COMECE: adunarea plenară a episcopilor UE despre criza economică şi integrarea europeană
(RV - 25 octombrie 2011) În perioada 26-28 octombrie la Bruxelles, în cadrul
adunării plenare de toamnă, cei 23 de episcopi membri ai Comisiei Conferinţelor Episcopale
ale Comunităţii Europene vor discuta despre criza financiară şi viitorul
integrării europene. Episcopii - se citeşte într-un comunicat preluat de agenţia
SIR - vor analiza cauzele economice şi politice ale crizei în Europa şi instrumentele
adoptata pentru a-i face faţă. Vor reflecta şi asupra „neîncrederii” ca factor crucial
pentru rezolvarea crizei într-un context politic, economic şi social.
Asupra
acestei teme a adunării vor lua cuvântul printre alţii Peter Wagner, şeful grupului
de experţi (task force) pentru Grecia instituit la Comisia Europeană şi Lang Bovenberg
de la universitatea din Tilburg - Olanda. Adunarea - se subliniază - va ave aloc cu
uşile închise şi nu este prevăzută o conferinţă de presă la sfârşit şi un comunicat
de presă.
Amintim că reprezentantul Conferinţei Episcopilor Catolici din România
la COMECE este PS Virgil Bercea, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea