2011-10-27 18:27:47

Joi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 27 octombrie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Benedict al XVI-lea în tren la Assisi, joi 27 octombrie, cu ocazia Zilei de reflecţie, dialog şi rugăciune pentru pace şi dreptate în lume: „Peregrini ai adevărului, peregrini ai păcii”. Dimineaţa, în Bazilica Sfânta Maria a Îngerilor intervenţiile delegaţilor marilor religii ale lumii. Ultimul, a luat cuvântul Papa Benedict al XVI-lea care a subliniat că violenţa este o contra-religie şi a îndemnat credincioşii să nu denatureze imaginea lui Dumnezeu; religia este întotdeauna o forţă de pace; a spune „nu” lui Dumnezeu produce cruzime şi violenţă. În cursul după amiezii, reînnoirea angajării pentru pace şi dreptate, şi în tăcere, o vizită la mormântul Sfântului Francisc. Seara, cu acelaşi tren, pentru Papa şi delegaţi, întoarcerea la Roma.

- Înainte de intervenţia Papei, în Bazilica Sfânta Maria a Îngerilor din Assisi s-au alternat câţiva capi ai Bisericilor creştine din Orient şi Occident, împreună cu exponenţi ai lumii ebraice şi musulmane şi ai celor mai mari culte mondiale care cu o singură voce recunosc: „Spiritul de la Assisi” a învăţat religiile valoarea dialogului.

- Invitaţi pentru prima dată la întâlnirea religiilor pentru pace de la Assisi şi oameni de cultură şi de ştiinţă, care nu cred, bărbaţi şi femei.

- Sfântul Părinte primeşte vineri 28 octombrie în Sala Clementină din Palatul Apostolic membrii delegaţiilor care au fost prezenţi la Assisi, apoi la ora 13, în Atriul Aulei Paul al VI-lea din Vatican, cardinalul Tarcisio Bertone, Secretar de Stat al Sanctităţii Sale, oferă prânzul membrilor Delegaţiilor.

- Roma. Criza economică loveşte şi imigranţii. Potrivit raportului Caritas-Migrantes prezentat joi la Roma, în 2010 numărul străinilor regulari în Italia s-a oprit la aproape 5 milioane. Rămâne impunător aportul lor pentru societate. În fapt contribuţiile lor la fondul de pensii valorează 7,5 miliarde de euro.

- Thailanda. Continuă starea de urgenţă din cauza inundaţiilor care au provocat peste 370 de morţi; se agravează situaţia la Bangkok; milioane de locuitori lasă capitala.

- Pakistan. Sunt convins că întâlnirea de la Assisi între liderii religioşi ai lumii este foarte utilă. A spus Paul Bhatti, catolic, consilier special al Primului ministru pakistanez pentru problemele Minorităţilor religioase, exprimând speranţa ca „spiritul de la Assisi să sufle şi peste ţara sa”.

- Nepal. Pentru sărbătoarea luminilor, tineri hinduişti citesc mesajul de pace al Papei, trimis în vederea sărbătorii.

- Argentina. Biserica cere preşedintelui Cristina Fernández de Kirchner, realeasă duminica trecută cu 53% din voturi, să nu uite de cei săraci.

- Benin. Presa catolică despre vizita Papei în program de la 18 la 20 noiembrie: bucurie, recunoştinţă, har, sunt expresiile folosite de publicaţiile catolice care subliniază că vizita va fi un moment de har pentru dreptate şi pace în Africa.

- Ţara Sfântă. Pe Muntele Măslinilor la Ierusalim, Tatălă nostru şi în limba bielorusă.

- Croaţia. Încheiată a cincia Săptămână socială cu un apel la muncă etică şi apărarea familiei.

- Kiev. Ucraina va dărui Papei pomul de Crăciun 2011 care va fi înălţat în Piaţa Sfântul Petru.

- Vineri 28 octombrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfinţii Terenţie şi Neomila, martiri, secolul III şi Sfântul Ştefan Savaitul, cuvios, anul 797; în calendarul roman sau latin Sfinţii Simon şi Iuda, apostoli.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.