Conferinţă de presă pentru prezentarea Notei Consiliului Pontifical „Dreptate şi Pace”: adoptarea unei reforme financiare internaţionale în perspectiva unei Autorităţi publice mondiale

(RV - 24 octombrie 2011) Cu documentul prezentat luni dimineaţă de Consiliul Pontifical „Iustitia et Pax”, se reafirmă câteva puncte ale unui magisteriu pontifical ce vine de departe: lumea finanţelor nu trebuie să strivească necesităţile omenirii iar ceea ce arată că nu este legitimat sau reprezentativ pentru toate popoarele poate şi trebuie să fie reformat. Sunt unele din conceptele rezultate luni dimineaţă în conferinţa de presă de prezentare a Notei dicasterului pontifical.

Multe au fost întrebările ziariştilor adresate relatorilor: cardinalul Peter Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical, secretarul aceluiaşi departament, episcopul Mario Toso, împreună cu prof. Leonardo Becchetti, docent de Economie Politică la Universitatea Tor Vergata din Roma.

Prin această Notă, Biserica nu trece în fruntea mişcării aşa-zişilor „indignaţi”, deoarece Biserica urmează magisteriul Papilor. A fost aceasta una din schimbul replicilor rapide cele mai interesante la conferinţa de presă axată pe teme de nu uşoară înţelegere pentru neprofesioniştii în domeniu, dar rezultate inteligibile prin expunerea clară a relatorilor.

Înainte de toate, cardinalul Turkson a arătat care este gradul de interes pe care reprezentanţii la vârf ai conducerii vaticane îl acordă actualei crize financiare:
• Sfântul Părinte şi Sfântul Scaun urmăresc aceste chestiuni cu vie şi deosebită atenţie, îndemnând şi încurajând în mod constant nu doar la o acţiune de ansamblu ci o acţiune bazată pe o viziune clară a tuturor aspectelor economice, sociale, culturale şi spirituale, aşa cum se spune în prefaţa notei.

Mare parte a explicaţiei date ziariştilor prezenţi s-a rotit în jurul a ceea ce mons. Toso a definit „adevărata originalitate” a documentului vatican, adică propunerea creării unei „Autorităţi publice cu competenţă universală”, care mai bine decât organismele supranaţionale existente să ştie să sustragă politic şi în cheie etică pieţelor ceea ce acestea împlinesc urmând doar legile finanţelor:
• Statele care alcătuiesc G20 nu se pot considera reprezentative ale tuturor popoarelor. Deşi lărgit, G20 - care cum este bine ştiut, arată că pierde din eficienţă cu cât este mai extins. În starea actuală a lucrurilor, G20 este lipsit de o legitimare şi de un mandat politic din partea comunităţii internaţionale.

De mare relevanţă a fost şi intervenţia prof. Becchetti, care a oferit o examinare a actualului cadru al crizei economice mondiale cu un limbaj lipsit de termeni tehnici exasperaţi:
• Prin globalizare nu ne mai putem dezinteresa de nimeni, cum în schimb se întâmpla în trecut. Dăm câteva exemple, foarte concrete, ale acestei interdependenţe: criza economiei americane, cum ştim, este o problemă pentru economisitorii din toată lumea, şi mai ales pentru China care a investit mare parte din propriile rezerve în S.U.A. - Falimentul Greciei este o problemă pentru băncile franceze şi germane, care au investit din plin în această ţară. Sărăcia mondială, în lumea globalizată, devine o problemă a tuturor pentru că masa de săraci dispuşi să lucreze pentru salarii mici este o ameninţare cutremurătoare pentru welfare-ul nostru.

Ceea ce documentul propune la nivel practic, a spus prof. Becchetti, este un reechilibru între politică şi finanţe, uniunea Europei din punct de vedere fiscal şi o mai mare disciplină a finanţelor publice naţionale. Regulile, a adăugat, ar fi deja însă întâmpină mare dificultate în a fi aplicate. Şi printr-un exemplu eficace a explicat în ce tunel au sfârşit marile bănci internaţionale, pentru care Vaticanul împărtăşeşte introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare:
• Este ca şi cum o persoană ar conduce maşina cu 400 la oră şi i s-ar zice: „Îţi dau o maşină care merge cu 150 şi îţi pui centura de siguranţă’. Dar acea persoană preferă să meargă în schimb cu 400 la oră şi îşi riscă viaţa. Prin criza financiară mondială, marile intermediare financiare au dat toate faliment şi riscă continuu să dea faliment pentru că nu acceptă să încetinească puţin, să lucreze puţin mai mult în serviciul persoanei şi să dea reguli care i-ar garanta şi o mai mare posibilitate de supravieţuire în timp.

Un ziarist a întrebat dacă în spatele ideii unei Autorităţi cu caracter mondial nu se ascunde, în realitate, dorinţa unui guvern global. Mons. Toso a replicat, amintind cum această posibilitate a fost contemplată şi adusă în atenţie deja în Enciclica „Pacem in terris” a Papei Ioan al XXIII, precum şi în Enciclica socială „Caritas in veritate” a lui Benedict al XVI-lea:
• Nu este că prin aceste propuneri, Consiliul Pontifical schimbă linia de gândire. Din contra: pur şi simplu pune în evidenţă faptul că a voi democraţia în toată lumea nu exclude necesitatea unui guvern mondial. Mai mult, democraţiile naţionale din toată lumea cer instituţii supranaţionale tocmai pentru a fi mai multă democraţie.

Instanţele care de săptămâni de zile reunesc sub acelaşi drapel aşa-zisul popor al „indignaţilor” sunt similare, a notat un ziarist, cu propunerile documentului vatican. Prof. Becchetti a răspuns aşa:
• Biserica nu a pierdut niciodată din vedere atenţia şi privirea faţă de om şi problemele sale. Alţii poate, da, şi au apărut problemele pe care le vedem. Apoi, există momentul protestului - adică cineva care protestează în faţa inversării scării de valori despre care vorbeam mai înainte - şi este momentul propunerii iar propuneri se nasc, vin din multe părţi: aceasta este o propunere.

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci