"Migraţiile şi nouă evanghelizare". Mesajul lui Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului 2012, prezentat marţi ziariştilor (text)

(RV - 25 octombrie 2011) A fost prezentat marţi 25 octombrie în aula Ioan Paul al II-lea a Sălii de Presă a Sfântului Scaun Mesajul Papei Benedict al XVI-lea pentru cea de-a 98-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului, care va fi celebrată pe 15 ianuarie 2012, cu tema: „Migraţiile şi noua evanghelizare”.
La conferinţa de presă au intervenit mons. Antonio Maria Vegliò, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastorala Migranţilor şi Itineranţilor; Mons. Joseph Kalathiparambil şi părintele Gabriele Ferdinando Bentoglio, C.S., secretarul şi respectiv subsecretarul aceluiaşi departament vatican.

Textul mesajului în traducerea noastră de lucru:

Mesajul începe cu un citat din Paul al VI-lea:

Iubiţi fraţi şi surori,

A-l vesti pe Isus Cristos unic Mântuitor al lumii „constituie misiunea esenţială a Bisericii, sarcină şi misiune pe care schimbările vaste şi profunde ale societăţii actuale nu le fac mai puţin urgente” (Exort. ap. Evangelii nuntiandi, 14). Din contra, astăzi simţim urgenţa de a promova cu nouă forţă şi reînnoite modalităţi lucrarea de evanghelizare într-o lume în care abaterea frontierelor şi noile procese de globalizare fac şi mai apropiate persoanele şi popoarele, fie prin dezvoltarea mijloacelor de comunicare, fie prin frecvenţa şi facilitatea cu care sunt făcute posibile deplasările individuale sau de grupuri. În această situaţie - scrie Papa - trebuie să trezim în fiecare dintre noi entuziasmul şi curajul care au stimulat primele comunităţi creştine să fie vestitoare neînfricate ale noutăţii evanghelice făcând să răsune în inima noastră cuvintele Sfântului Paul: „Dacă vestesc evanghelia nu am nici un motiv de laudă pentru că datoria mă obligă. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia” (1Cor 9,16).

Din această realitate - motivează Papa - se naşte tema aleasă pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului: ’Migraţiile şi noua evanghelizare'. Ora prezentă, în fapt, cheamă Biserica să treacă la o nouă evanghelizare şi în vastul şi complexul fenomen al mobilităţii umane, intensificând acţiunea misionară atât în regiunile de primă propovăduire, cât şi în ţările de tradiţie creştină.

Pontiful constată că „migraţiile interne şi internaţionale, ca soluţie ultimă pentru căutarea de condiţii mai bune de viaţă sau pentru a fugi de ameninţarea de persecuţii, violenţă, foamete şi catastrofe naturale, au produs un amestec de persoane şi de popoare fără precedent, cu probleme noi nu doar din punct de vedere uman, dar şi etic, religios şi spiritual. Actualele şi evidentele consecinţe ale secularizării, apariţia unor noi mişcări sectare, o difuză lipsă de sensibilitate faţă de credinţa creştină, o marcată tendinţă spre fărâmiţare, fac dificilă focalizarea unei referinţe unificatoare care să încurajeze formarea „unei singure familii de fraţi şi surori în societăţi care devin tot mai multietnice şi interculturale, unde şi persoanele de diferite religii sunt stimulate la dialog, ca să se poată găsi o convieţuire senină şi rodnică, respectând diferenţele legitime” (Mesajul lui Benedict al XVI-lea pentru 2011).

Papa Benedict constată că „timpul nostru este marcat de încercări de a-l exclude pe Dumnezeu şi învăţătura Bisericii din orizontul vieţii, în timp ce îşi croiesc drum îndoiala, scepticismul şi indiferenţa, care ar vrea să elimine chiar orice vizibilitate socială şi simbolică a credinţei creştine”.

În atare context, migranţii care l-au cunoscut pe Cristos şi l-au primit nu rareori sunt tentaţi să nu-l mai considere important în propria viaţă, să piardă simţul credinţei, să nu se mai recunoască drept parte a Bisericii şi adesea duc o existenţă ce nu mai este marcată de Cristos şi Evanghelia sa. Crescuţi în sânul unor popoare marcate de credinţa creştină, adesea emigrează spre ţări în care creştinii sunt o minoritate sau unde străvechea tradiţie de credinţă nu mai este o convingere personală, nici mărturisire comunitară, ci este redusă la un fapt cultural.

Aici Biserica este pusă în faţa provocării de a-i ajuta pe migranţi să-şi menţină tare credinţa, chiar şi când lipseşte suportul cultural care exista în ţara de origine, identificând şi noi strategii pastorale, precum şi metode şi limbaje pentru o primire tot mai vitală a Cuvântului lui Dumnezeu. În unele cazuri este vorba de o ocazie pentru a proclama că în Isus Cristos omenirea este făcută părtaşă la misterul lui Dumnezeu şi al vieţii sale de iubire, este deschisă spre un orizont de speranţă şi de pace, şi prin dialogul respectuos şi mărturia concretă de solidaritate, în timp ce în alte cazuri există posibilitatea de a trezi conştiinţa creştină adormită, printr-o reînnoită vestire a Evangheliei şi o viaţă creştină mai coerentă, încât să redescopere frumuseţea întâlnirii cu Cristos care îl cheamă pe creştin la sfinţenie oriunde s-ar afla, chiar în pământ străin.

