2011-10-21 16:05:00

Kazahstan. Pentru prima dată tradusă în rusă Liturghia pentru Ziua Mondială a Misiunilor


(RV - 21 octombrie 2011) În vederea Zilei Mondiale Misionare, care se celebrează anual în penultima duminică a lunii octombrie, deci anul acesta la 23 octombrie, pentru prima dată în Kazahstan au fost traduse în limba rusă textul Sfintei Liturghii şi o explicaţie a existenţei şi obiectivelor Operelor Pontificale Misionare (POM), prezente de ani de zile în ţara asiatică.

A anunţat agenţiei FIDES directorul naţional al POM în Kazahstan, părintele Bonaventura Garofalo, care a trimis aceste traduceri, elaborate de episcopul arhidiecezei “Sfânta Maria” de Astana, mons. Athanasius Schneider, tuturor preoţilor şi călugărilor din ţară pentru a se pregăti la eveniment. „Textele conţin şi explicaţia fiecărei Opere Pontificale Misionare, fondatorii respectivi şi istoria lor - explică - şi eu însumi am tradus Mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua Misiunilor 2011 şi cerut ca să fie citit în toate parohiile”.

„Trebuie să fim recunoscători pentru această Zi - a spus în încheiere - de aceea i-am îndemnat pe preoţi să explice credincioşilor motivele ei, invitându-i să încurajeze populaţia să dedice timpul cuvenit participării la viaţa Bisericii”.

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.