnezeu din
această duminică - afirmă Sfântul Părinte - „ne avertizează în privinţa aspectului
provizoriu al existenţei pământeşti şi ne invită la o trăi ca pe un pelerinaj”, ţinând
privirea îndreptată spre ţintă, „spre acel Dumnezeu care ne-a creat şi, întrucât ne-a
făcut pentru sine (Cf Sf. Augustin, Conf. 1,1), este destinul nostru ultim
şi sensul trăirii noastre”. • Trecere obligatorie pentru a ajunge la
atare realitate definitivă este moartea, urmată de judecata finală. Apostolul Paul
aminteşte că „ziua Domnului va veni ca un hoţ, în puterea nopţii”
(1Tes 5,2), adică fără preaviz.Conştiinţa întoarcerii glorioase a Domnului
Isus ne stimulează la a trăi într-o atitudine de vigilenţă, aşteptând manifestarea
sa în amintirea constantă a primei sale veniri.
După recitarea antifonului
marian „Îngerul Domnului”, salutând pelerinii de limba franceză, Benedict al XVI-lea
a încredinţat rugăciunii credincioşilor călătoria pe care începând de vineri 18
până duminică 20 noiembrie o va efectua în Benin, în Africa, precum şi eforturile
celor care în acel continent lucrează pentru siguranţa populaţiilor, reconciliere
şi pace.
Sfântul Părinte a amintit şi că duminică era Ziua Mondială a Diabetului,
maladie cronică ce loveşte multe persoane. „Mă rog pentru toţi aceşti fraţi şi surori
şi pentru cei care împart cu ei zilnic necazul lor”.
Pontiful a amintit de
asemenea că duminică Biserica italiană celebra Ziua Recunoştinţei, a aducerii de
mulţumire: • Privind la roadele pământului pe care şi anul acesta
Domnul ni le-a dat, recunoaştem că munca omului ar fi zadarnică dacă el nu ar face-o
roditoare. „Numai cu Dumnezeu există viitor în câmpurile noastre”. În timp ce aducem
mulţumire, să ne străduim să respectăm pământul pe care Dumnezeu ni l-a încredinţat.
Salutând
pelerinii şi vizitatorii din ţările de limba germană Papa a spus că în mod
special se uneşte cu „credincioşii, care în cursul după amiezii urmau să participe
la beatificarea preotului martir Carl Lampert în localitatea Dornbirn (din
Austria). În timpul întunecat al naţional-socialismului lui i-a devenit clar cuvântul
Sfântului Paul: „nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului” (1Tes 5,5). •În
timpul unui interogatoriu, care îi punea joc libertatea, el a ştiut să mărturisească
cu convingere: „Iubesc Biserica mea. Rămân credincios Bisericii mele şislujirii
mele preoţeşti. Sunt pentru Cristos şi iubesc Biserica sa”.
În poloneză,
Papa a amintit că duminică din iniţiativa Asociaţiei ’Biserica care suferă’, s-a celebrat
în Polonia Ziua solidarităţii cu Biserica persecutată. Anul acesta, „cu rugăciunile
şi ofertele voastre, susţineţi în mod special Biserica din Sudan”. Urarea Papei a
fost ca această „Zi” să-i sensibilizeze pe toţi în privinţa dramei sărăciei umane
şi persecuţiilor, a necesităţii respectării demnităţii umane şi dreptului la libertatea
religioasă.
Primiţi şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa Benedict
al XVI-lea duminică 13 noiembrie la recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului” împreună
cu pelerinii reuniţi la amiază în Piaţa San Pietro, binecuvântare ce ajunge pe această
cale la toţi ascultătorii noştri dispuşi lăuntric în spirit de credinţă.