Mesajul Sfântului Părinte pentru a 98-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului
(15 ianuarie 2012)
(RV - 26 octombrie 2011) "Migraţiile şi noua evanghelizare" Iubiţi fraţi
şi surori!
A-l vesti pe Isus Cristos unic Mântuitor al lumii "constituie misiunea
esenţială a Bisericii, îndatorire şi misiune pe care schimbările vaste şi profunde
ale societăţii actuale nu le fac mai puţin urgente" (Exortaţia apostolică Evangelii
nuntiandi, 14). Mai mult, astăzi simţim urgenţa de a promova, cu nouă forţă şi
modalităţi reînnoite, opera de evanghelizare într-o lume în care eliminarea frontierelor
şi noile procese de globalizare fac şi mai apropiate persoanele şi popoarele, fie
datorită dezvoltării mijloacelor de comunicare, fie datorită frecvenţei şi facilităţii
cu care sunt făcute posibile mutările persoanelor şi grupurilor. În această nouă situaţie
trebuie să trezim în fiecare dintre noi entuziasmul şi curajul care au determinat
primele comunităţi creştine să fie vestitoare curajoase ale noutăţii evanghelice,
făcând să răsune în inima noastră cuvintele sfântului Paul: "Dacă vestesc evanghelia
nu am nici un motiv de laudă pentru că datoria mă obligă. Vai mie dacă nu vestesc
evanghelia" (1Cor 9,16).
Tema pe care am ales-o anul acesta pentru Ziua Mondială
a Migrantului şi a Refugiatului - "Migraţiile şi noua evanghelizare" - se naşte din
această realitate. De fapt, momentul prezent cheamă Biserica să facă o nouă evanghelizare
şi în fenomenul vast şi complex al mobilităţii umane, intensificând acţiunea misionară
fie în regiunile de primă vestire, fie în ţările cu tradiţie creştină.
Fericitul
Ioan Paul al II-lea ne invita să "ne hrănim din Cuvânt pentru a fi "slujitori ai Cuvântului"
în activitatea de evanghelizare..., [într-o situaţie] care devine tot mai variată
şi angajantă, în contextul globalizării şi al împletirii noi şi schimbătoare de popoare
şi culturi care o caracterizează" (Scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte, 40).
De fapt, migraţiile interne sau internaţionale, ca ieşire pentru căutarea de condiţii
mai bune de viaţă sau pentru a fugi de ameninţarea persecuţiei, războaielor, violenţei,
foametei şi catastrofelor naturale, au produs un amestec de persoane şi de popoare
fără precedent, cu probleme noi nu numai din punct de vedere uman, ci şi etic, religios
şi spiritual. Consecinţele actuale şi evidente ale secularizării, apariţia de noi
mişcări sectare, o răspândită insensibilitate faţă de credinţa creştină, o marcată
tendinţă spre fragmentare, fac dificilă focalizarea unei referinţe unificatoare care
să încurajeze formarea "unei singure familii de fraţi şi surori în societăţi care
devin tot mai multietnice şi interculturale, unde şi persoanele de diferite religii
sunt stimulate la dialog pentru ca să se poată găsi o convieţuire şi rodnică respectând
diferenţele legitime", aşa cum scriam în Mesajul de anul trecut pentru această Zi
Mondială. Timpul nostru este marcat de tentative de a-l şterge pe Dumnezeu şi învăţătura
Bisericii din orizontul vieţii, în timp ce îşi croiesc drum îndoiala, scepticismul
şi indiferenţa, care ar vrea să elimine chiar şi orice vizibilitate socială şi simbolică
a credinţei creştine.
În acest context, migratorii care l-au cunoscut pe Cristos
şi l-au primit, adesea sunt stimulaţi să nu-l mai considere relevant în propria viaţă,
să piardă simţul credinţei, să nu se mai recunoască drept parte a Bisericii şi adesea
duc o existenţă care nu mai este marcată de Cristos şi de Evanghelia sa. Crescuţi
în sânul popoarelor marcate de credinţa creştină, adesea emigrează spre ţări în care
creştinii sunt o minoritate sau unde antica tradiţie de credinţă nu mai este convingere
personală, nici confesiune comunitară, ci este redusă la un fapt cultural. Aici Biserica
este pusă în faţa provocării de a-i ajuta pe cei care migrează să menţină tare credinţa,
chiar şi atunci când lipseşte sprijinul cultural care exista în ţara de origine, găsind
şi noi strategii pastorale, precum şi metode şi limbaje pentru o primire mereu vitală
a Cuvântului lui Dumnezeu. În unele cazuri e vorba de o ocazie pentru a proclama că
în Isus Cristos omenirea s-a făcut părtaşă de misterul lui Dumnezeu şi de viaţa sa
de iubire, este deschisă spre un orizont de speranţă şi de pace, şi prin intermediul
dialogului respectuos şi mărturia concretă a solidarităţii, în timp ce în alte cazuri
există posibilitatea de a trezi conştiinţa creştină aţipită, printr-o anunţare reînnoită
a Veştii Bune şi o viaţă creştină mai coerentă, în aşa fel încât să ducă la redescoperirea
frumuseţii întâlnirii cu Cristos, care îl cheamă pe creştin la sfinţenie oriunde s-ar
afla, chiar şi în ţară străină.
