Mexic: 20-21 octombrie, Forumul Internaţional privind Migraţia şi Pacea
(RV – 19 octombrie 2011) Mexic: În perioada 20-21 octombrie, are loc la
Ciudad de Mexico cel de-al treilea Forum Internaţional privind Migraţia şi Pacea:
relatează agenţia de presă catolică Zenit.
Forumul, care se va desfăşura
în cursul Săptămânii naţionale a migrantului este organizat de Reţeaua Internaţională
Scalabriniană pentru migraţii, în colaborare cu Institutul Naţional de Migraţie din
Mexic.
Întâlnirea, ce are ca moto: „Migraţie internaţională sigură”, va reuni
reprezentanţi ai guvernelor şi ai societăţii civile. Printre temele abordate şi cea
privind impactul violenţei asupra migraţiilor internaţionale şi asupra fluxurilor
de refugiaţi.
Printre dezbateri, şi discutarea posibilelor linii de acţiune
pe care guvernele şi societatea civilă le pot urma pentru favorizarea securităţii
migranţilor şi refugiaţilor care traversează graniţele internaţionale şi cultivarea
unor noi relaţii care să permită convieţuirea civilă.
La deschiderea Forumului
vor interveni Felipe Calderòn Hinojosa; preşedintele constituţional al Mexicului şi
Oscar Arias Sanchez, ex-preşedinte al republicii Costa Rica şi laureat al Premiului
Nobel pentru Pace, în 1987.