Benedict al XVI-lea cere rugăciuni pentru Bisericile Orientale Catolice, reconciliere
şi dreptate în Africa
(RV – 2 noiembrie 2011) Intenţia de rugăciune reprezintă propunerea de rugăciune
pe care Sfântul Părinte o face – printr-o scrisoare pontificală – Apostolatului de
Rugăciune. Această iniţiativă este urmată de aproximativ 50 de milioane
de persoane, din toate continentele.
Astfel, în fiecare lună, Episcopul
Romei împărtăşeşte credincioşilor o intenţie de rugăciune generală şi o alta misionară.
Pentru luna noiembrie, Sfântul Părinte a propus membrilor Apostolatului rugăciunii
ca Intenţie generală să fie dedicată Bisericilor Orientale: Pentru ca venerabila tradiţie
a Bisericilor Orientale Catolice să fie cunoscută şi stimată ca bogăţie spirituală
pentru întreaga Biserică.
Ca Intenţie misionară, Sfântul Părinte propune rugăciunea
pentru continentul african, pentru a găsi tăria de a realiza drumul de reconciliere
şi de dreptate în Cristos, indicat de Cel de-al Doilea Sinod al Episcopilor pentru
Africa.