Fenomenul migrator de astăzi este şi o oportunitate
providenţială pentru vestirea Evangheliei în lumea contemporană. Bărbaţi şi femei
care provin din diferite regiuni ale pământului, care încă nu l-au întâlnit pe Isus
Cristos sau îl cunosc numai în manieră parţială, cer să fie primiţi în ţări cu tradiţie
creştină antică. Faţă de ei este necesar să se găsească modalităţi adecvate pentru
ca să-l poată întâlni şi cunoaşte pe Isus Cristos şi să experimenteze darul inestimabil
al mântuirii, care pentru toţi este izvor de "viaţă din belşug" (cf. In 10,10); înşişi
migranţii au un rol în această privinţă pentru că pot la rândul lor să devină "vestitori
ai Cuvântului lui Dumnezeu şi martori ai lui Isus Înviat, speranţă a lumii" (Exortaţia
apostolică Verbum Domini, 105).
În itinerarul angajant al noii evanghelizări,
în domeniul migrator, asumă un rol decisiv Lucrătorii pastorali - preoţi, persoane
consacrate şi laici - care lucrează tot mai mult într-un context pluralist: în comuniune
cu Ordinarii lor, luând din Magisteriul Bisericii, îi invit să caute căi de împărtăşire
fraternă şi de vestire respectuoasă, depăşind contrapoziţii şi naţionalisme. La rândul
lor, Bisericile de origine, cele de tranzit şi cele de primire ale fluxurilor migratoare
să ştie să intensifice cooperarea lor, în folosul fie al celui care pleacă fie al
celui care vine şi, în orice caz, al celui care are nevoie să întâlnească pe drumul
său chipul milostiv al lui Cristos în primirea aproapelui. Pentru a realiza o rodnică
pastoraţie de comuniune, va putea să fie utilă actualizarea structurilor tradiţionale
de atenţie faţă de migranţi şi faţă de refugiaţi, alăturându-le la modele care să
răspundă mai bine la situaţiile schimbate în care trebuie să interacţioneze culturi
şi popoare diferite.
Refugiaţii care cer azil, cei fugiţi din persecuţii,
violenţe şi situaţii care pun în pericol viaţa lor, au nevoie de înţelegerea şi primirea
noastră, de respectarea demnităţii lor umane şi a drepturilor lor, precum şi de conştiinţa
obligaţiilor lor. Suferinţa lor invocă de la fiecare stat şi de la comunitatea internaţională
ca să existe atitudini de primire reciprocă, depăşind temeri şi evitând forme de discriminare
şi ca să se ia măsuri pentru a face concretă solidaritatea şi prin structuri de ospitalitate
adecvate şi programe de reinserare. Toate acestea comportă un ajutor reciproc între
regiunile care suferă şi cele care deja de mulţi ani primesc un mare număr de persoane
fugite şi o mai mare împărtăşire a responsabilităţilor dintre state.
Presa
şi celelalte mijloace de comunicare au un rol important în a face cunoscută, cu corectitudine,
obiectivitate şi onestitate, situaţia celui care are trebuit în mod forţat să-şi părăsească
propria patrie şi propriile afecte şi doreşte să înceapă să-şi construiască o nouă
existenţă.
Comunităţile creştine să rezerve atenţie deosebită faţă de muncitorii
migranţi şi faţă de familiile lor, prin însoţirea rugăciunii, a solidarităţii şi a
carităţii creştine; valorizarea a ceea ce îmbogăţeşte reciproc, precum şi promovarea
de noi proiecte politice, economice şi sociale, care să favorizeze respectarea demnităţii
fiecărei persoane umane, ocrotirea familiei, accesul la un trai demn, la muncă şi
la asistenţă.
Preoţi, călugări şi călugăriţe, laici şi, mai ales, tineri bărbaţi
şi femei să fie sensibili în a oferi sprijin atâtor surori şi fraţi care, fugiţi de
la violenţă, trebuie să se confrunte cu noi stiluri de viaţă şi dificultăţi de integrare.
Vestirea mântuirii în Isus Cristos va fi izvor de uşurare, speranţă şi "bucurie deplină"
(cf. In 15,11).
În sfârşit doresc să amintesc situaţia numeroşilor studenţi
internaţionali care înfruntă probleme de inserare, dificultăţi birocratice, greutăţi
în căutarea de gazdă şi de structuri de primire. În mod deosebit comunităţile creştine
să fie sensibile faţă de atâţia tineri şi tinere care, tocmai datorită vârstei lor
tinere, în afară de creşterea culturală, au nevoie de puncte de referinţă şi cultivă
în inima lor o profundă sete de adevăr şi dorinţa de a-l întâlni pe Dumnezeu. În mod
special, Universităţile de inspiraţie creştină să fie loc de mărturie şi de iradiere
a noii evanghelizări, angajate serios să contribuie, în ambientul academic, la progresul
social, cultural şi uman, precum şi la promovarea dialogului dintre culturi, valorizând
aportul pe care îl pot da studenţii internaţionali. Aceştia vor fi stimulaţi să devină
ei înşişi actori ai noii evanghelizări dacă vor întâlni martori autentici ai Evangheliei
şi exemple de viaţă creştină.
Dragi prieteni, să invocăm mijlocirea Mariei,
"Sfânta Fecioară a drumului", pentru ca vestirea bucuroasă a mântuirii lui Isus Cristos
să aducă speranţă în inima celor care, de-a lungul drumurilor lumii, se află în condiţii
de mobilitate. Pe toţi îi asigur de rugăciunea mea şi împart Binecuvântarea Apostolică.
Din Vatican, 21 septembrie 2011
Benedictus pp.
XVI
------------------------------------------ Traducere de
pr. Mihai Pătraşcu