2011-10-19 10:46:56

Spania: 18-21 octombrie, Congresul mondial al educaţiei catolice


(RV – 19 octombrie 2011) Spania: S-a deschis marţi, 18 octombrie, la Zaragoza, Congresul Mondial al educaţiei catolice, cu tema „Şcoala, un loc de speranţă pentru drepturile omului”.

Ajuns la cea de-a XVII-a ediţie, Congresul reuneşte circa 600 de profesionişti din domeniul educaţiei, proveniţi din 104 ţări.

Întâlnirea se desfăşoară între 18 şi 21 octombrie, fiind organizată şi promovată de Oficiul Internaţional pentru Educaţie Catolică şi axată în mod special pe tema apărării drepturilor omului şi a valorilor etice în domeniul educaţiei.

La inaugurare – comunică agenţia SIR – lucrările Congresului au fost deschise de cardinalul Zenon Grocholewski, prefectul Congregaţiei pentru Educaţie Catolică, urmat de părintele Angel Astorgano, secretar general al Oficiului Internaţional pentru Educaţie Catolică.

„Evenimentul” – a explicat părintele Astorgano – „doreşte să evidenţieze importanţa respectului, al tratamentului de egalitate între fiinţele umane dar şi importanţa educaţiei bazate pe valorile morale şi etice, ce trebuie să însoţească transmiterea cunoaşterii”.







All the contents on this site are copyrighted ©.