Agenda pontificală la zi: noul ambasador al Germaniei, nunţii apostolici în SUA şi
R. Cehă, preşedinţia episcopatului catolic canadian
RV 07 nov 2011. Benedict al XVI-lea l-a primit luni în
audienţă pe Reinhard Schweppe, ambasadorul Republicii Federale Germania, pentru
prezentarea scrisorilor de acreditare.
Succesiv, pe arhiep. Carlo Maria
Viganò, nunţiu apostolic în Statele Unite ale Americii, şi pe arhiep. Giuseppe
Leanza, nunţiu apostolic în R. Cehă.
Tot luni, Sfântul Părinte
a primit în audienţă preşedinţia Conferinţei Episcopilor Catolici din Canada: preşedintele,
arhiep. de Edmonton, mons. Richard William Smith, împreună cu vicepreşedintele,
arhiepiscopul mitropolit numit de Gatineau, mons. Paul-André Durocher, pînă
acum episcop de Alexandria-Cornwall, şi mons. Patrick Powers, secretar general.