2011-11-11 12:15:02

Din agenda pontificală la zi: audienţe şi două numiri, delegat la Consiliul Culturii şi nou episcop de Łomża în Polonia


(RV - 12 noiembrie 2011) În audienţe succesive la Papa vineri dimineaţă: - Mons. Fernando Filoni, prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor; - Cardinalul Velasio De Paolis, preşedinte emerit al Prefecturii Afacerilor Economice ale Sfântului Scaun.
- La ora 12, Sfântul Părinte a primit în Sala Clementină din Palatul Apostolic participanţii la întâlnirea promovată de Consiliul Pontifical „Cor Unum”. Este vorba de voluntarii catolici europeni reuniţi la Roma cu ocazia Anului European al Voluntariatului 2011, circa 150 persoane: preşedinţi de Conferinţe episcopale, episcopi delegaţi pentru organisme caritative catolice şi responsabili de organisme bisericeşti naţionale şi internaţionale de voluntariat.

Tot vineri Papa a procedat la două numiri:
Astfel Sfântul Părinte l-a numit delegat al Consiliului Pontifical al Culturii pe mons. Carlos Alberto de Pinho Moreira Azevedo, episcop titular de Belali, până în prezent auxiliar de Lisabona.
În Polonia, Sfântul Părinte a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a diecezei de Łomża, prezentată pentru limită de vârstă canonică de mons. Stanisław Stefanek, S.Chr. şi l-a numit nou episcop de Łomża pe mons. Janusz Stepnowski, din clerul aceleiaşi dieceze, până în prezent Şef de birou în Congregaţia pentru Episcopi.








All the contents on this site are copyrighted ©.