Actualul fenomen migrator este şi o oportunitate providenţială pentru vestirea Evangheliei în lumea contemporană. Bărbaţi şi femei provenind din diferite regiuni ale pământului, care nu l-au întâlnit încă pe Isus Cristos sau îl cunosc doar în mod parţial, cer să fie primiţi în ţări de antică tradiţie creştină. Faţă de ei este necesar a găsi modalităţi adecvate pentru ca să-l poată întâlni şi cunoaşte pe Isus Cristos şi să trăiască darul inestimabil al mântuirii, care pentru toţi este izvor de „viaţă din belşug” (Cf In 10,10); migranţii înşişi au un rol preţios în această privinţă deoarece pot la rândul lor să devină „vestitori ai Cuvântului lui Dumnezeu şi martori ai lui Isus cel Înviat, speranţa lumii” (Exort. ap. Verbum Domini, 105).

În itinerarul angajant al noii evanghelizări, în domeniul migrator, dobândesc un rol decisiv Operatorii pastorali - preoţi, călugări şi laici - care se găsesc în situaţia de a lucra tot mia mult într-un context pluralist: în comuniune cu Ordinarii lor, bazându-se pe magisteriul Bisericii, îi invit să caute căi de fraternă împărtăşire şi de respectuoasă propovăduire, depăşind contrapuneri şi naţionalisme. Din partea lor, Bisericile de origine, cele de tranzit şi cele de primire a fluxurilor migratorii să ştie să intensifice cooperarea lor, în beneficiul atât a celui care pleacă cât şi a celui care soseşte şi, în orice caz, a celui care are nevoie de a întâlni în drumul său chipul milostiv al lui Cristos în primirea aproapelui. Pentru a realiza o rodnică pastorală de comuniune, va putea fi util să se actualizeze structurile tradiţionale de atenţie faţă de migranţi şi refugiaţi, punându-le alături de modele ce corespund mai bine la situaţiile schimbate în care se găsesc să acţioneze între ele culturi şi popoare diferite.

Refugiaţii care cer azil, fugiţi de persecuţii, violenţe şi situaţii ce le pun în primejdie viaţa, au nevoie de înţelegerea şi primirea noastră, de respectul demnităţii lor umane şi drepturilor lor, precum şi de conştiinţa îndatoririlor lor. Suferinţa lor invocă de la fiecare Stat şi de la comunitatea internaţională să existe atitudini de primire reciprocă, depăşind temeri şi evitând forme de discriminare şi care să adopte măsuri încât să devină concretă solidaritatea şi prin adecvate structuri de ospitalitate şi programe de reaşezare. Toate acestea comportă un ajutor reciproc între regiunile care suferă şi cele care deja de ani de zile primesc un mare număr de persoane în fugă şi o mai mare împărţire a responsabilităţilor între State.

Presa şi mijloacele de comunicaţie au un rol important în a face cunoscută, cu corectitudine, obiectivitate şi onestitate, situaţia celui care a trebuit în mod forţat să lase propria patrie şi pe cei dragi şi doreşte să înceapă să-şi construiască o nouă existenţă.

Comunităţile creştine să rezerve atenţie specială pentru muncitorii migranţi şi familiile lor, însoţindu-i cu rugăciunea, solidaritatea şi caritatea creştină; valorizarea a ceea ce îmbogăţeşte reciproc, precum şi respectarea demnităţii fiecărei persoane umane, tutelarea familiei, accesul la o aşezare demnă, la muncă şi la asistenţă.

Preoţi, călugări şi călugăriţe, laici şi, mai ales, tineri bărbaţi şi femei să fie sensibili în a oferi sprijin atâtor fraţi şi surori care, fugiţi de violenţă, trebuie să se confrunte cu noi stiluri de viaţă şi dificultăţi de integrare. Vestirea mântuirii în Isus Cristos va fi izvor de mângâiere, speranţă şi „bucurie deplină” (Cf In 15,11).

Doresc în fine să amintesc situaţia a numeroşi studenţi internaţionali care înfruntă probleme de inserare, dificultăţi birocratice, greutăţi în găsirea de locuinţă şi de structuri de primire. În mod special comunităţile creştine să fie sensibile faţă de atâţi băieţi şi fete care, tocmai datorită vârstei tinere, pe lângă creşterea culturală, au nevoie de puncte de referinţă şi să cultive în inima lor o profundă sete de adevăr şi dorinţa de a-l întâlni pe Dumnezeu. În mod special, Universităţile de inspiraţie creştină să fie loc de mărturie şi de iradiere a noii evanghelizări, angajate serios la a contribui, în domeniul academic, la progresul social, cultural şi uman, pe lângă promovarea dialogului dintre culturi, valorizând aportul pe care îl pot da studenţii internaţionali. Aceştia vor fi stimulaţi să devină ei înşişi actori ai noii evanghelizări dacă vor întâlni adevăraţi martori ai Evangheliei şi exemple de viaţă creştină.

Dragi prieteni, să invocăm mijlocirea Mariei, „Fecioara drumului”, pentru ca vestirea bucuroasă a mântuirii lui Isus Cristos să poarte speranţă în inima acelora care, de-a lungul străzilor lumii, se găsesc în condiţii de mobilitate. Vă asigur tuturor rugăciunea mea şi vă dau Binecuvântarea apostolică.

Mesajul poartă data de 21 septembrie 2011.

RV/ A. Lucaci

Aici serviciul audio: