2011-11-07 16:55:29

Musulmanii din Nigeria dezaprobă violenţele fundamentaliştilor islamici din zilele trecute: arhiepiscopul de Jos, după apelul Papei la "Angelus"


RV 07 nov 2011. Atacurile lansate în aceste zile în nord-estul Nigeriei au lăsat în urmă cel puţin 150 de victime. Exploziile au vizat diferite obiective publice, printre care mai multe biserici şi o moschee. Duminică, la rugăciunea 'Angelus', Benedict XVI şi-a manifestat mâhnirea în faţa acestor drame şi a lansat un vibrant apel la încetarea oricărei forme de violenţă.

Arhiepiscopul de Jos, în Nigeria, mons. Ignatius Ayau Kaigama, şi-a exprimat speranţa ca apelul Papei să determine o reacţie rapidă din partea guvernului.

Seria de explozii şi atentate a fost revendicată de un grup fundamentalist islamic numit "Boko Haram", care în traducere literală înseamnă "educaţia occidentală este păcat".

Această grupare islamică, susţinută şi de Al Qaida din regiunea Maghrebului, nu este necunoscută în Nigeria, confirarhiepiscopul Ignatius Ayau Kaigama:
• "Este un grup de fanatici, eu îi consider o mişcare antisocială. Musulmanii înşişi îi consideră o grupare cu tendinţe criminale. Cerinţele lor sunt absurde. Atacă fără deosebire, ucid creştini şi musulmani, caută să distrugă orice formă de ordine socială constituită. Guvernul nigerian va trebui să înfrunte această situaţie cu determinare, să neutralizeze acest grup de fanatici. Trebuie să se meargă la rădăcina problemei pentru că aceste atacuri nu sunt o noutate şi ar putea să se repete. Nu cred că dialogul ar folosi la ceva în acest caz pentru că ei ştiu numai să atace şi să ucidă. De această dată este nevoie de impunerea legii, care trebuie să-şi urmeze cursul firesc".

Unii observatori susţin că, pe fondul sărăciei şi şomajului, autorii violenţelor s-au folosit de tinerii nemulţumiţi pentru a alimenta rivalităţile etnice. Continuă mons. Ignatius Kaigama:
• "Eu însumi sunt martor al acestei practici. Un grup de tineri creştini şi musulmani au venit la mine săptămâna trecută ca să-mi spună că au fost instrumentalizaţi în vederea violenţelor şi că acum vor să înceteze. Mi-au spus că au fost folosiţi în acest scop de bătrâni, politici şi de şefii religioşi ai fanaticilor, dar ei vor să iasă din această spirală. Am participat la o întâlnire dintre reprezentanţii comunităţilor musulmană şi creştină împreună cu un general de armată şi a fost un acord unanim în a restabili pacea. Vreau să cred că după acest val de violenţă, soldat cu distrugeri de vieţi omeneşti şi de bunuri, va exista voinţa de a ne întoarce şi de a o lua de la capăt. E necesar însă să rezolvăm problemele care stau la baza acestor violenţe: probleme politice, etnice şi religioase. Cred în sinceritatea acestui efort. Drept care, după apelul şi prin rugăciunea Sfântului Părinte, alături de efortul care se depune aici, cred că vom avea din nou pacea de care toţi avem atâta nevoie!".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.